Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Am auzit mulți oameni zilele astea spunând că România a ajuns, economic, într-o situație atât de gravă încât nu poate fi mai rău. Sau văd mulți oameni care sunt dispuși să le fie mai rău doar ca să scăpăm de „sistem”. Dar întotdeauna se poate mai rău, iar răul nu se dă niciodată plecat ușor.
Într-adevăr, situația actuală economică a României e extrem de gravă. Coaliția PSD-PNL-UDMR a adus finanțele României la cel mai acut derapaj fiscal de la criza din 2009. Avem cea mai mare inflație din UE. Creșterea datoriei României a fost printre cele mai accelerate din UE. Coaliția de guvernare s-a împrumutat scump, la dobânzi mari. Banii i-au folosit în principal să crească pensii și salarii și să își plătească bine sinecurile de partid cu care au populat instituțiile și companiile statului. Evaziunea fiscală este în floare în timp ce bugetul plânge după venituri mai mari. Primele firme evitate de Fisc sunt cele ale politicienilor. În același timp, antreprenorii români onești sunt sufocați cu controale și birocrație. Comisia Europeană se roagă de noi să ne dea fonduri europene, dacă facem niște reforme pe care tot noi le-am propus. Totuși, fostele guverne au ratat orice reformă majoră care se putea face: a pensiilor, a pensiilor speciale, a salarizării, a conducerilor companiilor de stat, a taxării ridicate a muncii.
Dar e foarte important să nu lăsăm furia să ne facă să uităm cât s-a mișcat România înainte. Și asta în ciuda tuturor piedicilor puse de politicieni.
Citește integral pe economedia.ro