Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fiul lui Alain Delon, Alain-Fabien, a intentat un proces împotriva fratelui și surorii sale, solicitând anularea testamentului actorului. Conform informațiilor din Le Monde, Alain-Fabien deține dovezi medicale nepublicate anterior care demonstrează că, atunci când a semnat un al doilea testament, actorul nu mai avea putere de discernământ. Drept pentru care Alain-Fabien, fiul cel mic al actorului, solicită anularea acestuia, potrivit Rador Radio România.
Vestea procedurilor judiciare privind testamentul lui Alain Delon, decedat pe 18 august 2024 la vârsta de 88 de ani, a fost comunicată oficial lui Anthony (60 de ani) și Anouchkăi (34) de către un executor judecătoresc. Testamentul contestat de Alain-Fabien, în vârstă de 31 de ani, a fost al doilea cerut de actor și a fost semnat la Geneva. În document, Delon o numește pe Anouchka unica moștenitoare, corectând conținutul primului testament, din 2015. În acel prim document, Delon îşi împărțise averea, evaluată la câteva zeci de milioane de euro, în trei părți: 50% către Anouchka și 25% către fiecare dintre cei doi fii ai săi.
Chiar dacă unicul beneficiar al celui de-al doilea testament este Anouchka, Anthony este dat şi el în judecată, deoarece legea prevede acțiuni împotriva tuturor moștenitorilor și executorilor testamentari ai unui document a cărui anulare se solicită. Alain-Fabien solicită, de asemenea, anularea unei donații din 2023 către Anouchka Delon, care include o participație de 51% la ADID (Alain Delon International Distribution), compania care deține drepturile de imagine și marca actorului. O primă audiere civilă este programată pentru 9 martie 2026, în fața tribunalului din Paris. În cererea sa de anulare, Alain-Fabien susține că tatăl său, în urma accidentului vascular cerebral suferit pe 14 iunie 2019, nu a mai avut „suficient discernământ” pentru a redacta și semna un testament, sau pentru a face o donație.
Pentru a-și susține inițiativa, el citează o hotărâre judecătorească din 2024, cu cinci luni înainte de moartea tatălui său, în care instanța a decis în favoarea unei măsuri de „tutelă consolidată”, deoarece Delon „prezenta tulburări cognitive care îi alterau exprimarea voinței”. Însă noutatea constă în dezvăluirea către Alain-Fabien a mai multor rapoarte medicale privind starea de sănătate a tatălui său datând din 2019, care până acum rămăseseră inaccesibile medicului actorului.
Sursa: LA STAMPA / Rador Radio România / Traducerea: Cătălina Păunel