
Trump condiţionează ajutoarele acordate Argentinei de supravieţuirea politică a aliatului său, preşedintele ultraliberal Javier Milei, în alegerile legislative din 26 octombrie
Donald Trump ameninţă să taie ajutoarele acordate Argentinei, dacă aliatul său, preşedintele ultraliberal Javier Milei, suferă o înfrângere în alegerile legislative de la sfârşitul acestei luni, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
”Îl susţine pe acest om pentru că filosofia sa este cea bună”, a declarat marţi preşedintele american în timpul unei vizite a omlogului său argentinian la Casa Albă.
”Cred că va câştiga”, a declarat preşedintele republican, referindu-se la scrutinul prevăzut la 26 octombrie în Argentina.
”Dacă câştigă, rămânem cu el, dacă nu câştigă, plecăm”, a adăugat el.
”Susţinerea noastră are într-un fel legătură cu cine câştigă alegerile”, a continuat miliardarul.
Mesajul este cât se poate de clar, în contextul în care Statele Unite tocmai au dat o gură de oxigen celei de a treia economii din America Latină, care stă prost pe pieţele financiare.
Trezoreria americană a anunţat joi un schimb bilateral de devize – denumit ”swap” – în valoare de 20 de miliarde de dolari şi o intervenţie directă pe piaţa de schimb pentru a susţine pesoul.
Javier Milei i-a mulţumit, într-o reuniune cu Donald Trump şi membri ai Guvernului american, secretarului Finaţelor Scott Bessent pentru ”munca uriaşă” pe care a depus-o pentru a ajuta Argentina ”să depăşească o problemă de lichiditate”.
Anunţul american a intervenit în timp ce Statele Unite încep să resimtă efectele unei paralizii bugetare – care intră în cea de a treia săptămână -, din cauza unui blocaj parlamentar care nu pare pregătit să se deznoade.
INCERTITUDINE
El contrastează cu decizia Guvernului Trump de a tăia masiv ajutoarele internţaionale în numele doctrinei ”America First” (America mai întîi).
Această abordare diplomatică se dovedeşte însă compatibilă cu susţinerea guvernelor străine considerate apropiate ideologic de Donald Trump.
Susţinerea americană intervine într-un moment critic pentru liderul argentinian.
La 26 octombrie, el înfruntă alegeri legislative la jumătate de mandat – indecise – care-i vor stabili marja de manevră în Parlament şi capacitatea de a guverna în cei doi ani care i-au mai rămas din preşedinţie.
Incertitudinea legată de acest scrutin – şi de menţinerea sau nu a direcţiei austerităţii lui Javier Milei – a expus economia argentiniană unor turbulenţe financiare în ultimele săptămâni.
”Statele Unite au perceput acest atac împotriva Argentinei, împotriva ideilor de libertate, împotriva unui aliat strategic, iar de aceea ei ne-au ajutat”, declara luni Milei.
Acest ajutor serveşte la ”depăşirea acestei probleme de lichiditate a Argentinei în urma atacurilor politice ale opozanilor noştri, care nu vor ca Argentina să îmbrăţişeze din nou ideile libertăţii”, a declarat el marţi la Casa Albă.
APROPIERE DE AMERICA LATINĂ
Economistul Martin Redrado, un fost preşedinte al Băncii Mondiale (BM), consideră că ajutorul american corespunde unei ”asistenţe financiare, o nouă pasarelă”, după un ajutor de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), în aprilie, în valoare de 20 de miliarde de dolari.
”Însă Argentina nu poate trece din pasarelă în pasarelă”, avertizează el, iar după alegeri este importantă ”armarea unui program legislativ care să atace problemele producţiei şi locurilor de muncă”, într-o ţară cu peste 40% de locuri de muncă la negru, în care numărul locurilor de muncă oficiale nu mai creşte din 2011.
Preşedintele american s-a felicitat de faptul că un anumit număr de ţări din America Latină, în afară de Argentina, se apropie de Statele Unite.
”Există atât de multe ţări care vin către noi”, şi-a exprimat el bucuria.
Secretarul de Stat american Marco Rubio l-a completat evocând ”opt sau nouă, zece ţări, cu Argentina în frunte, care s-au aliniat Statelor Unite un subiect dup altul în timpul evenimentelor internţaionale”.
El a citat în mod expres Costa Rica şi El Salvador.
Secretarul de Stat, care a participat la reuniunea cu preşedintele argentinian, a apreciat că ”una dintre cele mai promiţătoare evoluţii”, în opinia sa, este organizarea unor alegeri prezidenţiale – duminică – în Bolivia.
În acest scrutin se întruntă doi candidaţi de drepta – după 20 de ani de guverne de stânga.
Javier Milei l-a ”felicitat (pe Donald Trump) pentru că a înţeles ameninţarea pe care o reprezintă socialismul în secolul al XXi-lea, în întreaga lume şi mai ales în America Latină”.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.