Salvarea animalelor „bătrâne și înțelepte” este vitală pentru supraviețuirea speciilor, spun oamenii de știință

Cercetările sugerează că vânătoarea animalelor mai mari și mai experimentate eradică amintirile și cunoștințele esențiale pentru supraviețuirea grupului, scrie The Guardian.

Nu doar oamenii devin mai înțelepți pe măsură ce îmbătrânesc, ci și animalele, conform unui număr tot mai mare de cercetări. Peștele bivol cu gură mare poate ajunge la 127 de ani, rechinul din Groenlanda la 392, iar unii bureți pot trăi 10 000 de ani sau mai mult. Iar vârsta nu este doar un număr: pe măsură ce îmbătrânesc, animalele se comportă diferit în funcție de experiențele lor de viață, dobândesc cunoștințe mai bogate despre mediul lor și, adesea, le transmit mai departe membrilor mai tineri ai grupului lor, spun cercetătorii.

Problema este că noi ucidem aceste creaturi mai în vârstă. „Animalele bătrâne de pe Pământ sunt în declin”, au avertizat cercetătorii într-un articol publicat luna trecută în revista Science, care a analizat peste 9 000 de articole revizuite de colegi. Puține animale ajung la bătrânețe, iar cele care reușesc sunt vulnerabile la vânătoare sau recoltare de către oameni, deoarece sunt cele mai mari sau au, de exemplu, cele mai mari coarne, coarne sau colți.

Eliminarea celor mai mari și mai experimentate animale poate avea consecințe semnificative asupra culturii grupului și a structurilor sociale, avertizează cercetătorii, care pledează pentru o nouă abordare numită „conservarea longevității”.

Multe cercetări privind îmbătrânirea s-au concentrat asupra aspectelor negative legate de sănătate, spune cercetătorul principal Keller Kopf, ecologist la Universitatea Charles Darwin din Australia. „Ideea simplistă că indivizii bătrâni nu sunt importanți pentru populații sau pentru mediul înconjurător nu reprezintă o poveste completă”, spune el.

Cu cât a examinat mai mult diferite grupuri de animale, cu atât mai mult a dat peste cazuri remarcabile care demonstrau valoarea creaturilor mai în vârstă. „Nu contează unde am căutat, au existat exemple bune”, spune el.

Conform lucrării, primatele, balenele, elefanții și animalele care vânează în haită au toate indivizi în vârstă care poartă cunoștințe culturale vitale și mențin structurile sociale. Elefanții femele mai în vârstă, de exemplu, au o „memorie socială ” a celor care sunt prieteni sau dușmani și sunt mai atenți la pericolele potențiale, cum ar fi să fie atenți la lei. Orcile aflate în postmenopauză sunt mai bune în găsirea zonelor de hrănire cu somon.

Cercetările arată că eliminarea indivizilor mai în vârstă face ca populațiile să devină mai volatile în timp, uneori sfârșind prin a se prăbuși.

Păsările mai în vârstă pot oferi hrană și îngrijire mai bune pentru puii lor, iar coralii de adâncime care pot ajunge la o vârstă de mii de ani pot oferi un adăpost important pentru mamiferele marine.

Deși mamiferele în vârstă pot produce ele însele mai puțini pui, își ajută urmașii să producă și să aibă grijă de cei tineri. Aceasta se numește „ipoteza bunicii” a populațiilor sănătoase, care a fost studiată pentru prima dată la oameni, dar a fost explorată și la elefanți și orci.

Imaginați-vă un pește în ocean. Șansele de a găsi întâmplător cele mai bune locuri de hrănire sau de reproducere sunt practic zero
Culum Brown, biolog piscicol

Culum Brown, un biolog specializat în pești de la Universitatea Macquarie din Sydney, care nu a luat parte la ultimul studiu, spune că uciderea membrilor mai în vârstă ai unei specii este susceptibilă de a reprezenta o mare problemă pentru gestionarea pescuitului. Luarea peștilor mari diminuează memoria colectivă a unei populații. „Principalul lucru aici este că multe comportamente importante, cum ar fi migrația către zonele de reproducere și de hrănire, sunt transmise social la o mulțime de specii de pești”, spune Brown.

„Imaginați-vă un pește care înoată în ocean. Șansele de a găsi întâmplător cele mai bune locuri de hrănire sau de reproducere sunt practic zero. Acesta este motivul pentru care este atât de important să se urmeze strategiile de succes transmise din generație în generație”, spune Brown.

În general, pe măsură ce mamele mamiferelor îmbătrânesc, producția lor reproductivă scade, însă nu este cazul peștilor și reptilelor – numărul de pui pe care îi are un pește crește odată cu vârsta, iar acești pui pot avea și șanse mai mari de supraviețuire.

„Este posibil ca indivizii mai în vârstă să adăpostească cunoștințe culturale importante, astfel încât, dacă practicile noastre de pescuit vizează prinderea acestor indivizi, atunci cultura se prăbușește”, spune Kopf. „Problema este că, odată pierdută, cultura este foarte greu de recâștigat”. Aceasta ar explica, adaugă el, de ce multe populații de pești nu s-au refăcut, chiar și după moratoriile de pescuit.

Lucrarea lui Kopf se referă la importanța „transmiterii culturale”, care nu numai că recunoaște că animalele au o cultură, dar și că acești indivizi își transmit învățarea socială altor indivizi. Indivizii mai în vârstă tind să fi acumulat cele mai multe cunoștințe, cum ar fi cum să localizeze apa în perioadele secetoase, să găsească locuri sigure pentru adăpost și să găsească noi alimente în perioadele de penurie.

În sens mai larg, practicienii din domeniul conservării își dau seama din ce în ce mai mult că trebuie să acordăm mult mai multă atenție învățării sociale și culturii la animale – și modului în care acestea se acumulează la fiecare creatură în parte. „Un termen care a fost folosit în trecut doar pentru oameni este „înțelepciune”, iar noi am folosit acest termen – înțelept – în titlul [studiului]”, spune Kopf.

Pierderea indivizilor în vârstă poate fi un factor determinant pentru multe specii amenințate cu dispariția, continuă el. „În prezent, acest lucru nu este recunoscut [de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii], dar literatura de specialitate a arătat că pierderea acestor indivizi în vârstă poate contribui major la declinul acestor specii”. Elefanții bătrâni, de exemplu, au funcții importante în grupurile sociale, dar sunt vânați sistematic pentru statutul lor de trofeu și pentru colții lor mai mari.

Kopf și coautorii săi fac apel la „conservarea longevității” – ceea ce ar însemna politici specifice pentru protejarea indivizilor bătrâni. Autorii afirmă: „Animalele bătrâne joacă un rol vital în menținerea biodiversității și a serviciilor ecosistemice și, prin urmare… necesită directive politice specifice, motivație politică și gestionare atentă”.

La un nivel mai personal, descoperirea importanței animalelor bătrâne l-a făcut pe Kopf să se gândească mai mult la propria noastră specie. „M-a făcut să mă gândesc mult mai mult la modul în care nu prețuim persoanele în vârstă în societatea noastră. Mulți oameni de vârste avansate sunt uitați”, spune el. Aceasta este o pierdere nu numai pentru bătrânii înșiși, ci pentru întreaga societate umană, spune el. „Ce face asta pentru lumea modernă?”