Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat, referindu-se la posibilitatea ca unele proprietăţi să fie identificate cu ajutorul dronelor, că acest lucru se va face în cazul imobilelor ridicate fără autorizaţie de construire şi care nu sunt declarate la Fisc, transmite News.ro.
Cseke Attila a precizat, luni seară, la Antena 3, că nu oricine poate să utilizeze aceste drone şi că această activitate este autorizată în România.
”Această posibilitate prin care nu numai că se filmează, se măsoară imobilul respectiv deasupra căruia zboară drona, este o modalitate folosită deja în alte state ale Uniunii Europene. Şi aici vorbim în principal de impactul asupra imobilelor care se construiesc fără autorizaţie de construire, care nu sunt declarate la Fisc, pentru care nu se datorează şi nu se plătesc impozite”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
El a explicat că este vorba de principiul echităţii şi dreptăţii sociale, în sensul că nu doar unii cetăţenii români trebuie să plătească impozite şi taxe locale, ci şi cei care încalcă legea.
”Şi ceilalţi care ar trebui să plătescă, dar astăzi eludează această lege, trebuie, cum să vă spun, luaţi pe calea cea bună sau prin constrângere, în aşa fel încât ei să-şi plătească aceste impozite”, a declarat Cseke Attila.
Articolul continuă mai jos
El a explicat că autorităţile locale vor primi acest drept privind utilizarea de drone pentru a putea vedea ce construcţii s-au făcut.
Întrebat de când ar putea fi introdusă această măsură, ministrul Cseke Attila a precizat că nu a fost propus un termen, dar că, dacă s-ar adopta într-un pachet, atunci măsura s-ar aplica din momentul adoptării pachetului respectiv.
Cel mai bun envecinul care vrea sa îți moara capra. Deci vreau datele să fie publice. Să vadă toată lumea că se plătește impozit pentru pontoanele de pe Snagov, că s-au închis păduri, drumuri și lacuri. Deci da. Și cu construcțiile ilegale construite care sunt in uz și nu s-au putut intabula ce facem? Știu cazuri cu construcții ilegale, cu balcoane în curtea vecinului unde dezvoltătorul a vândut și nu se poate intabula.