
STUDIU Numărul șacalilor din România a crescut în ultimii 20 de ani de la 1.300 de exemplare la 41.000 / „Nu există un ecosistem sănătos fără răpitori. Aşa funcţionează lumea noastră” / Ciobanii sunt sfătuiți să-și ia câini de talie mare
O cercetare realizată de Universitate Transilvania din Brașov anunță o creștere de 31,65 de ori a populației de șacali în România, relatează BizBrașov.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Un studiu publicat în 2025 la Universitatea „Transilvania” din Brașov, cu titlul „Două decenii de expansiune: dinamica populațională și distribuția spațială a șacalului auriu în România între anii 2004–2025”, bazat pe date oficiale colectate din peste 2.100 de fonduri de vânătoare, arată creșterea exponențială a numărului de șacali aurii.
În timp ce urșii, lupii și râșii stăpânesc ținuturile montane ale României, șacalii pot fi întâlniți cel mai adesea în zonele de câmpie, ca Tulcea, Dolj, Constanţa, Vaslui, Călăraşi şi Olt și mai ales în Dobrogea.
„Cercetarea relevă o creștere de 31,65 ori a populației, de la 1.291 de indivizi în 2004 la 40.861 în 2025, corespunzând unei rate anuale de creștere de 17,7 la sută. Rezultatele evidențiază expansiunea șacalului auriu din județele riverane Dunării către o prezență larg răspândită în regiunile de câmpie și de deal ale României, până la atingerea granițelor nordice ale țării”, notează autorii studiului, Ovidiu Ionescu și Darius Hărdălău, de la Universitatea din Brașov.
Autorii au observat capacitatea remarcabilă de reproducere și dispersie a șacalului auriu și accentuează nevoia implementării, fără întârziere, a unor strategii de management adaptiv.
În mod natural, șacalii sunt sperioși și evită contactul cu oamenii, astfel că, în general, nu prezintă un pericol pentru aceștia.
„O imagine complet greşită este cea a ‘miilor’ sau ‘sutelor’ de şacali. Probabil că lumea are impresia că haite masive de şacali bântuie prin Dobrogea, ca tătarii, și pustiesc ţinuturile. Adevărul este că unitatea bazală a şacalilor este o pereche, spre deosebire de lupi, care formează haite. Şacalul este o specie monogamă, formează o pereche până la moarte. Părinţii pot păstra cu ei puii din anul anterior, dar aceasta este o excepţie, nu o regulă. De obicei, puii adolescenţi părăsesc familia şi pleacă în căutarea unor noi teritorii”, explica medicul veterinar Anatol Boncoi, pe platforma Descoperă Delta Dunării.
Potrivit acestuia, în Ungaria a fost monitorizată cu un dispozitiv GPS o femelă tânără de şacal. Ea s-a deplasat activ aproximativ 220 de kilometri în 12 zile și, în final, s-a stabilit la peste 60 de kilometri distanță de părinții ei, acolo unde s-a și reprodus.
„Este felul natural al şacalilor de a împiedica consangvinizarea”, nota medicul veterinar.
La începutul anului 2025, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării informa populația locală și crescătorii de animale despre măsurile care pot duce la limitarea pagubelor cauzate de șacali.
Localnicii erau sfătuiți să însoțească turmele, cirezile și ciurdele cu ajutorul câinilor. În zonele unde au fost reclamații frecvente privind prezența șacalilor și unde există suprafețe de islaz, aceștia erau îndemnați să construiască oboare pentru ocrotirea animalelor în timpul nopții, în perioada fătărilor sau atunci când atacurile șacalilor se întețesc.
De asemenea, atunci când fată, oile sau vitele trebuie ținute în locuri împrejmuite sau păzite. Vițeii nu trebuie lăsați nesupravegheați sau neînsoțiți de vite adulte.
„Sub nicio formă localnicii să nu arunce animalele domestice (care mor în interiorul localităților) la marginea localităților ori în sălbăticie. Sub nicio formă prestatorii din turism și alimentație (restaurantele) să nu arunce resturile alimentare (rezultate în urma prelucrării ori a hranei neconsumate) la marginea localităților ori în sălbăticie”, arată administrația rezervației.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.