Prodecanul Facultății de Drept din București, despre propunerea de incriminare a avortului: Strict juridic, propunerea legislativă în această formă nu ar trebui să fie avută în vedere / În unele cazuri, se creează o suprapunere care ar putea da naștere unor probleme de aplicare a legii

 În ultimele zile, atât presa cât și rețelele sociale sunt inundate de știri și postări despre o recentă propunere de modificare a art. 202 din Codul penal, care reglementează infracțiunea de vătămare a fătului – https://www.senat.ro/legis/PDF/2025/25b408EM.PDF…

În contextul acestor multe informații, m-am tot gândit dacă are sens să mai scriu și eu ceva, mai ales că subiectul este unul emoțional și care pare a fi exploatat politic.

Am să încerc însă să abordez problema nu din aceste puncte de vedere, ci strict juridic (că atât am învățat la școală ). Subliniez (𝑑𝑖𝑠𝑐𝑙𝑎𝑖𝑚𝑒𝑟, mai exact): 𝐢𝐧𝐝𝐢𝐟𝐞𝐫𝐞𝐧𝐭 𝐝𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞 𝐢̂𝐧 𝐦𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢𝐞, 𝐚𝐥𝐞 𝐦𝐞𝐥𝐞, 𝐚𝐥𝐞 𝐜𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐣𝐮𝐫, 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚̆ 𝐩𝐨𝐬𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐮𝐧𝐚 𝐣𝐮𝐫𝐢𝐝𝐢𝐜𝐚̆.

 𝑶 𝒊𝒏𝒕𝒓𝒐𝒅𝒖𝒄𝒆𝒓𝒆 𝒎𝒂𝒊 𝒍𝒂𝒓𝒈𝒂̆ 𝒅𝒆𝒔𝒑𝒓𝒆 𝒍𝒆𝒈𝒆𝒂 𝒑𝒆𝒏𝒂𝒍𝒂̆. 𝑪𝒂̂𝒕𝒆𝒗𝒂 𝒏𝒐𝒕̦𝒊𝒖𝒏𝒊 𝒆𝒙𝒑𝒍𝒊𝒄𝒂𝒕𝒆

 Pentru cei care nu sunt de specialitate, există ceea ce numim 𝑎𝑢𝑡𝑜𝑛𝑜𝑚𝑖𝑒 𝑎 𝑑𝑟𝑒𝑝𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑎𝑙, adică un lucru care în sens comun înseamnă ceva s-ar putea să aibă alt înțeles în legea penală – exemple cunoscute ar fi noțiunile de 𝑓𝑢𝑛𝑐𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑟 𝑝𝑢𝑏𝑙𝑖𝑐, 𝑚𝑒𝑚𝑏𝑟𝑢 𝑑𝑒 𝑓𝑎𝑚𝑖𝑙𝑖𝑒, 𝑙𝑜𝑐 𝑝𝑢𝑏𝑙𝑖𝑐, 𝑎𝑟𝑚𝑎̆, 𝑑𝑜𝑚𝑖𝑐𝑖𝑙𝑖𝑢. Uneori, aceste noțiuni sunt definite expres în legea penală (primele patru din enumerarea anterioară), că așa ne cam cere Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, alteori înțelesul rezultă din alte aspecte, de pildă coroborarea denumirii marginale a infracțiunii cu conținutul ei (art. 224 pentru noțiunea de 𝑑𝑜𝑚𝑖𝑐𝑖𝑙𝑖𝑢, care nu înseamnă ce știm din legea civilă, ci se referă la 𝑙𝑜𝑐𝑢𝑖𝑛𝑡̧𝑎̆, 𝑖̂𝑛𝑐𝑎̆𝑝𝑒𝑟𝑒, 𝑑𝑒𝑝𝑒𝑛𝑑𝑖𝑛𝑡̧𝑎̆ 𝑠𝑎𝑢 𝑙𝑜𝑐 𝑖̂𝑚𝑝𝑟𝑒𝑗𝑚𝑢𝑖𝑡 𝑡̧𝑖𝑛𝑎̂𝑛𝑑 𝑑𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑒𝑎).

În materia reglementării infracțiunilor, Codul penal – Partea specială este structurat în funcție de 𝐯𝐚𝐥𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ 𝐩𝐫𝐨𝐭𝐞𝐣𝐚𝐭𝐚̆ (ceea ce noi în dreptul penal numim 𝑜𝑏𝑖𝑒𝑐𝑡 𝑗𝑢𝑟𝑖𝑑𝑖𝑐 – o noțiune deseori trecută cu vederea, dar extrem de importantă, în realitate).

În Codul anterior, Partea specială debuta cu infracțiunile contra siguranței statului și abia apoi urmau cele contra persoanei. În Codul în vigoare din 2014, se începe cu infracțiunile contra persoanei, întrucât „𝑙𝑒𝑔𝑖𝑢𝑖𝑡𝑜𝑟𝑢𝑙 𝑎 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑖𝑑𝑒𝑟𝑎𝑡 𝑐𝑎̆ 𝑐𝑒𝑙𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑖𝑚𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑛𝑡𝑒 𝑣𝑎𝑙𝑜𝑟𝑖 𝑐𝑒 𝑛𝑒𝑐𝑒𝑠𝑖𝑡𝑎̆ 𝑝𝑟𝑜𝑡𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑎𝑙𝑎̆ 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑐𝑒𝑙𝑒 𝑙𝑒𝑔𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑎𝑛𝑎̆, 𝑑𝑒 𝑑𝑟𝑒𝑝𝑡𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑠̦𝑖 𝑙𝑖𝑏𝑒𝑟𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑙𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑒𝑖𝑎” (Prof. univ. dr. Valerian Cioclei în Cursul de Drept Penal. Partea Specială I), așa cum de altfel se arată și în Expunerea de motive a Codului.

 Deci, prima valoare socială protejată de Codul penal este 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐚, 𝐜𝐮 𝐚𝐭𝐫𝐢𝐛𝐮𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐬𝐚𝐥𝐞 – Titlul I al Părții speciale.

Atributele persoanei (drepturile, dacă vrem) sunt apoi enumerate în capitolele din Titlul I, unde regăsim 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎 (𝐶𝑎𝑝𝑖𝑡𝑜𝑙𝑢𝑙 𝐼), 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑔𝑟𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑐𝑜𝑟𝑝𝑜𝑟𝑎𝑙𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑠𝑎̆𝑛𝑎̆𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 (𝐶𝑎𝑝𝑖𝑡𝑜𝑙𝑢𝑙 𝑎𝑙 𝐼𝐼-𝑙𝑒𝑎), 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑢𝑙 𝑑𝑎𝑡𝑜𝑟𝑎𝑡 𝑚𝑒𝑚𝑏𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑒 𝑓𝑎𝑚𝑖𝑙𝑖𝑒 (𝐶𝑎𝑝𝑖𝑡𝑜𝑙𝑢𝑙 𝑎𝑙 𝐼𝐼𝐼-𝑙𝑒𝑎), 𝑙𝑖𝑏𝑒𝑟𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑓𝑖𝑧𝑖𝑐𝑎̆, 𝑝𝑠𝑖ℎ𝑖𝑐𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑠𝑒𝑥𝑢𝑎𝑙𝑎̆, 𝑑𝑟𝑒𝑝𝑡𝑢𝑙 𝑙𝑎 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎̆ 𝑝𝑟𝑖𝑣𝑎𝑡𝑎̆ 𝑒𝑡𝑐.

Unul dintre aceste capitole, al patrulea, se numește 𝐴𝑔𝑟𝑒𝑠𝑖𝑢𝑛𝑖 𝑎𝑠𝑢𝑝𝑟𝑎 𝑓𝑎̆𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 și include două infracțiuni: 𝐼̂𝑛𝑡𝑟𝑒𝑟𝑢𝑝𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑐𝑢𝑟𝑠𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑠𝑎𝑟𝑐𝑖𝑛𝑖𝑖 (vechea infracțiune de Provocare ilegală a avortului) și 𝑉𝑎̆𝑡𝑎̆𝑚𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑓𝑎̆𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖. Ce înseamnă existența unui astfel de capitol?

 Că, 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐮𝐧𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐯𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞 𝐚𝐥 𝐥𝐞𝐠𝐢𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐚𝐥𝐞 (deci fără să ținem cont de legea civilă, 𝑖𝑛𝑓𝑎𝑛𝑠 𝑐𝑜𝑛𝑐𝑒𝑝𝑡𝑢𝑠, reglementări în domeniul bio-eticii etc.), 𝐟𝐚̆𝐭𝐮𝐥 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐢𝐝𝐞𝐫𝐚𝐭 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐚̆ (pentru că acest capitol se află în titlul privind infracțiunile contra persoanei), 𝐝𝐚𝐫 𝐧𝐮 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐯𝐢𝐚𝐭̦𝐚̆ (pentru că infracțiunile pe care le cuprinde nu se află în capitolul privind infracțiunile contra vieții sau în cel care reglementează infracțiunile contra integrității corporale sau sănătății). Altfel spus, dacă legiuitorul considera că fătul este o persoană în viață, nu mai era nevoie să-l protejeze printr-un capitol/articol separat, întrucât vătămarea lui ar fi putut fi încadrată într-o infracțiune de omor/ucidere din culpă/vătămare corporală/vătămare corporală din culpă ori tentativă la cele intenționate.

Tocmai pentru că astfel de fapte nu erau protejate prin acele infracțiuni, în 2014 s-a introdus infracțiunea de 𝑉𝑎̆𝑡𝑎̆𝑚𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑓𝑎̆𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 (art. 202).

Expunerea de motive a Codului penal explică mult mai bine: „𝐶𝑎𝑑𝑟𝑢𝑙 𝑖𝑛𝑐𝑟𝑖𝑚𝑖𝑛𝑎̆𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑖̂𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑚𝑎𝑡𝑒𝑟𝑖𝑒 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑙𝑒𝑡𝑎𝑡 𝑖̂𝑛𝑠𝑎̆ 𝑐𝑢 𝑑𝑖𝑠𝑝𝑜𝑧𝑖𝑡̧𝑖𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝑎𝑟𝑡. 202, 𝑣𝑎̆𝑡𝑎̆𝑚𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑓𝑎̆𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖. 𝐴𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑖𝑛𝑐𝑟𝑖𝑚𝑖𝑛𝑎𝑟𝑒 𝑣𝑖𝑛𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑎𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑡𝑒𝑐𝑡̧𝑖𝑎 𝑣𝑖𝑒𝑡̧𝑖𝑖 𝑖̂𝑛 𝑑𝑒𝑣𝑒𝑛𝑖𝑟𝑒, 𝑝𝑒 𝑑𝑢𝑟𝑎𝑡𝑎 𝑢𝑛𝑒𝑖 𝑝𝑒𝑟𝑖𝑜𝑎𝑑𝑒 𝑟𝑎̆𝑚𝑎𝑠𝑎̆ 𝑛𝑒𝑎𝑐𝑜𝑝𝑒𝑟𝑖𝑡𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑟𝑒𝑔𝑙𝑒𝑚𝑒𝑛𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑎𝑐𝑡𝑢𝑎𝑙𝑎̆. 𝐸𝑠𝑡𝑒 𝑣𝑜𝑟𝑏𝑎 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑣𝑎𝑙𝑢𝑙 𝑐𝑢𝑝𝑟𝑖𝑛𝑠 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑚𝑜𝑚𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑑𝑒𝑐𝑙𝑎𝑛𝑠̧𝑎̆𝑟𝑖𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑐𝑒𝑠𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑛𝑎𝑠̧𝑡𝑒𝑟𝑖𝑖, 𝑚𝑜𝑚𝑒𝑛𝑡 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑢 𝑠𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑝𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑖𝑠𝑐𝑢𝑡𝑎 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑜 𝑖𝑛𝑓𝑟𝑎𝑐𝑡̧𝑖𝑢𝑛𝑒 𝑑𝑒 𝑎𝑣𝑜𝑟𝑡, 𝑠̧𝑖 𝑚𝑜𝑚𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑖̂𝑛𝑐ℎ𝑒𝑖𝑒𝑟𝑖𝑖 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑢𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑐𝑒𝑠, 𝒎𝒐𝒎𝒆𝒏𝒕 𝒅𝒆 𝒍𝒂 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒂𝒗𝒆𝒎 𝒐 𝒑𝒆𝒓𝒔𝒐𝒂𝒏𝒂̆, 𝒄𝒆 𝒑𝒐𝒂𝒕𝒆 𝒇𝒊 𝒔𝒖𝒃𝒊𝒆𝒄𝒕 𝒑𝒂𝒔𝒊𝒗 𝒂𝒍 𝒊𝒏𝒇𝒓𝒂𝒄𝒕̧𝒊𝒖𝒏𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒅𝒊𝒏 𝒄𝒂𝒑𝒊𝒕𝒐𝒍𝒆𝒍𝒆 𝒑𝒓𝒆𝒄𝒆𝒅𝒆𝒏𝒕𝒆. 𝑃𝑟𝑎𝑐𝑡𝑖𝑐𝑎 𝑎 𝑑𝑒𝑚𝑜𝑛𝑠𝑡𝑟𝑎𝑡 𝑐𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑖𝑜𝑟𝑢𝑙 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑢𝑖 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑣𝑎𝑙 𝑠𝑒 𝑝𝑜𝑡 𝑐𝑜𝑚𝑖𝑡𝑒 𝑛𝑢𝑚𝑒𝑟𝑜𝑎𝑠𝑒 𝑖𝑛𝑓𝑟𝑎𝑐𝑡̧𝑖𝑢𝑛𝑖 𝑖̂𝑚𝑝𝑜𝑡𝑟𝑖𝑣𝑎 𝑓𝑎̆𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑐𝑎𝑧𝑢𝑟𝑖 𝑑𝑒 𝑐𝑢𝑙𝑝𝑎̆ 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑐𝑎𝑙𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑎𝑠𝑖𝑠𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑛𝑎𝑠̧𝑡𝑒𝑟𝑖𝑖, 𝑠𝑜𝑙𝑑𝑎𝑡𝑒 𝑐𝑢 𝑚𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎 𝑠𝑎𝑢 𝑣𝑎̆𝑡𝑎̆𝑚𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑓𝑎̆𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑠̧𝑖 𝑝𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑙𝑎 𝑓𝑎𝑝𝑡𝑒 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑛𝑡̧𝑖𝑜𝑛𝑎𝑡𝑒. 𝐼̂𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑙𝑎𝑠̧𝑖 𝑡𝑖𝑚𝑝, 𝑎𝑢 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑖𝑛𝑐𝑟𝑖𝑚𝑖𝑛𝑎𝑡𝑒 𝑓𝑎𝑝𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑣𝑖𝑜𝑙𝑒𝑛𝑡̧𝑎̆ 𝑐𝑜𝑚𝑖𝑠𝑒 𝑎𝑠𝑢𝑝𝑟𝑎 𝑚𝑎𝑚𝑒𝑖 𝑝𝑒 𝑑𝑢𝑟𝑎𝑡𝑎 𝑠𝑎𝑟𝑐𝑖𝑛𝑖𝑖, 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑢 𝑎𝑢 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑐𝑜𝑚𝑖𝑠𝑒 𝑐𝑢 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑛𝑡̧𝑖𝑎 𝑑𝑒 𝑎 𝑝𝑟𝑜𝑣𝑜𝑐𝑎 𝑎𝑣𝑜𝑟𝑡𝑢𝑙 𝑠̧𝑖 𝑛𝑖𝑐𝑖 𝑛𝑢 𝑎𝑢 𝑎𝑣𝑢𝑡 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑟𝑒𝑧𝑢𝑙𝑡𝑎𝑡, 𝑑𝑎𝑟 𝑎𝑢 𝑐𝑜𝑛𝑑𝑢𝑠 𝑙𝑎 𝑙𝑒𝑧𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑓𝑎̆𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑠̧𝑖 𝑖̂𝑛 𝑓𝑖𝑛𝑎𝑙 𝑙𝑎 𝑣𝑎̆𝑡𝑎̆𝑚𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑐𝑜𝑟𝑝𝑜𝑟𝑎𝑙𝑎̆ 𝑠𝑎𝑢 𝑐ℎ𝑖𝑎𝑟 𝑚𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑙𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑑𝑢𝑝𝑎̆ 𝑛𝑎𝑠̧𝑡𝑒𝑟𝑒.”

Prin urmare, în sensul legii penale actuale (𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑝𝑟𝑜𝑝𝑢𝑛𝑒𝑟𝑖 𝑑𝑒 𝑟𝑒𝑐𝑜𝑛𝑓𝑖𝑔𝑢𝑟𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑜𝑟 𝑛𝑜𝑡̦𝑖𝑢𝑛𝑖, 𝑎 𝑠𝑒 𝑣𝑒𝑑𝑒𝑎, 𝑑𝑒 𝑒𝑥𝑒𝑚𝑝𝑙𝑢, 𝑃𝑟𝑜𝑓. 𝑢𝑛𝑖𝑣. 𝑑𝑟. 𝑆𝑒𝑟𝑔𝑖𝑢 𝐵𝑜𝑔𝑑𝑎𝑛, 𝑙𝑒𝑐𝑡𝑜𝑟 𝑢𝑛𝑖𝑣. 𝑑𝑟. 𝐷𝑜𝑟𝑖𝑠 𝑆̦𝑒𝑟𝑏𝑎𝑛 𝑖̂𝑛 𝐶𝑢𝑟𝑠𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝐷𝑟𝑒𝑝𝑡 𝑝𝑒𝑛𝑎𝑙. 𝑃𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎 𝑠𝑝𝑒𝑐𝑖𝑎𝑙𝑎̆):

𝐏𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐚̆ = orice om, de la naștere și până la moarte (cu discuțiile aferente în jurul acestor momente) + fătul (subiect pasiv doar al unor infracțiuni)

𝐏𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐯𝐢𝐚𝐭̦𝐚̆ = orice om, de la naștere și până la moarte

𝐅𝐚̆𝐭 = produs de concepție, până la momentul nașterii

Adaug și 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥 = persoană în viață, minor

Pentru că am văzut diferite postări cum că fătul este protejat de art. 202 C.pen. doar de la momentul viabilității (24 de săptămâni), adaug că nu este chiar așa – alin. (3) al articolului, în forma în vigoare, nu face o astfel de distincție, fiind perfect posibil ca o faptă să fie comisă înainte de 24 de săptămâni de sarcină, iar ulterior, ca urmare a acesteia, copilul să se nască cu malformații. De altfel, intenționat nu am dorit să intru în discuțiile embrion-făt/înainte/după 24 de săptămâni, pentru că în contextul legii penale actuale ele nu sunt relevante.

 𝑪𝑬𝑫𝑶, 𝒄𝒂𝒖𝒛𝒂 𝑽𝒐 𝒄. 𝑭𝒓𝒂𝒏𝒕̦𝒆𝒊 (2004)

Această cauză CEDO la care se referă unele surse (disponibilă aici: https://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-61887) se discută cu studenții la Drept la UB încă din vremea când eram eu studentă, adică cel puțin din 2007 (dar probabil și anterior), la cursul de 𝐷𝑟𝑒𝑝𝑡𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑜𝑚𝑢𝑙𝑢𝑖 (obligatoriu pe vremea aceea). O discutăm și noi acum, la 𝐷𝑟𝑒𝑝𝑡 𝑝𝑒𝑛𝑎𝑙 𝑠𝑝𝑒𝑐𝑖𝑎𝑙.

Pe scurt, un medic dintr-un spital din Franța a confundat-o pe reclamantă, dna Vo (însărcinată în aprox. 20-24 săptămâni, care venise pentru un control) cu altă pacientă cu același nume, care avea programare în aceeași zi pentru înlăturarea unui sterilet și, efectuând manevrele specifice, i-a atins sacul amniotic, determinând o pierdere importantă de lichid amniotic. Lanțul erorilor a continuat, întrucât, internată fiind în spital, alături de pacienta al cărei sterilet nu putuse să fie extras, reclamanta aproape a fost dusă în sala de operații în locul celei de-a doua. Câteva zile mai târziu, medicii au constatat că lichidul amniotic nu se refăcuse și au decis întreruperea cursului sarcinii.

Întrucât legislația franceză nu considera că fătul este o persoană în viață, medicul nu a putut fi condamnat penal pentru ceea ce noi am numi ucidere din culpă, astfel încât dna Vo s-a adresat CEDO, care a trebuit să stabilească dacă fătul este o persoană în viață, deci dacă se bucură de protecția art. 2 din Convenție.

Pe scurt, Curtea, având în vedere lipsa unui consens european cu privire la definiția științifică și juridică a începutului vieții, a reținut că 𝐩𝐫𝐨𝐛𝐥𝐞𝐦𝐚 𝐦𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐞 𝐝𝐫𝐞𝐩𝐭𝐮𝐥 𝐥𝐚 𝐯𝐢𝐚𝐭̦𝐚̆ 𝐬𝐞 𝐢̂𝐧𝐜𝐚𝐝𝐫𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐦𝐚𝐫𝐣𝐚 𝐝𝐞 𝐚𝐩𝐫𝐞𝐜𝐢𝐞𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐢𝐝𝐞𝐫𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐠𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐥 𝐜𝐚̆ 𝐬𝐭𝐚𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐞 𝐛𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞 𝐢̂𝐧 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐝𝐨𝐦𝐞𝐧𝐢𝐮 (a se vedea și Ghidul CEDO din 2025 privind art. 2 și celelalte cauze acolo citate – https://ks.echr.coe.int/documents/d/echr-ks/guide_art_2_rum).

Cu alte cuvinte, statele care ofereau fătului o formă de protecție nu încălcau Convenția, după cum nici cele care nu ofereau nici o protecție nu o încălcau. Totuși, cauza a fost importantă prin aceea că a determinat o dezbatere mai largă la nivel european și a fost avută în vedere atunci când legiuitorul a ales să introducă art. 202 în Codul penal.

 𝑪𝒆 𝒔𝒑𝒖𝒏𝒆 𝒂𝒓𝒕. 202 𝑪.𝒑𝒆𝒏. 𝒊̂𝒏 𝒑𝒓𝒆𝒛𝒆𝒏𝒕?

 Pe scurt, art. 202 C.pen. vizează următoarele forme de vătămare a fătului:

Alin. (1) – în timpul nașterii – care a împiedicat instalarea vieţii extrauterine (𝑑𝑒𝑐𝑖, 𝑐𝑢𝑚 𝑠𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑠𝑝𝑢𝑛𝑒, 𝑓𝑎̆𝑡𝑢𝑙 𝑠𝑒 𝑛𝑎𝑠̦𝑡𝑒 𝑓𝑎̆𝑟𝑎̆ 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎̆, 𝑎𝑑𝑖𝑐𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑣𝑜𝑟𝑏𝑖𝑚 𝑑𝑒 𝑢𝑛 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑙 – 𝑟𝑒𝑝𝑒𝑡, 𝑖̂𝑛 𝑠𝑒𝑛𝑠𝑢𝑙 𝑙𝑒𝑔𝑖𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑎𝑙𝑒)

Alin. (2) – în timpul nașterii – care a cauzat ulterior copilului o vătămare corporală sau a avut ca urmare moartea copilului (𝑑𝑒𝑐𝑖, 𝑎𝑣𝑒𝑚 𝑑𝑒-𝑎 𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑐𝑢 𝑜 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑎𝑛𝑎̆ 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑒 𝑛𝑎𝑠̦𝑡𝑒 𝑖̂𝑛 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎̆, 𝑢𝑛 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑙, 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑢𝑓𝑒𝑟𝑎̆ 𝑎𝑠𝑡𝑓𝑒𝑙 𝑑𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑒𝑐𝑖𝑛𝑡̦𝑒 𝑠𝑎𝑢 𝑐ℎ𝑖𝑎𝑟 𝑑𝑒𝑐𝑒𝑑𝑒𝑎𝑧𝑎̆ 𝑢𝑙𝑡𝑒𝑟𝑖𝑜𝑟 𝑛𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑟𝑖𝑖)

Alin. (3) – în timpul sarcinii (𝑑𝑒𝑐𝑖 𝑝𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑙𝑎 𝑚𝑜𝑚𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑑𝑒𝑐𝑙𝑎𝑛𝑠̦𝑎̆𝑟𝑖𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑐𝑒𝑠𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑛𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑟𝑖𝑖) – care a cauzat ulterior copilului o vătămare corporală sau a avut ca urmare moartea copilului (𝑑𝑖𝑛 𝑛𝑜𝑢, 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑣𝑜𝑟𝑏𝑎 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑜 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑎𝑛𝑎̆ 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑒 𝑛𝑎𝑠̦𝑡𝑒 𝑖̂𝑛 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎̆)

Precizări importante:

– fapta este infracțiune și dacă este comisă din culpă;

– deși fapta rămâne infracțiune, 𝐦𝐚𝐦𝐚 𝐧𝐮 𝐬𝐞 𝐩𝐞𝐝𝐞𝐩𝐬𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐝𝐚𝐜𝐚̆ 𝐯𝐚𝐭𝐚̆𝐦𝐚̆ 𝐟𝐚̆𝐭𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚 𝐬𝐚𝐫𝐜𝐢𝐧𝐢𝐢.

Din lectura combinațiilor de mai sus, rezultă că nu este acoperită 𝐝𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚̆ 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐜𝐭̦𝐢𝐮𝐧𝐞 vătămarea fătului în timpul sarcinii care a împiedicat instalarea vieţii extrauterine.

 Contrar unor opinii din spațiul public, cred totuși că infracțiunea trebuie citită împreună cu cea de la art. 201 C.pen. (𝐼̂𝑛𝑡𝑟𝑒𝑟𝑢𝑝𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑐𝑢𝑟𝑠𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑠𝑎𝑟𝑐𝑖𝑛𝑖𝑖), care ne spune că este infracțiune fapta comisă în următoarele împrejurări:

– în afara instituţiilor medicale sau a cabinetelor medicale autorizate în acest scop;

– de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate obstetrică-ginecologie şi drept de liberă practică medicală în această specialitate;

– dacă vârsta sarcinii a depăşit paisprezece săptămâni;

– fără consimţământul femeii însărcinate.

De la aceste situații există și niște excepții, iar femeia însărcinată care îşi întrerupe cursul sarcinii nu se pedepsește.

 Citind deci împreună cele două texte, rezultă că situațiile în care împiedicarea instalării vieții extrauterine ar fi realizată (în cursul sarcinii) sunt parțial acoperite de art. 201 C.pen. 𝐍𝐮 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐚𝐜𝐨𝐩𝐞𝐫𝐢𝐭𝐞 acele situații în care vârsta sarcinii e mai mică de 14 săptămâni (iar fapta e comisă de un medic de specialitate, în instituție medicală autorizată, cu consimțământul femeii însărcinate) și nici cele în care fapta se comite din culpă (despre intenție directă vs. indirectă e o dezbatere în doctrină, nu o redau acum).

De ce prima ipoteză nu este acoperită au explicat mulții alții înaintea mea, inclusiv din punct de vedere al consecințelor reglementării de dinainte de 1990 în această materie.

 𝑪𝒆 𝒔𝒆 𝒅𝒐𝒓𝒆𝒔̦𝒕𝒆 𝒔̦𝒊 𝒄𝒆 𝒓𝒆𝒛𝒖𝒍𝒕𝒂̆ 𝒅𝒊𝒏 𝒑𝒓𝒐𝒑𝒖𝒏𝒆𝒓𝒆𝒂 𝒅𝒆 𝒎𝒐𝒅𝒊𝒇𝒊𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒂 𝒂𝒓𝒕. 202 𝑪.𝒑𝒆𝒏.?

În imaginea de mai jos se văd diferențele dintre reglementarea actuală și cea propusă.

 La alin. (1) se introduce așadar și ipoteza vătămării fătului – în perioada (𝑖̂𝑛 𝑡𝑖𝑚𝑝𝑢𝑙, 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑢𝑛𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑡𝑒𝑟𝑚𝑖𝑛𝑜𝑙𝑜𝑔𝑖𝑐𝑎̆) a sarcinii – care a împiedicat instalarea vieţii extrauterine (𝑑𝑒𝑐𝑖, 𝑓𝑎̆𝑡𝑢𝑙 𝑠𝑒 𝑛𝑎𝑠̦𝑡𝑒 𝑓𝑎̆𝑟𝑎̆ 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎̆).

Să luăm câteva ipoteze de lucru în lumina unei astfel de propuneri, urmând dorința de a proteja separat fătul (dincolo de protecția dată deci de alte infracțiuni, cum ar fi omorul calificat asupra unei femei gravide, vătămarea corporală ori vătămarea corporală din culpă). Exemplele sunt cele în care problema art. 202 C.pen. nu se ridică în reglementarea în vigoare:

– femeia însărcinată efectuează anumite acte cu intenția de a vătăma fătul (ex. ia un medicament), cu consecința pierderii sarcinii (împiedicării instalării vieții extrauterine) -> încadrarea ar fi art. 202 și eventual art. 201 C.pen. (𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑑𝑖𝑠𝑐𝑢𝑡̦𝑖𝑖 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑐𝑢𝑟𝑠𝑢𝑙 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑐𝑒𝑙𝑒 𝑑𝑜𝑢𝑎̆ 𝑖𝑛𝑓𝑟𝑎𝑐𝑡̦𝑖𝑢𝑛𝑖, 𝑎 𝑠𝑒 𝑣𝑒𝑑𝑒𝑎 𝑡𝑜𝑡 𝑝𝑟𝑜𝑓. 𝑆𝑒𝑟𝑔𝑖𝑢 𝐵𝑜𝑔𝑑𝑎𝑛), dar femeia însărcinată nu se pedepsește (faptele rămân însă infracțiuni);

– aceeași ipoteză, dar comisă din culpă -> art. 202 C.pen., dar femeia însărcinată nu se pedepsește;

– un terț, care nu este medic, efectuează anumite acte cu intenția de a vătăma fătul, cu consecința pierderii sarcinii (împiedicării instalării vieții extrauterine) -> încadrarea ar fi și art. 202 C.pen. și art. 201 C.pen./după caz și după opinie doctrinară , ar putea fi (și) o infracțiune contra integrității corporale sau chiar contra vieții;

– aceeași ipoteză, dar comisă din culpă -> art. 202 C.pen./după caz, ar putea fi și o infracțiune contra integrității corporale sau chiar contra vieții;

– un medic de specialitate face o greșeală în cursul urmăririi sarcinii (exemplul transfuziei greșite), cu consecința împiedicării instalării vieții extrauterine -> art. 202 C.pen.;

-un medic de specialitate efectuează, în spitalul autorizat în acest scop, o întrerupere a cursului unei sarcini sub 14 săptămâni, la cererea femeii însărcinate -> fapta nu poate conduce la reținerea art. 201 C.pen., nefiind tipică, dar poate fi încadrată (în reglementarea propusă) în art. 202 C.pen., fiind o vătămare a fătului. Cauza de atipicitate/justificativă prevăzută la art. 202 alin. (6) C.pen. („moșitul terapeutic”) nu este incidentă, nefiind vorba de riscul inerent actului medical;

– un medic de specialitate efectuează, în spitalul autorizat în acest scop, o întrerupere a cursului unei sarcini peste 24 săptămâni, cu consimțământul femeii însărcinate, în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului -> fapta nu poate conduce la reținerea art. 201 C.pen., așa cum prevede alin. (6) al acestui articol, dar se ridică probleme cu privire la incidența art. 202 C.pen., dat fiind că nici aici nu ar fi vorba de un risc inerent actului medical.

Pe scurt, pentru că devine foarte tehnic, așa cum spuneam și mai sus, o parte dintre situațiile în care se împiedică instalarea vieții extrauterine sunt oricum acoperite de art. 201 C.pen. sau de alte infracțiuni. În unele cazuri, se creează o suprapunere care ar putea da naștere unor probleme de aplicare a legii.

Alte situații nu sunt acoperite de art. 201 C.pen. (care, reamintesc, protejează și fătul, așa cum rezultă chiar din denumirea capitolului din care face parte) sau de alte texte de lege 𝐬̦𝐢 𝐧𝐢𝐜𝐢 𝐧𝐮 𝐚𝐫 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐞 𝐚𝐜𝐨𝐩𝐞𝐫𝐢𝐭𝐞 (cel puțin ultimele două). Despre ipotezele din culpă se poate, cu siguranță, discuta, dar așa cum arată acum propunerea de modificare a alin. (1), problemele la care dă naștere textul de lege sunt mult mai mari decât efectele bune pe care le-ar aduce.

 A doua modificare este introducerea unui alin. (3 ind. 1). Pe aceasta mărturisesc că nu prea o înțeleg. Inițial am crezut că se dorește a fi o agravantă a alin. (1) astfel modificat (întrucât Expunerea de motive a propunerii legislative vorbește de oferirea unei 𝑝𝑟𝑜𝑡𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑎𝑙𝑒 𝑠𝑢𝑝𝑙𝑖𝑚𝑒𝑛𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑓𝑎̆𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑑𝑢𝑝𝑎̆ 14 𝑠𝑎̆𝑝𝑡𝑎̆𝑚𝑎̂𝑛𝑖), dar pedeapsa este mult mai mică. Apoi, referirea la „moartea acestuia” (a fătului, cum rezultă din text) contrazice logica termenilor folosiți de Codul penal. Dacă prin aceasta s-a dorit să se acopere ipoteza împiedicării instalării vieții extrauterine, așa cum pare a rezulta din Expunerea de motive (unde se vorbește de 𝑚𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎 𝑓𝑎̆𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖), atunci ipoteza e reglementată (în propunere) la alin. (1).

 𝑫𝒂𝒄𝒂̆ 𝒆𝒓𝒂 𝒏𝒆𝒗𝒐𝒊𝒆 𝒅𝒆 𝒐 𝒄𝒐𝒏𝒄𝒍𝒖𝒛𝒊𝒆

𝐒𝐭𝐫𝐢𝐜𝐭 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐮𝐧𝐜𝐭 𝐝𝐞 𝐯𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞 𝐣𝐮𝐫𝐢𝐝𝐢𝐜, 𝐭𝐞𝐡𝐧𝐢𝐜, cum spuneam, propunerea legislativă în această formă nu ar trebui să fie avută în vedere. Dacă, se dorește, într-adevăr oferirea unei protecții fătului pentru acele ipoteze comise din culpă neacoperite în niciun fel de textele de lege, ideea merită discutată.

 Concluzia, de fapt, e aceeași ca întotdeauna – să ne informăm înainte de a roti tot felul de idei și teorii, în orice sens ar fi ele.

***

 𝑀𝑢𝑙𝑡̦𝑢𝑚𝑒𝑠𝑐 𝑓𝑟𝑢𝑚𝑜𝑠 𝑡𝑢𝑡𝑢𝑟𝑜𝑟 𝑐𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠̦𝑖-𝑎𝑢 𝑙𝑢𝑎𝑡 𝑑𝑖𝑛 𝑡𝑖𝑚𝑝𝑢𝑙 𝑙𝑜𝑟 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎 𝑑𝑒𝑧𝑏𝑎𝑡𝑒 𝑐𝑢 𝑚𝑖𝑛𝑒 𝑎𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑠𝑢𝑠 𝑠̦𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑢 𝑐𝑖𝑡𝑖𝑡 𝑠̦𝑖 𝑐𝑜𝑟𝑒𝑐𝑡𝑎𝑡 𝑡𝑒𝑥𝑡𝑢𝑙 𝑖̂𝑛𝑎𝑖𝑛𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑓𝑖 𝑝𝑢𝑏𝑙𝑖𝑐𝑎𝑡 𝑎𝑖𝑐𝑖. 𝑃𝑜𝑠𝑖𝑏𝑖𝑙𝑒𝑙𝑒 𝑔𝑟𝑒𝑠̦𝑒𝑙𝑖 𝑖̂𝑛𝑐𝑎̆ 𝑒𝑥𝑖𝑠𝑡𝑒𝑛𝑡𝑒 𝑠𝑢𝑛𝑡, 𝑖̂𝑛 𝑚𝑜𝑑 𝑒𝑣𝑖𝑑𝑒𝑛𝑡, 𝑑𝑜𝑎𝑟 𝑎𝑙𝑒 𝑚𝑒𝑙𝑒”, a scris Andra-Roxana Trandafir pe Facebook.