Presa greacă: Mediterana miroase a praf de puşcă

Anul 2019 a lăsat multe răni deschise în ceea ce priveşte pacea şi colaborarea popoarelor de la Marea Mediterană. Problema migraţiei şi energia au fost principala cauză. Şocurile politice provocate de Erdogan creează situaţii periculoase de război. Orientul Mijlociu, Mediterana şi nordul Africii se află în epicentrul internaţional al unor intense eforturi diplomatice. De la „Primăvara Arabă” izbucnită acum zece ani au mai rămas doar ruinele unei mişcări pline de avântul a milioane de oameni. La putere se află aceleaşi regimuri autoritare. Iar în acest cadru, Grecia şi Cipru se află în ochiul ciclonului, scrie publicația greacă To Vima într-o analiză preluată de Rador.

Viitorul este plin de nori negri, iar regiunea ţine din nou capul de afiş al ştirilor. Marile puteri se înghesuie să ocupe poziţii. Orientul Mijlociu – Siria- Palestina-Israel – rămâne o rană deschisă. Erdogan ca un „amfitrion” al regiunii alimentează prin orice mijloc, prin violenţă militară şi ameninţări, acest foc al războiului. În acest rol îi are aliaţi personali pe Trump şi Putin şi poartă discuţii mereu la nivel înalt, acolo unde se iau deciziile.

Ecoul felicitărilor pentru intervenţia în Siria adresate lui Erdogan de cei doi mari lideri este încă viu. Cum viu este şi focul războiului care continuă din Turcia în Libia şi pe tot frontul mediteranean al Africii de Nord. Din Egipt până în Maroc discuţiile diplomatice sunt aprinse. Sunt cunoscute declaraţiile demnitarilor lui Erdogan, precum şi acţiunile sale cu privire la acordul „turco-libian” şi trimiterea de ajutor militar de către Turcia la Tripoli.

Erdogan urmăreşte să construiască bastioane în nordul Africii. Să provoace o nouă „primăvară arabă” care să-l aibă pe el conducător astfel încât să creeze în Orientul Mijlociu şi în Mediterana un puternic arc musulman. Să strângă cu uşa Grecia şi Cipru în privinţa „împărţirii” resurselor energetice din Mediterana. Să provoace şi să ameninţe Europa prin valurile de refugiaţi. Fiecare dintre puternicii UE se priveşte pe sine însuşi în oglindă să vadă dacă este frumos şi cum serveşte mai bine intereselor sale naţionale. Marea Britanie se retrage. Johnson a urmat aceeaşi şcoală a „erdoganismului” şi a „trumpismului”.

Germania, cu puternicele sale partide de odinioară acum slăbite, este interesată în primul rând de problema migraţiei (deci de Acordul UE-Turcia) şi de interesele de afaceri de pe marea piaţă a Turciei.

Franţa, având interese vitale în zona Mediteranei în domeniul energiei şi în privinţa influenţei populaţiei francofone din Africa încearcă să-şi facă simţită prezenţa. Să participe la cvartetul Cipru-Israel-Grecia-Egipt.

Italia, având în vedere că miroase a praf de puşcă chiar în faţa casei sale (în Libia), singurul lucru pe care îl face în prezent este să stea la mesele diplomatice pentru ca focul să nu se extindă.

În Uniunea Europeană suntem în căutare de lideri. Merkel se retrage încet-încet. A mai rămas Macron. Giuseppe este lăsat fără „muniţie” de guvernul său de coaliţie. Iar ceilalţi susţin Grecia doar prin declaraţii.

Erdogan însă discută cu cei asemenea lui de la egal la egal. Triumviratul (Erdogan-Putin-Trump) este viu şi domneşte şi pe acest teatru de operaţiuni al Mediteranei. Desigur, „de ochii lumii” se vor auzi şi declaraţii precum: Trump nu este de acord cu operaţiunile lui Erdogan în Libia şi îl trimite pe Pompeo în Cipru pentru a-l avertiza pe prietenul lui să nu sară calul!! Doamne ajută însă să nu vină Pompeo în vizită în Cipru în aceste zile pentru că atunci când se afla în vizită în Grecia, Turcia a început operaţiunile de război – militare în Siria. Putin se joacă precum şoarecele şi pisica cu Erdogan, dar până la urmă sfârşesc mereu prin a fi prieteni în ultimii ani.

Aceasta este situaţia, iar în Mediterana miroase a praf de puşcă.Violarea spaţiului aerian şi maritim de către Turcia va continua. Iar în acest context, în Marea Egee, în Cipru, în Libia, praful de puşcă poate lua foc foarte uşor.

Mă tem că liderii politici ai Greciei aleargă în urma evenimentelor şi a faptului împlinit pe care Erdogan încearcă să-l genereze. Scopul suprem al lui Erdogan este să aducă Grecia, în propriii lui termeni, la masa de discuţii referitoare la reunificarea Ciprului şi la împărţirea resurselor energetice din Mediterana. Desigur, gazoductul East Med este o puternică diplomaţie a conductelor, în care cvartetul este susţinut de SUA. Dar istoria ne-a demonstrat că SUA nu abandonează Turcia. Prin urmare, dacă Trump va fi reales în 2020 nu-l va lăsa pe fratele său Erdogan în suferinţă. La fel va face şi Putin.

Grecia cu ce puteri şi cu ce arme se luptă? Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război, spune un proverb străvechi. Pentru a nu se găsi singură în cazul unui incident fierbinte, Grecia  trebuie să pună conducerea europeană în faţa responsabilităţilor pe care le are. Marea Mediterană este mama culturală a Europei. Are datoria de a proteja această istorie şi civilizaţie. Grecia trebuie să genereze inţiative şi acţiuni pentru consolidarea braţului anemic al UE în domeniul apărării astfel încât acest construct regional să-şi poată proteja graniţele şi popoarele.

Grecia şi Cipru sunt singurele state-membre UE care primesc ameninţări directe din partea Turciei. Sunt ţările către care vecinii lasă valurile de migranţi să le umple mările şi insulele. Grecia şi Cipru nu pot suporta acest cost singure. Este timpul pentru o „Primăvară mediteraneană” a statelor şi popoarelor pentru ca liderii Uniunii şi organismele ei instituţionale să-şi asume răspunderea. Timpul nu aşteaptă. 2020 să aducă tot ce e mai bun.

Articol de Apostolidis Loukas. Traducere Rador de Carolina Ciulu

Foto: Marea Mediterană, tot mai militarizată (Facebook: Military photos. Aviation, Navy and Army)