
Primarul Emil Boc face lista cu proiectele pentru care Clujul a pierdut finanțările din PNRR: Sunt puține, le vom susține noi și vor veni și bani de la Guvern
Primarul municipiului Cluj Napoca, Emil Boc, a anunțat că Primăria are puține proiecte în PNRR cu grad de realizare mai mic de 30%, și că există capacitate pentru ca acestea să fie susținute din buget local și cu sprijin guvernamental.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Avem puține proiecte cu situații cu sub 30%. Până luni facem analiză și ne uităm la fiecare proiect să vedem. Vom avea o imagine clară și vom discuta cu Guvernul. Proiectele de la Cluj sunt în derulare covârșitoare. Unele proiecte sunt chiar finalizate, altele în curs. Vom avea o oglindă până luni. Demersul Guvernului este necesar. El vrea în primul rând să pună ordine în România, în sistemul de investiții publice. Să știm stadiul și locul în care ne aflăm. Noi la Cluj asta facem la începutul fiecărui an atunci când ne adoptăm bugetul. Ne uităm ce trebuie să finalizăm, ce continuăm și ce bani rămân”, a afirmat Emil Boc la un post local, conform ActualdeCluj.
Primăria Cluj-Napoca poate asigura continuarea proiectelor care sunt chiar și sub 30%, mai spune primarul Clujului
”Ordonanța permite să continui proiectele pe bani proprii sau prin alte surse de finanțare. Noi am început cel mai ambițios program de utilizare a fondurilor din PNRR, de 90 milioane euro, 45 milioane bani europeni, 45 milioane a pus Primăria Cluj-Napoca. La Cluj nu avem probleme majore care să pună în pericol finalizarea unor proiecte chiar dacă sunt sub 30%. Primăria Cluj are capacitatea să suporte din bani proprii acele proiecte. Vom vedea care sunt acele proiecte. Nu suntem într-o situație complicată. Vestea cea mai bună e că proiectele sunt în grafic. Există 14 proiecte cu 17 clădiri care trebuie terminate până în 31 august. Una dintre ele are probleme. Am fost acolo și am avertizat constructorul. Acel proiect are risc de îndeplinire, va fi aplicată sancțiunea. Mă refer la Liceul Sigismund Toduță. Celelalte proiecte sunt în fază avansată”, a explicat primarul Emil Boc. Citește mai mult pe ActualdeCluj
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.