Președintele Nicușor Dan are obligația să oprească oroarea din justiție / Ce s-a ales din promisiunile sale după ce a ajuns la Cotroceni

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Candidatul Nicușor Dan a prezentat în timpul campaniei electorale un proiect intitulat „România onestă”, unde, la capitolul justiției, a promis, între altele, reforma Curții Constituționale, reforma Inspecției Judiciare și promovarea meritocratică a magistraților. În prima lună de mandat, sub nasul lui, sistemul de justiție a ratat toate cele trei obiective, fără ca președintele Dan să miște un deget sau măcar să tragă un semnal de alarmă.

La Inspecția Judiciară a câștigat un nou mandat de trei ani Roxana Petcu, sub conducerea căreia Inspecția a inițiat dosare disciplinare controversate împotriva magistraților incomozi. A candidat singură. La Curtea Supremă, CSM a votat-o în funcția de președinte pe anti-reformista Lia Savonea. Și ea a candidat singură. La Curtea Constituțională, PSD a propus, iar coaliția – inclusiv PNL, USR și UDMR – l-a votat pe Mihai Busuioc, care pur și simplu nu îndeplinește condițiile de vechime în magistratură pentru a fi judecător CCR. Nici Busuioc n-a avut emoții.

Dar să derulăm puțin filmul înapoi. Ce promitea Nicușor Dan în campania abia încheiată? Mai jos, extrase pe larg din programul România onestă, capitolul Justiție, pe baza căruia a obținut peste 6 milioane de voturi:

• „Reforma Inspecției Judiciare. În prezent, instituția nu sancționează eficient abaterile grave ale magistraților și poate deveni instrument de presiune asupra celor care critică sistemul. Este necesară introducerea răspunderii pentru membrii care comit erori grave de apreciere.”
• „Promovarea meritocratică a magistraților. Redefinirea procedurilor de avansare în funcții superioare sau de conducere, pe baza unei consultări largi în rândul întregii profesii, nu doar a unui grup restrâns cu influență în sistem.”
• „Reforma Curții Constituționale. Modificarea Legii 47/1992 pentru ca judecătorii să fie numiți exclusiv din rândul magistraților cu o experiență semnificativă.”

Mai sunt două puncte în programul lui Nicușor Dan la capitolul justiție, pe care încă n-a apucat să le rateze, fiind obiective mai largi: Lupta eficientă împotriva corupției și Reducerea duratei proceselor. Totuși, să ratezi trei puncte importante din cinci în prima lună de mandat reprezintă o contraperformanță greu de egalat.

Unii se vor întreba, pe bună dreptate: ce putea să facă președintele Dan? Nici nu s-a dezmeticit bine, că toate nenorocirile de mai sus s-au întâmplat repede, în timp ce stătea cufundat cu capul în problema bugetului. Cum să se ocupe un singur om simultan de toate problemele țării? Și de deficit, și de formarea guvernului, și de Inspecția Judiciară, și de Înalta Curte, hopa, și Curtea Constituțională? N-are nimeni atât de mult spațiu pe server, oricât de matematician ar fi la bază.

Ei bine, aici ajungem la adevărata problemă cu care se confruntă președintele Nicușor Dan: izolarea, micromanagementul, lipsa unui aparat de partid care să-l ajute cu expertiză, incapacitatea sa de a lucra în echipă, de a delega și de a lupta pe mai multe fronturi deodată. Odată scufundat în cifrele deficitului bugetar, Nicușor Dan n-a mai văzut nimic în jur.

N-a văzut cum PSD se regrupează și obține mai mult decât visa la formarea guvernului. Nu l-a interesat ofensiva anti-reformă din justiție, derulată sub nasul său. N-a avut nicio reacție când Parlamentul a votat la CCR un jandarm fără nicio treabă cu magistratura. Relevant este că președintele Dan n-a făcut nici până azi nominalizarea pentru funcția de judecător la CCR, deși celelalte două din cele trei posturi care se eliberează la jumătatea lunii iulie au fost votate deja de Parlament.

Președintele Nicușor Dan trebuie să fie conștient că România onestă nu se poate realiza fără o justiție independentă. A întoarce spatele acestei teme esențiale înseamnă a-ți abandona alegătorii încă din prima lună de mandat.

Ce putea să facă? Să meargă la ședințele CSM, să vorbească, să pună presiune pe sistem, să încurajeze magistrații onești să candideze, să transmită toate semnalele publice și instituționale că se luptă cu anti-reformiștii, să refuze susținerea politică a coaliției pentru unul ca Busuioc la CCR – o rușine fără margini – pe scurt, să își folosească uriașa putere informală de care dispune ca șef al statului.

N-a făcut-o. Foarte rău. Încă mai poate face ceva pentru a opri oroarea din justiție. Încă mai poate contesta chiar la CCR hotărârea Parlamentului prin care a fost votat un candidat care nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi trimis judecător într-o instituție-cheie din stat. Încă mai poate acționa ca personaje ca Petcu și Savonea să nu controleze instituții importante din magistratură tot prin atacarea la CCR (Soluție avansată de Inițiativa pentru Justiție).

Dacă nu o va face, atunci vom avea din nou cu toții, exact ca în mandatele lui Klaus Iohannis, sentimentul abandonului, de țară lăsată în voia sorții și la cheremul altor forțe.

Maxima onestitate jurnalistică mă obligă să mai admit că și noi, presa și societatea civilă, avem o parte din vină. Chiar dacă am mai scris, și unele ONG-uri s-au mai agitat, ne-am extras prea repede din tema justiției. Nu i-am mai acordat atât de multă atenție și importanță. A dispărut emulația din societate, presiunea reformistă pe autorități și pe sistemul de justiție, interesul pentru ce se întâmplă în rândul magistraților. Altă dată se lăsa cu proteste în stradă, cu țipete în presă și cu ONG-uri care se mobilizau masiv în fața unor orori precum cele prezentate mai sus.

Apoi, magistrații înșiși au vina lor. Cum e posibil să nu se găsească un singur magistrat care să o concureze pe șefa Inspecției Judiciare sau pe sforarul justiției din România, ajuns președinte la Înalta Curte? De ce tac și acceptă toate aceste orori? De ce singura temă la care reacționează în bloc sunt restanțele salariale și pensiile speciale? Cum să-i reformezi dacă singura temă care-i interesează cu adevărat sunt banii?

Tăcerea tuturor – a președintelui, a presei și a societății civile, a magistraților – reprezintă o gravă eroare. O vom plăti cu toții cu vârf și îndesat. Nicio reformă esențială din statul român nu va rezista cu o Curte Constituțională controlată de marionete politice, cu o Înaltă Curte condusă de un judecător-sforar, și cu un corp de magistrați paralizați de frică, pentru că aici, în justiție, se închide totul.

Fără o justiție puternică, vom avea o Românie cu totul altfel decât și-a imaginat-o Nicușor Dan în campanie, numai onestă nu.