
Şapte persoane aflate pe o barcă în derivă pe Dunăre, salvate de pompierii militari
Şapte persoane aflate pe o barcă în derivă pe Dunăre, după ce motorul ambarcaţiunii s-a defectat în noaptea de sâmbătă spre duminică, au fost salvate de pompierii militari, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenşă (ISU) Teleorman, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Pompierii militari turneni au fost solicitaţi să intervină pentru salvarea a şapte persoane de pe o barcă aflată în derivă pe fluviul Dunărea, în zona localităţii Poiana, al cărei motor s-a defectat, iar din cauza vântului puternic şi a valurilor de circa 1,5-2 metri, exista riscul ca ambarcaţiunea să se răstoarne”, precizează ISU Teleorman.
Conform sursei citate, la locul indicat de apelant au ajuns un echipaj de salvatori din cadrul Detaşamentului de Pompieri Turnu Măgurele, cu o barcă de salvare, un echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Teleorman şi un echipaj al Poliţiei de Trafic Naval.
„Pompierii au reuşit să intervină la timp la cele şapte persoane, cu toate că vântul era puternic şi valurile foarte mari, au remorcat ambarcaţiunea defectă şi au tras-o la mal în condiţii de siguranţă. Cele 7 persoane, cinci bărbaţi şi două femei, cu vârste cuprinse între 25 şi 30 de ani, după ce au fost evaluate de către echipajul medical, au refuzat să meargă la spital. Cazul a rămas în atenţia Poliţiei de Trafic Naval pentru verificări”, mai anunţă ISU Teleorman.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.