Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
În Oradea se va construi primul bloc ANL cu 9 etaje. Consiliul Local Oradea a aprobat, joi, în ședință ordinară, actualizarea indicatorilor tehnico-financiari pentru construcția clădirii cu 52 de apartamente, de pe strada Cerbului, nr. 9B, releatează ebihoreanu.ro.
Investiția se va ridica la 40,9 milioane de lei (cu TVA inclusă), adică circa 7,8 milioane euro, iar finanțator va fi Ministerul Dezvoltării. Conform proiectului aprobat de aleșii orădenilor, blocul va fi construit în 24 de luni.
Inițial, construcția era estimată la circa 30 milioane lei, dar prețul a crescut după ce o expertiză comandată de municipalitate a arătat că blocul nu poate fi construit pe o fundație deja existentă pe strada Cerbului, amenajată în comunism ca fundație pentru un bloc cu 8 etaje.
Noul bloc ANL va avea 50 de apartamente, dintre care 30 de locuinţe cu o cameră şi 20 cu 2 camere. La parterul clădirii vor fi amenajate 2 apartamente echipate pentru persoanele cu dizabilităţi.
Clădirea va dispune de o parcare cu 52 de locuri, din care 5 locuri vor fi deservite de staţii de încărcare a maşinilor electrice, iar două vor fi rezervate persoanelor cu dizabilităţi, relatează ebihoreanul.ro