
Riscuri „enorme” în Gaza legate de muniţia neexplodată, atrage atenţia organizaţia Handicap International / Mii de familii se întorc la casele lor după intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului între Israel și gruparea teroristă Hamas
Riscurile legate de muniţiile neexplodate în Fâşia Gaza sunt „enorme” pentru persoanele strămutate care se întorc la casele lor după intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului între Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas, a tras un semnal de alarmă marţi Handicap Internation, care, la fel ca ONU, pledează pentru trimiterea de echipamente necesare operaţiunilor de deminare, a relatat agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Riscurile sunt enorme, se estimează că circa 70.000 de tone de explozibili au căzut asupra Gazei” de la începutul războiul declanşat de atacul Hamas din 7 octombrie 2023 împotriva Israelului, a declarat Anne-Claire Yaeesh, directoarea pentru Gaza în cadrul acestei organizaţii neguvernamentale specializate în deminare şi ajutorarea persoanelor care au căzut victime utilizării minelor antipersonal.
„Dărâmăturile în straturi şi nivelurile acumulate de moloz sunt semnificative”, a spus ea, adăugând că „riscurile sunt din ce în ce mai mari” într-un teren „extrem de complex” din cauza spaţiului „restrâns” în zonele urbane foarte dense ale enclavei palestiniene.
Serviciul ONU de acţiune anti-mine (UNMAS) a estimat în ianuarie că „între 5% şi 10%” de muniţii lansate asupra Fâşiei Gaza nu au explodat.
De atunci, luptele au continuat, iar armata israeliană a lansat o operaţiune de anvergură la mijlocul lunii septembrie împotriva oraşului Gaza.
O încetare a focului, a treia la număr, a intrat în vigoare vinerea trecută.
La solicitarea AFP, UNMAS a specificat marţi că, din cauza restricţiilor impuse în ultimii doi ani, „nu a fost posibilă efectuarea de ‘operaţiuni de prospectare pe scară largă în Fâşia Gaza’ şi în consecinţă serviciul nu dispune de o ‘imagine de ansamblu’ a ameninţării reprezentate de explozibili şi muniţii în Fâşia Gaza”.
Cu toate acestea, UNMAS a subliniat că, de la intrarea în vigoare a încetării focului la 10 octombrie, cererile de expertiză tehnică „s-au înmulţit puternic”, iar serviciul a fost solicitat pentru o „întreagă serie de misiuni umanitare, inclusiv în zonele anterior inaccesibile”.
În zilele următoare, „o mare parte din eforturi se va concentra pe securizarea operaţiunilor de îndepărtare a dărâmăturilor” mai ales pe drumurile utilizate de miile de persoane strămutate care se întorc acasă.
În timp ce Biroul ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA) a indicat luni că lucrătorii săi umanitari „au putut evalua riscurile privind existenţa explozibililor pe drumurile principale”, UNMAS spune că nu dispune decât de „un număr limitat de vehicule blindate pe teren, ceea ce înseamnă că poate efectua doar un anumit număr de evaluări ale riscurilor legate de explozibili pe zi”.
UNMAS a declarat că nu a obţinut încă autorizaţia autorităţilor israeliene pentru a aduce echipamentul necesar pentru distrugerea muniţiilor neexplodate în Fâşia Gaza.
Serviciul a menţionat că are „trei vehicule blindate care se află la frontieră şi aşteaptă să intre în Fâşia Gaza, ceea ce îi va permite să desfăşoare operaţiuni mai sigure şi la o scară mai largă”, conform AFP.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.