G4Media.ro

Reacția organizatorilor “Neuroștiința la clasă” cu privire la erorile științifice aduse în…

Neurostiinta la Clasă, Paul Olteanu, Diana Mișa, Sorin Ion / Foto: GMP PR

Reacția organizatorilor “Neuroștiința la clasă” cu privire la erorile științifice aduse în fața elevilor prin podcastul Mind Architect: “Împreună putem contribui la educația unei generații care va fi, poate, mai senină, mai blândă cu sine și cu greșelile celor din jur”

După ce a adus în fața elevilor un program de neuroștiință organizat de nespecialiști, cu sprijinul Ministerului Educației, echipa “Neuroștiința la clasă” le cere specialiștilor să corecteze din mers informațiile greșite semnalate de oamenii de știință. “Le mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat să ducem acest program de dezvoltare personală în școlile din România și lansăm, pe această cale, o invitație deschisă tuturor celor care doresc să contribuie cu pregătirea lor științifică la îmbunătățirea proiectului să ne contacteze. Împreună putem contribui la educația unei generații care va fi, poate, mai senină, mai blândă cu sine și cu greșelile celor din jur”, susține “echipa Neuroștiința la clasă”, într-o reacție trimisă la solicitarea Edupedu.ro.

  • Amintim că trei profesori și cercetători în Neuroștiințe și Științe Cognitive au lansat o scrisoare deschisă prin care îl avertizează pe ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, că instituția pe care o conduce și-a acordat susținerea pentru programul „Neuroștiința la Clasă” care aduce în fața copiilor “erori științifice fundamentale din podcastul Mind Architect”.
  • Oamenii de știință indică explicit mituri și erori care le sunt recomandate cu girul Ministerului profesorilor și elevilor începând chiar cu clasa a III-a: “Ca să dăm doar câteva exemple, frica este atribuită amigdalei, fericirea este pusă pe seama dopaminei, iar atașamentul pe seama oxitocinei, ceea ce este greșit pentru că toate acestea sunt stări emoționale cu o importantă componentă subiectivă, care se bazează pe activitatea în circuite nervoase foarte extinse, care reunesc numeroase structuri corticale și subcorticale, fiecare dintre ele implicând semnalizarea prin intermediul a zeci de neurotransmițători”.

Cu privire la lipsa studiilor de specialitate ale autorului podcastului, Paul Olteanu, echipa Neuroștiința la Clasă susține că acesta “se prezintă ca master trainer și coach, două titluri obținute în urma unor certificări riguroase la nivel local și internațional, dar niciodată ca psiholog, neurocercetător sau doctor”.

Edupedu.ro a solicitat organizatorilor programului “Neuroștiința la clasă” un punct de vedere cu privire la erorile științifice “fundamentale” arătate explicit în podcastul Mind Architect și programul Neuroștiința la Clasă” de către cercetătorii Andrei Miu, Raul Mureșan și Dragoș Iliescu, doi dintre ei și profesori universitari.

„Misiunea podcastului Mind Architect a fost, încă de la început, să îi ajute pe ascultători să se cunoască mai bine. Poziționarea noastră a fost dintotdeauna aceea de podcast de dezvoltare personală despre neuroștiință și psihologie aplicate în viața de zi cu zi. Aceasta este o publicație pentru publicul larg, nu una pentru specialiști”, susțin aceștia.

Neurostiinta la Clasă, Paul Olteanu, Diana Mișa, Sorin Ion / Foto: GMP PR

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

23 comentarii

  1. De acord cu specialistii… dar e evident ca prea multa scoala si prea putina practica prosteste. Paul Olteanu a simplificat limbajul tehnic folosit si astfel a ajuns la foarte multa lumea, fiind o reala placere sa il asculti.
    In mod evident daca te apucai sa le spui copiilor ca:
    „frica, fericirea si atasamentul sunt stări emoționale cu o importantă componentă subiectivă, care se bazează pe activitatea în circuite nervoase foarte extinse, care reunesc numeroase structuri corticale și subcorticale, fiecare dintre ele implicând semnalizarea prin intermediul a zeci de neurotransmițători”
    in loc de:
    „frica este atribuită amigdalei, fericirea este pusă pe seama dopaminei, iar atașamentul pe seama oxitocinei”
    Poti sa iti tragi un glont in cap, ca nici un elev nu te va asculta.
    Ideea e sa ai niste idei si principii cu care ramai, omul nu tine un curs universitar si nici nu are pretentia de a educa specialisti.

  2. Din pacate ”elefantul” nu are studiile necesare ci doar texte fara suportul stiintific necesar. Pare credibil in fata romanilor care s-au invatat in ultima vreme sa asculte doar de ”influenceri” fie ca e vorba de vaccin, fie de neurostiinte.

  3. MindArchitect este pseudoștiință. Am urmărit vreo 3 episoade, după care am renunțat.

    • Prin această invitatie Paul Olteanu a dovedit că este onest, că nu este orgolios, că singurul scop este de a ajuta elevii și că este dispus să colaboreze cu acești specialiști contestatari pentru a modifica tot ceea ce este greșit.

      Pun pariu că specialiștii vor spune că au altă treabă, că nu au timp și nici nu e treaba lor.

  4. Coach, trainer, consilier, consultant și activist: cele mai rapide metode de a face bani când nu știi să faci nimic.

  5. A, e un program colaborativ realizat de către toată comunitatea?
    Mișto, și cat se plătește pentru contribuție? Nimic, păstrează ei toți banii publici?
    Pai cum asa, fratica?

    • Nu sunt puși bani la bătaie. Fondurile de care a fost nevoie au fost aduse de acasă de către Paul. Asta ca să nu mai existe acest mit cum ca nu exista bune intenții. Omul putea sa trăiască bine mersi și fără, ba chiar mai liniștit

  6. Eu nu inteleg ce este atat de gresit aici. Este evident ca succesul Podcastului se dotaroaza modului in care informatia este transmisa intr un mod foarte simplificat si usor de inteles de publicul larg, fara cunostiinte de specialitate. Asta m-a astras si pe mine si chiar m-a ajutat practic sa inteleg si sa gestionez mai bine anumite situatii. Asociatiile intre diverse concepte si intamplari din viata de zi cu zi au facut publicul sa se indentifice usor cu topicul si sa asculte cu interes. De asemenea, pentru cine doreste sa aprofundeze subiectul dpdv stiintific, Paul reconamda in fiecare episod si carti de specialitate. Exact acest format va trebui pastrat si pentru elevi, mai ales cei din clasele primare si gimnaziu daca vrem sa aiba un impact. Altfel va deveni doar o alta materie cu multa informatie “inutila”. Multa bafta!

  7. Sa faca expertii un podcast care sa aiba acceptarea si succesul celui criticat.
    Expertii ar trebui sa isi scoata capetele din cutie si sa fie mai constructivi macar.

  8. Niciun lucru constructiv, util oamenilor, facut din inima pt a-i ajuta pe ceilalti nu va fi acceptat cu bratele deschise de toti membrii acestei societati.
    A se vedea istoria vaccinului anti Covid.
    Orice mica imperfectiune va fi fluturata ca o dovada a unor interese asunse, a unui scop rau ce sta in spatele initiativei respective, de parca ar exista ceva perfect in lumea asta!
    Fiecare om isi proiecteaza propriile frustrari in judecatile pe care le emite.
    Le urez celor din echipa Mindcraft si altora care, ca si ei, vor sa se faca folositori semenilor, sa nu se lase demotivati de genul asta de critici-experti!
    Noi, ceilalti, mai putin experti, dar care putem discerne intre oamenii cu intentii bune si cei cu rele intentii, avem nevoie de ei si le multumim pentru eforturi!

    • Total de acord.

  9. Nu s-a umplut tara de experti?
    In afara de experti contabili, nu stiu sa mai existe meserii cu „experti”. Va rog, corectati-ma!
    In medicina sunt specialisti, medici primari, doctori medici cu doctorat, dar nu exista experti.

    Cu toate astea, oricine se poate prezenta si este adulat de media ca „expert”.

  10. Am urmarit 3 episoade din MindArchitect. Pseudostiinta, demontata in zeci de articole stiintifice. Evident, toate linkurile cu aceste articole pe care le-am postat ca raspuns au fost sterse in mai putin de 15 minute

  11. Am ascultat si eu cateva episoade din mindarchitect…
    POVESTI PENTRU COPII, CU ELEFANȚI SI CĂLĂREȚI – asta este titlul potrivit.
    Nu are nici o legatura cu neurostiinta…

  12. Prin această invitatie Paul Olteanu a dovedit că este onest, că nu este orgolios, că singurul scop este de a ajuta elevii și că este dispus să colaboreze cu acești specialiști contestatari pentru a modifica tot ceea ce este greșit.

    Pun pariu că specialiștii vor spune că au altă treabă, că nu au timp și nici nu e treaba lor.

  13. Ce face PO poartă un singur nume: semidoct. Faptul că explică simplu nu justifică faptul că spune tâmpenii. Ne mirăm că avem rata de vaccinare pe care o avem dar ne luăm informația din podcast-uri făcute de semidocți. Am avut acum vreo 2 luni o discuție cu cineva pe o temă legată de neuroștiință, i-am spus de concluzia unor studii făcute la Harvard în ultimii 4 ani și mi-a zis că nu, că a auzit el la Paul Olteanu în podcast că e altfel. M-am îngrozit. Cred că nu realizăm cât rău face acel podcast, mai ales că este îmbrățișat de un segment de populație care se dorește a fi educat. Este excelent demersul celor 3 specialiști, era stringent. Sper să li se mai alăture și alții, să fie demontată impostura.

  14. Eu am fost jucător profesionist de volei. Am mers la câțiva ani după ce m-am retras sa joc cu niște prieteni care aveau sala plătită de către firma la care lucrau si nu aveau destui oameni. Nici bine nu am început sa jucam ca unul din cei de acolo a început sa mi explice unde trebuie sa stau în teren. L-am rugat sa se liniștească ca știu foarte bine ce trebuie sa fac iar el mi-a zis „ca nu stau bine ca a urmărit el un tutorial si stie”. Omul era programator si își închipuia ca toate lucrurile se învață de pe tutoriale. In concluzie nu contează ce pregătire ai dacă nu ai văzut tutorialul/podcastul potrivit 🤣

  15. programul de Neurostiinta la Clasa este facut de peste 30 de voluntari. Nu e perfect, e abia la inceput, e nevoie de adaptat pentru diferite varste si simplificat pt nivelul de intelegere la 6 anim la 8 ani, la 12 ani si evident ca difera de cel pt 16 ani sau a profesorilor universitari, e inca nevoie de multa munca acolo. Costurile video, site, stocare, etc – sunt enorme, dar e inceput si se poate imbunatati.
    Sper ca profesorii universitari ce au vazut neregulile isi rup din timpul lor in turnul de fildes si coboara intre copii de 6 ani, 8 ani etc sa lucreze cu ei, sa faca mici ateliere, sa ii ajute ca prin joaca sa inteleaga ce se intampla in cap si de ce reactioneaza, cum pot invata mai bine, si sa completeze si corecteze micile si maruntele greseli din program. Si totul in limbaj colocvial. Asa or sa vada ca mare parte din romani nici nu stiu ce inseamna cuvantul COLOVIAL.

  16. Paradox: Singura sansa a „haterilor” lui Paul Olteanu este sa-l asculte pe Paul Olteanu in MindArchitect

  17. Atunci te invit sa realizezi cel puțin jumătate din cât a obținut oricare dintre cei trei enumerați se tine.

  18. Am fost la unul din cursurile lui Paul. Miezul a fost o baterie de teste excelenta, care evident nu era opera lui Paul. El a facut o introducere, are carisma, l-am contrazis de vreo 100 ori nu la concepte ci prin exemple practice. In 90% din cazuri nu a avut contraexemplu, a continuat linistit cursul. In afara de bateria de teste si cateva concepte bine stabilite in lumea corporatista nu am plecat cu ceva nou. Cred ca nu este potrivit pentru livrarea in scoli.

  19. Aceasta este o publicație pentru publicul larg, nu una pentru specialiști”, susțin aceștia.

    Atunci nu aveți ce să căutați ÎN ȘCOALĂ, RĂMÂNEȚI LA PUBLICUL LARG ȘI ATÂT.