Prodecanul Facultății de Drept din București, despre propunerea de incriminare a avortului: Strict juridic, propunerea legislativă în această formă nu ar trebui să fie avută în vedere / În unele cazuri, se creează o suprapunere care ar putea da naștere unor probleme de aplicare a legii

Andra-Roxana Trandafir, prodecanul Facultății de Drept din București, a venit cu o serie de precizări vizavi de propunerea a doi deputați care cer incriminarea avortului,  despre care spune că este ”un subiect emoțional și care pare a fi exploatat politic”.

„Vătămarea fătului, avort și modificări legislative

În ultimele zile, atât presa cât și rețelele sociale sunt inundate de știri și postări despre o recentă propunere de modificare a art. 202 din Codul penal, care reglementează infracțiunea de vătămare a fătului – https://www.senat.ro/legis/PDF/2025/25b408EM.PDF…

În contextul acestor multe informații, m-am tot gândit dacă are sens să mai scriu și eu ceva, mai ales că subiectul este unul emoțional și care pare a fi exploatat politic.

Am să încerc însă să abordez problema nu din aceste puncte de vedere, ci strict juridic (că atât am învățat la școală). Subliniez (disclaimer, mai exact): indiferent de credințele personale în materie, ale mele, ale celor din jur, aceasta postare este una juridică.

O INTRODUCERE MAI LARGĂ DESPRE LEGEA PENALĂ. CÂTEVA NOȚIUNI EXPLICATE

Pentru cei care nu sunt de specialitate, există ceea ce numim autonomie a dreptului penal, adică un lucru care în sens comun înseamnă ceva s-ar putea să aibă alt înțeles în legea penală – exemple cunoscute ar fi noțiunile de funcționar public, membru de familie, loc public, armă, domiciliu. Uneori, aceste noțiuni sunt definite expres în legea penală (primele patru din enumerarea anterioară), că așa ne cam cere Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, alteori înțelesul rezultă din alte aspecte, de pildă coroborarea denumirii marginale a infracțiunii cu conținutul ei (art. 224 pentru noțiunea de domiciliu, care nu înseamnă ce știm din legea civilă, ci se referă la locuință, încăpere, dependență sau loc împrejmuit ținând de acestea).

În materia reglementării infracțiunilor, Codul penal – Partea specială este structurat în funcție de valoarea socială protejată (ceea ce noi în dreptul penal numim obiect juridic – o noțiune deseori trecută cu vederea, dar extrem de importantă, în realitate).

În Codul anterior, Partea specială debuta cu infracțiunile contra siguranței statului și abia apoi urmau cele contra persoanei. În Codul în vigoare din 2014, se începe cu infracțiunile contra persoanei, întrucât „legiuitorul a considerat că cele mai importante valori ce necesită protecție penală sunt cele legate de persoană, de drepturile și libertățile acesteia” (Prof. univ. dr. Valerian Cioclei în Cursul de Drept Penal. Partea Specială I), așa cum de altfel se arată și în Expunerea de motive a Codului.

Deci, prima valoare socială protejată de Codul penal este persoana, cu atributele sale – Titlul I al Părții speciale.

Titlul I al Părții speciale – Infracțiuni contra persoanei – are un Capitolul I – Infracțiuni contra vieții, integrității corporale și sănătății.

Primul text de incriminare este art. 188 – Omorul, pentru că „viața este valoarea fundamentală și absolută a oricărei ființe umane, fără de care nu se poate concepe existența celorlalte valori sociale”. Așadar, viața este valoarea supremă protejată de dreptul penal.

Urmează apoi variantele calificate de omor, apoi uciderea la cererea victimei, determinarea sau înlesnirea sinuciderii, uciderea din culpă. În mod logic, pentru că sănătatea are o valoare mai mică decât viața, în continuare sunt reglementate infracțiunile contra integrității corporale și sănătății, de la lovirea sau alte violențe (art. 193) până la lipsirea de ajutor a unei persoane aflate în dificultate (art. 203).

Exact între aceste texte, se află infracțiunea de Vătămarea fătului (art. 202).

Observăm așadar că legislatorul, atunci când a plasat această infracțiune, a înțeles că vătămarea fătului afectează integritatea corporală și sănătatea persoanei, iar nu viața acesteia.

Este de observat că textele se interpretează și se înțeleg nu doar prin prisma dispoziției legale, dar și prin încadrarea lor în Cod – aici, amplasarea infracțiunii arată intenția clară a legiuitorului.

Nu putem să nu observăm că în același Titlu I (Infracțiuni contra persoanei), dar în Capitolul VI – Infracțiuni contra libertății religioase și respectului datorat persoanelor decedate, avem infracțiunea de profanare de cadavre sau morminte (art. 383), ceea ce arată că legiuitorul a înțeles să protejeze respectul datorat celor decedați în altă zonă a Codului penal.

Tot în același context, Codul penal nu are incriminată infracțiunea de avort, dar în art. 201 (aflat imediat înainte de vătămarea fătului), prevede infracțiunea de întreruperea cursului sarcinii, deci o normă penală privind avortul.

O SCURTĂ PRIVIRE ASUPRA ISTORIEI LEGISLAȚIEI PENALE ÎN MATERIE

În Codul penal din 1969, era incriminată distinct infracțiunea de avort, în art. 185. Aceasta prevedea în esență că:

• avortul săvârșit de o persoană fără pregătire de specialitate sau în alte condiții decât cele legale se pedepsea cu închisoare de la 1 la 3 ani;
• avortul săvârșit fără consimțământul femeii însărcinate se pedepsea cu închisoare de la 2 la 7 ani;
• dacă fapta avea ca urmare moartea femeii, pedeapsa era închisoarea de la 5 la 15 ani;
• tentativa se pedepsea.

Exista însă și o excepție – întreruperea cursului sarcinii era permisă numai dacă era făcută de un medic obstetrician-ginecolog până în luna a 3-a de sarcină, în caz că sarcina punea viața femeii într-o stare de pericol sau dacă întreruperea cursului sarcinii era impusă din motive terapeutice grave, confirmate de către o comisie medicală.

Cu alte cuvinte, avortul era considerat infracțiune, cu excepția cazurilor strict medicale.

Așa a rămas Codul penal până în decembrie 1989.

Decretele și ordinele emise de autoritățile comuniste în materie au restrâns însă și mai mult posibilitatea de a face avorturi legale, acestea fiind extrem de reduse, ceea ce a dus la consecințele grave pe care le știm – mii de femei decedate ca urmare a avorturilor empirice, sute de mii de copii abandonați.

O modificare esențială a intervenit după 1989, prin Decretul-lege nr. 1/1989, prin care au fost abrogate textele restrictive și s-a permis întreruperea cursului sarcinii la cerere, în primele 12 săptămâni.

În noul Cod penal (2014), avortul ca infracțiune a fost eliminat, fiind introdusă în schimb incriminarea întreruperii cursului sarcinii (art. 201), care protejează atât libertatea femeii însărcinate, cât și regulile medicale.

INFRACȚIUNEA DE VĂTĂMARE A FĂTULUI (ART. 202 COD PENAL)

Textul actual al art. 202 Cod penal prevede:

„(1) Lovirea sau orice acte de violență, săvârșite asupra unei femei însărcinate, care cauzează vătămarea fătului, se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Vătămarea fătului, produsă prin lovirea sau orice acte de violență, săvârșite asupra unei femei însărcinate, care au avut ca urmare pierderea sarcinii, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost săvârșite cu intenție, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.
(4) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.”

Prin urmare, infracțiunea are două forme principale:

• dacă fătul este vătămat, pedeapsa este de la 2 la 7 ani;
• dacă fapta are ca urmare pierderea sarcinii, pedeapsa este de la 3 la 10 ani.

O formă agravată este prevăzută la alin. (3), când fapta este săvârșită cu intenție.

Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate – adică numai dacă femeia însărcinată formulează plângere.

PROPUNEREA DE MODIFICARE A ART. 202 COD PENAL

Propunerea legislativă în discuție prevede următoarele modificări:

„La articolul 202 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(1) Lovirea sau orice acte de violență, săvârșite asupra unei femei însărcinate, care cauzează vătămarea fătului, se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Vătămarea fătului, produsă prin lovirea sau orice acte de violență, săvârșite asupra unei femei însărcinate, care au avut ca urmare pierderea sarcinii, se pedepsește cu închisoarea de la 6 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”

Așadar, modificările propuse sunt exclusiv pe zona sancționatorie:

• în alin. (1), limitele se majorează de la 2–7 ani la 3–10 ani;
• în alin. (2), limitele se majorează de la 3–10 ani la 6–12 ani.

Restul textului rămâne identic.

CE ÎNSEAMNĂ ÎN REALITATE ACEASTĂ MODIFICARE?

Înseamnă pur și simplu o majorare a pedepselor pentru infracțiunea de vătămare a fătului.

Nu se schimbă nimic în ceea ce privește conținutul infracțiunii. Nu se incriminează fapta de avort. Nu se aduce atingere dreptului femeii însărcinate de a dispune de sarcina sa.

Textul vizează exclusiv situațiile în care o altă persoană lovește o femeie însărcinată, cauzând vătămarea sau pierderea sarcinii.

Astfel de situații există în practică – de exemplu, cazuri de violență domestică în care agresorul lovește o femeie însărcinată și aceasta pierde sarcina.

În prezent, pentru asemenea fapte, pedeapsa este de 3–10 ani. Propunerea legislativă vizează doar majorarea acestor limite la 6–12 ani.

Este o opțiune de politică penală, care poate fi discutată dacă este oportună sau nu, dar nu are legătură cu incriminarea avortului.

DE CE ATUNCI EXISTĂ O ATÂT DE MARE CONFUZIE?

Din două motive principale:

1. Amplasarea infracțiunii de vătămare a fătului lângă infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii.
   Pentru un nespecialist, faptul că art. 201 se referă la întreruperea cursului sarcinii și imediat următorul, art. 202, la vătămarea fătului, poate crea impresia că avem de-a face cu o reglementare unitară privind avortul.
2. Utilizarea termenului „făt”.
   În limbaj comun, se face adesea confuzie între „făt” și „embrion”, între „sarcină” și „avort”. În realitate, în sens juridic, „fătul” este protejat ca valoare socială distinctă doar prin prisma sănătății și integrității, nu ca viață în sine.

Această confuzie este amplificată de discursul public, mai ales atunci când subiectul este încărcat emoțional și politizat.

CONCLUZII

1. Viața este valoarea supremă protejată de dreptul penal, dar în cazul fătului, legiuitorul a ales să protejeze integritatea și sănătatea, nu viața ca atare.
2. Avortul nu este incriminat în Codul penal. Avem doar art. 201 – întreruperea cursului sarcinii, care reglementează condițiile medicale în care se poate face un avort.
3. Infracțiunea de vătămare a fătului (art. 202) nu are legătură cu avortul la cererea femeii însărcinate. Ea se referă exclusiv la faptele de violență comise de terți împotriva unei femei însărcinate.
4. Propunerea legislativă recentă nu schimbă nimic în privința incriminării avortului. Ea doar majorează limitele de pedeapsă pentru vătămarea fătului.
5. Confuzia apărută în spațiul public provine din alăturarea articolelor din Cod și din sensibilitatea subiectului.

În concluzie, din punct de vedere strict juridic, nu se pune problema interzicerii sau incriminării avortului prin această propunere de modificare legislativă”, a transmis Andra-Roxana Trandafir pe Facebook.