
Reducerea deficitului bugetar și soluția „din toate câte puțin” (Op-ed)
Deficitul bugetar a depășit 9 la suta din PIB în 2024 și ar putea crește și mai mult in 2025, în lipsa unor măsuri de ajustare. Coaliția de guvernare formată recent a înțeles ca propria existență și stabilitatea macroeconomică depind de reducerea acestui deficit. După cum voi arăta în acest articol, sunt doua nuanțe importante care, de asemenea, trebuie înțelese în profunzime.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Prima este aceea că, ținând cont de structura scenei politice, nu numai această coaliție politică și stabilitatea macroeconomică, dar însăși ordinea spontana, adică societatea noastră așa cum o știm, și libertățile care stau la baza ei, depind de reducerea deficitului bugetar. Continuarea ordinii spontane a depins cel mai recent de rezultatul alegerilor prezidențiale din mai 2025. Atunci am salvat această ordine, chiar dacă cei mai mulți nu conștientizează acest lucru. A fost pasul esențial, dar nu suficient. Acum depinde de reducerea deficitului bugetar ca să nu ajungem din nou să punem in pericol existența acestei ordini care rezultă din libertate economica si politică. Până acum, în ultimii 35 de ani, deficitul bugetar nu a avut niciodată implicații atât de periculoase cum are în circumstanțele actuale care includ extremismul politic, războiul clasic și hibrid si o repoziționare geostrategică accentuată a marilor puteri economice și militare.
A doua nuanță este aceea că, in principiu, soluțiile de reducere a deficitului bugetar pot fi concepute cu preocuparea ca ele să minimizeze perturbațiile pe care le provoacă în ordinea spontana, sau fără această preocupare. Fără această preocupare, dat fiind spectrul politic actual și diverse circumstanțe externe, beneficiile ce apar pentru ordinea spontană din reducerea deficitului bugetar ar putea fi întrecute de efectele negative generate elementelor componente ale ordinii dacă măsurile de reducere a deficitului nu sunt atent selectate pentru a perturba cât mai puțin ordinea. Un astfel de rezultat negativ ar contribui la întărirea forțelor care doresc suspendarea ordinii spontane bazate pe libertate economică și politică, până la punctul de la care ar avea puterea să îndeplinească acest obiectiv fatal.
Afirmațiile mele sunt relativ tari, iar înțelegerea lor necesită imediat explicații și argumente. Totuși, voi oferi explicații și argumente abia în partea a doua a acestui eseu, deoarece buna lor înțelegere face necesar să reamintesc mai întâi câteva trăsături ale ordinii spontane, din moment ce societatea noastră este în esență ordine spontană și chiar soarta ei constituie, în cele din urmă, tema acestui eseu.
Numai dacă înțelegem bine ce înseamnă ordine spontană și cum funcționează ea putem avea o șansă să producem politici bune.
Oricine se ocupă în mod serios de înțelegerea societății și economiei ca ordine spontană știe că aceasta este rezultatul acțiunilor noastre ghidate de regulile de bună conduita descoperite de-a lungul timpului; perturbațiile în această ordine apar de la acele reguli pe care le inventăm pentru a atinge diverse scopuri, deși ordinea spontană nu poate avea scopuri.
O consecință a acestui fapt este că nu avem nevoie sa inventăm nimic din birouri. Toate regulile bune care ne ghidează comportamentele sunt reguli pe care le-am descoperit în practică. O alta consecință care ne interesează este aceea ca guvernul ar trebuie sa-si atingă scopurile sale legitime prin măsuri care perturba cel mai puțin ordinea spontana în care el însuși este doar un element, chiar dacă unul special.
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care îl înțelege un om care studiază ordinea spontană este că aceasta este foarte complexă și că relațiile care apar între elementele ei constituente sunt neliniare. Regulile bune descoperite ghidează comportamentele astfel încât acestea din urmă sa fie în linie cu necesitățile ce derivă din principii obiective sau din valori morale, necesități cărora nu ne putem sustrage decât temporar, în cel mai bun caz. Nici guvernul nu poate evita acest lucru, iar urgenta referitoare la reducerea deficitului este o dovadă.
Fiind produsul unor reguli de conduită individuală descoperite, prin îndelungată utilizare, ca fiind bune, ordinea spontană este cea mai coerentă, pașnică, echitabilă și morală ordine pe care o poate avea o societate. Nu înseamnă ca această ordine nu are aspecte nesatisfăcătoare. Are. Dar ele sunt minime, atunci când ordinea nu e perturbată de reguli inventate (proiectate). Aspectele nesatisfăcătoare se înmulțesc si se amplifică însă atunci când inventam reguli care țintesc eliminarea aspectelor nesatisfăcătoare sau amplificarea celor satisfăcătoare.
Este important ca cineva care face o reformă în sectorul public sa înțeleagă că atât inventarea și introducerea de reguli, cât și retragerea unor reguli perturbă ordinea spontană, reducându-i eficiența pe o perioada mai lunga sau mai scurtă și îi alterează toate atributele menționate anterior.
Concret, când vrem să revenim la un deficit bugetar sustenabil, trebuie sa înțelegem atât ce principii obiective încălcăm când introducem noi reguli fiscale sau referitoare la cheltuieli, cât și ce șocuri producem când retragem reguli din cele inventate anterior. Când facem astfel de intervenții, raportul foarte complex dintre regulile bune descoperite si dintre acestea și cele proiectate se modifică și, astfel, schimbă comportamentele individuale.
Nu se schimbă doar raportul dintre regulile ce ghidează relațiile economice, ci și cel dintre acestea și credințele morale despre just si injust, despre corect și incorect, se modifică accentuat cunoașterea individuală și consecințele pozitive și negative, percepțiile, anticipațiile în care se transformă percepțiile etc.
Dacă alegerea setului de măsuri de ajustare a cheltuielilor și a impozitelor este ghidată doar sau în primul rând de obiectivul limitat al rezultatului contabil asupra deficitului, rezultatele produse în ordinea spontana pot fi foarte dăunătoare. De obicei, acest efect contabil poate fi suficient pentru ca agențiile de rating, diverse organizații și comisii suprastatale, diverși investitori în hârtii de valoare etc. să decidă că lucrurile sunt pe calea cea bună și să transmită piețelor un semnal pozitiv, ceea ce nu e puțin lucru.
Dar, în același timp, măsurile de reducere a deficitului au nevoie sa fie valide și din perspectiva ordinii complexe și adaptive a acelei societăți în care ajustarea operează în primul rând și în mod direct. Pe lângă magnitudinea ajustărilor, contează și calitatea acestora, evaluată prin prisma implicațiilor previzibile asupra ordinii spontane.
Este necesar, cu alte cuvinte, ca cele două perspective – adică cea pur cantitativ-contabilă și cea a unei ordini complexe adaptive, în care necesitățile pe care le generează principiile și normele morale ce operează în mod obiectiv în aceasta ordine nu pot fi ocolite decât temporar, – să fie utilizate împreună, adică intersectate.
Când faci această intersecție, obții altceva decât o colecție de măsuri care rezultă din utilizarea criteriului arbitrar “din toate câte puțin”. Aplicarea repetată a acestui criteriu relevă faptul că există un principiu arbitrar pe care cei ce îl urmează poate că nici nu-l conștientizează, și anume, o continuă subordonare a masurilor de azi deciziilor greșite de ieri. Este exact opusul a ceea ce este corect, și anume, conformarea la necesitățile cărora nu ne putem sustrage.
Deciziile greșite sunt acelea care încalcă principiile obiective sau normele morale care creează necesitățile pe care nu le putem ocoli. Astfel, orice măsuri curente care (i) nu sunt în linie cu principiile economice obiective și (ii) sunt destinate tratării efectelor negative ale unor astfel de măsuri anterioare creează o traiectorie fiscală pe care cei ce o produc nu o intenționează.
Cu alte cuvinte, fără luarea in considerare a principiilor și necesitaților obiective ale ordinii complexe adaptive și evolutive a societății/economiei, decidenții sunt mereu pe o pantă care fie nu le permite să atingă rezultatele dorite, fie duce la atingerea lor, dar cu acumularea unor schimbări în comportamentele individuale care vor duce la nașterea/adăugarea altor probleme. Aceste probleme vor apărea atât in domeniile legitime ale guvernului, cât și în domeniile private.
Din perspectiva arătată aici, măsurile fiscale anunțate recent, luate împreună, sunt greșite/eronate. Ele nu reprezintă concomitent o soluție bună atât din perspectiva reducerii deficitului bugetar, cât și a cerințelor de a interfera cât mai puțin cu ordinea spontană, adică de a răspunde necesitaților ce derivă din principiile obiective. Cei ce înțeleg această perspectivă propun alte soluții, dar, în același timp, doresc să identifice vinovați pentru faptul că am ajuns aici. Unii îl văd vinovat pe primul ministru. Alții văd un grup restrâns de economiști sau de politicieni.
În timp ce identificarea de greșeli și propunerea de soluții sunt legitime, identificarea de vinovați nu este, deoarece politicienii au un mandat obținut prin vot. Astfel, sarcinile se împart între economist si votanți. Economistul poate spune în virtutea cărui criteriu o măsura sau alta este greșită. Iar în cazul unui economist care înțelege ordinea spontană, acest criteriu îl constituie încălcarea unor principii obiective sau norme morale din care deriva necesități cărora nu ne putem sustrage pe termen lung. Cealaltă sarcină revine votanților.
Pentru analiza de aici este important să reținem că măsurile greșite sunt rezultatul negocierilor politice, adică, deși sunt greșite din perspectiva criteriului utilizat, ele constituie totuși o soluție la echilibrele politice. Aceste soluții de tipul „din toate câte puțin” ne arată că atingerea echilibrelor politice existente au presupus ca principiile economice obiective să fie, din nou, lăsate într-un plan secund, în cel mai bun caz.
Cu alte cuvinte, putem spune ca societatea noastră operează cu echilibre politice care nu sunt cele mai bune pentru ordinea spontană a economiei de piață și, implicit, pentru dezvoltarea economică. Aceste echilibre „suboptimale” (ca să folosesc un eufemism) din perspectiva deciziilor de politica economica, nu au apărut după alegerile parlamentare din noiembrie-decembrie 2024 sau după alegerile prezidențiale din mai 2025. Ele au existat și înainte, iar esența lor a fost exprimată in sintagma „consens și stabilitate”.
Sub aceasta deviză, cele mai multe dintre concesiile reciproce pe care partidele aflate la guvernare au fost nevoite să și le facă reciproc au rezultat în politici care au intrat în contradicție cu necesitățile pe care le generează principiile economice obiective și normele morale. Menținerea unui deficit bugetar excesiv a fost doar partea cea mai vizibilă a acestor politici. Cele mai puțin vizibile au fost schimbările în percepțiile despre just si injust și identificarea de vinovați de către votanți, revelate în numărul neașteptat de mare al voturilor în favoarea unor partide despre care putem bănui că ar putea avea ca scop chiar suprimarea caracterului spontan al ordinii sociale și a libertăților pe care aceasta le presupune și pe care se bazează.
Pentru a înțelege cum este posibil ca și după alegerile din mai 2025 echilibrele politice să ducă la neglijarea principiilor economice obiective in efortul de a concepe măsurile de reducere a deficitului bugetar, trebuie pornit de la realitatea că pe scena politica românească au devenit proeminente unele partide, care ar putea avea ca obiective suspendarea ordinii spontane și a libertăților pe care ea se bazează. Împreună, aceste partide sunt suficient de mari pentru a obliga celelalte forțe politice care doresc menținerea caracterului spontan al ordinii sociale să stea unite pentru a putea forma o majoritate.
Aceste din urmă partide, dintre care unele sunt mai mult, iar altele mai puțin progresiste, au reușit să cadă de acord, în mod corect, că însăși menținerea lor la putere și, implicit, menținerea caracterului spontan al ordinii sociale si economice, depind de reducerea deficitului bugetar. De asemenea, necesitatea reducerii urgente a deficitului bugetar a fost înțeleasă și susținut activ de președintele României. La rândul ei însă, reducerea deficitului bugetar poate fi făcută, așa cum am subliniat deja, fie cu măsuri care adâncesc intervenția în ordinea pieței, perturbând-o și reducându-i eficiența, fie prin reducerea acestei intervenții, ceea ce ar altera-o mai puțin.
Ceea ce cred că nu au reușit să agreeze forțele politice ce dau in prezent ambele ramuri ale executivului este că menținerea caracterului spontan al ordinii sociale, care acum depinde de însăși menținerea lor la putere, este mult mai probabilă dacă reducerea deficitului bugetar se realizează prin măsuri care alterează cel mai puțin ordinea spontană.
Din nou, atingerea echilibrului politic a făcut necesară neglijarea principiilor economice obiective pentru a se ajunge la o soluție. Iar această soluție este bazată, din nou, pe măsuri de tipul „din toate câte puțin”, măsuri ce adâncesc intervenția în ordinea spontană a societății și o perturbă.
Deși este paradoxal din perspectiva logicii economice a ordinii spontane, logica politică a unei coaliții ce reunește forțe politice diferite a dus la concluzia că menținerea ei la putere este posibilă doar dacă se acceptă masuri de reducere a deficitului bugetar care perturbă relativ mai mult ordinea spontana existentă.
Exprimată în temeni referitori la logica economică a ordinii spontane, aceasta înseamnă, implicit, că măsurile ce ar fi dus la reducerea intervențiilor în ordinea spontană au fost văzute, prin prisma logicii politice, ca incompatibile cu menținerea caracterului spontan al ordinii sociale.
Sau, cu alte cuvinte, punând la un loc raționamentele referitoare la logica economica și la logica politică, s-a considerat că opțiunea de a reduce deficitul bugetar prin măsuri ce ar fi minimizat intervențiile și perturbațiile în ordinea complexă și adaptivă a pieței ar fi dus la destrămarea coaliției de forțe politice ce doresc prezervarea ordinii spontane, în favoarea forțelor politice despre care bănuim că ar dori să o suprime.
Totuși, consecințele negative neintenționate ale unor masuri ce sporesc intervenția s-ar putea să se constituie ca bariere în atingerea scopului ultim al coaliției, și anume in calea menținerii ei la putere și, implicit, a caracterului spontan al ordinii sociale și a libertăților pe care aceasta din urmă se bazează. Consecințele negative ar putea să îi determine pe mulți votanți sa decidă că vinovații pentru aspectele nesatisfăcătoare din societate sunt cei ce au redus deficitul bugetar si, ca urmare, la viitoarele alegeri să sprijine mai mult forțele politice extremiste. Unele cercetări sociologice arata deja că cele mai mari doua partide ale coaliției de guvernare sunt mai jos in sondaje comparativ cu cel mai mare partid al opoziției, din ale căror declarații se înțelege adversitatea fata de ordinea spontana .
Pentru a înțelege forța cu care consecințele negative impactează deciziile, ar trebui să ne amintim ceva ce știm din psihologia cognitivă, și anume că, chiar daca un câștig sau o pierdere sunt echivalente din punct de vedere monetar, o pierdere „doare” mai tare decât „bucură” un câștig. Acest argument este poate mai convingător decât argumentul că nu putem, prin politici, să ocolim pentru mult timp necesitățile obiective. Astfel, poate că este mai ușor de înțeles că măsura în care ne „bucură” câștigurile din reducerea deficitului bugetar nu trebuie întrecută de măsura in care ne „dor” efectele masurilor specifice prin care reducem deficitul. Or, măsurile de tipul „din toate câte puțin” (impozite mai mari pe dividende, pe profit, pe salarii, pe pensii, pe proprietate, pe economisiri, pe activități independente etc.) dor cel mai tare.
Echilibrele politice care dau astfel de soluții ce perturba in cea mai mare măsură ordinea spontana nu pot fi influențate pe termen scurt, căci au la bază rezultatul votului ce se repetă o data la patru ani. Ceea ce am putea face, este să explicăm tot mai mult perspectiva liberală, să explicăm de ce liberalismul este cel mai bun aliat al celor ce doresc sa prospere prin efort propriu și cel mai mare inamic al celor ce doresc de asemenea să prospere, dar uită de efortul personal.
Nici chiar politicienii cu filozofie politica liberală nu au curaj sa facă mai mult în acest sens , căci se tem de pierderea de voturi. Economiștii fac și mai puțin: cei cu ideologie progresistă condamnă liberalismul, iar cei cu ideologie liberală se tem să-l susțină cu studii în practică, constrânși de pozitivismul metodologic adoptat în universitățile in care predau. În concluzie, prea puțini sunt cei ce, concomitent, știu și pot face ceva in această direcție.
Având acest aspect clarificat, e nevoie să se înțeleagă că e probabil ca impactul pozitiv al reducerii deficitului sa fie mai mult decât contrabalansat de efecte negative pe care masurile de tipul “din toate câte puțin” le generează asupra comportamentelor din ordinea complexă adaptivă.
Măsurile care ar fi fost destinate reducerii deficitului bugetar fără a influența negativ, prin impozite suplimentare, munca, antreprenorialul, investițiile private, economisirile etc., ar fi șocat cel mai puțin ordinea complexă a economiei și societății și ar fi produs cele mai mici „dureri” economice elementelor componente ale complexei si adaptivei ordini sociale.
Probabil că un program care să reducă cheltuielile nenecesare pe un orizont de timp, cu o încărcare mai mare spre partea a doua a programului (back loaded), combinat cu o creștere imediată a TVA, ce ar fi putut fi readus treptat, prin angajament dinainte anunțat, la 19 la sută, pe măsură ce se reduceau cheltuielile, era cea mai bună soluție.
Asta ar fi însemnat că, în următoarele douăsprezece luni, o reducere de două puncte procentuale (pp) a deficitului bugetar ar fi putut fi obținută printr-o reducere rezonabil de mare a cheltuielilor (care, de exemplu, ar fi contribuit la reducerea deficitului bugetar cu 0,25 pp) și printr-o creștere a TVA ce ar fi contribuit la reducerea deficitului pentru partea rămasă (de exemplu o contribuție de 1,75 pp).
Lucian Croitoru este consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului BNR. Opinia sa nu reprezintă poziția BNR. O versiune a articolului a apărut și pe blogul său
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.