G4Media.ro

Povestea revistelor franțuzești de stânga Pif și Rahan. Cum se făcea contrabandă…

Povestea revistelor franțuzești de stânga Pif și Rahan. Cum se făcea contrabandă cu benzile desenate și gadget-uri în comunism

”Pifurile” și ”Rahanele”, reviste franțuzești de benzi desenate ale anilor 60-70-80 din secolul trecut, erau, în România, marfă de contrabandă pentru copii. Valoarea lor nu se cuantifica în bani, ci în schimburi mașinuțe de fier, cowboy sau indieni, renumitele mingi de fotbal Artex sau ”mingi de 35”.

Un fenomen social extrem de interesant, probabil irepetabil în lumea de azi a telefoanelor smart, a aplicațiilor și  a gadgeturilor. Tudor Roșu are o colecție impresionantă de reviste de benzi desenate din secolul trecut, și totodată și o colecție de povești legate de ele.

Tudor este istoric la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, dar și un pasionat al benzilor desenate occidentale, care circulau prin România comunistă. Are o colecție de peste 70 de reviste franțuzești și germane, o comoară pentru orice copil al anilor 80.

  • ”Asta era bogăția copilăriei noastre pentru că erau foarte greu de obținut, erau rare. Se comercializau, să zicem așa, pe piața neagră, o piață neagră a copiilor. Copiii făceau trocuri sau le cumpărau de la alți copii. La noi banda desenată circula destul de puțin. Exista o singură pagină în revista Cutezătorii, mai exista Universul Copiilor care apărea trimestrial, cam astea erau variantele într-o epocă în care benzile desenate erau foarte răspândite…” spune Tudor Roșu.

Mai cunoscute, mai populare la noi erau revistele franceze, în special revista Pif și, ulterior, revista Rahan.

Tudor Roșu: ”Rahan a apărut de fapt inițial ca foiletoane în revista Pif, dar apoi s-au adunat toate aceste povești într-o colecție, în revista Rahan (…) Depinde și în ce stare erau, un Pif complet era mult mai valoros decât unul care era degradat sau la care îi lipseau pagini (…) Revista Pif a atins un milion de exemplare tiraj, un record pe care nicio altă revistă (de benzi desenate – n.r.) nu l-a atins și care este și astăzi în picioare. Vă dați seama dacă se comercializau și pe piața estică… Interesant cu Rahanele e că nu se găseau pe piața noastră deși erau printate în România, la București și se întorceau ca marfă de contrabandă”.

Pif Gadget, revistă comunistă

„Pif Gadget”, cum se numea de fapt, a apărut începând din anul 1969. Revista era tolerată în România, printre altele și pentru că nu era atât de străină de ideologia oficială a vremii. A apărut inuțial sub numele de ”Tânărul patriot” și era editată de Partidul Comunist Francez (PCF). Originile ei se pierd în perioada de dominație nazistă din Franța, când a apărut în ilegalitate. Din 1965 și-a schimbat numele în ”Vaillant, jurnalul lui Pif”, numele cățelului care era desenat în paginile ei.

Richard Médioni, fostul redactor-șef a declarat pentru crie ziarul l’Humanité că vânzările săptămânalului au atins în primii doi ani cifre uluitoare: 550.000 de exemplare vândute în medie pentru fiecare număr. El neagă însă intenția propagandistică a revistei.

  • ”Mult timp, Vaillant și Pif au suferit de o reputație de ziar comunist, în climatul greu al războiului rece (…) Doream pur și simplu să transmitem idei generoase, precum respectul față de ceilalți, anti-rasism, gustul pentru libertate și pace, respingerea superstițiilor, încrederea în progres și alte valori umaniste”.

Patru ani mai târziu a devenit Pif Gadget și tot de atunci a început cu adevărat succesul. O mișcare de marketing considerată genială și acum, a fost responsabilă: fiecare număr era însoțit de un gadget, un cadou pentru copii. De la cărți de joc cu eroi de benzi desenate, sucuri, personaje de pluș, până la jucării care trebuiau construite colecționând mai multe numere: microscop, catapultă romană, aparat foto…

Recordul de vânzări a fost atins de două numere din anul 1970 și 1971: câte un milion de exemplare, spune Tudor Roșu. Nu întâmplător, pentru că cele două gadgeturi care au venit la pachet reprezentau ceva nemaivăzut: ouăle unui crustaceu care putea fi reprodus acasa într-un vas cu apă sărată, Artemias Salinas și larvele vii ale unui fluture care trăiește în Mexic, a cărui inimă bătea în palma micului cititor al revistei.

De ce se tipărea Rahan în România. Puțin peste 9.000 de exemplare din Pif ajungeau și în România, pe baza unei înțelegeri între comuniștii români și cei  francezi.

  • De multe ori, gadgeturile nu ajungeau la cititori, fie ei și dintre răsfățatii vremii. Jucăriile erau luate și revândute pe piața neagră. ”Eu nu am văzut niciodată un Pif sigilat, cu gadget” a spus Tudor Roșu.

Se pare că banii rezultați în urma vânzării revistelor și gadgeturilor nu erau returnați francezilor, astfel încât s-a ajuns ca o tipografie de stat din România să tipărească gratuit revistele Rahan, drept compensație. Calitatea celor tipărite la noi nu era cea pe care o doreau francezii: coperta se îndoia la cele patru colțuri – așa recunoșteai un ”Rahan” românesc.

Rahan era povestea unui om preistoric ”evoluat”, inventat de artistul francez André Chéret. Părul său blond era în contradicție cu tenurile măslinii ale celorlalte personaje. Creatorii săi l-au transformat într-un utilizator al legilor fizicii pe care le descoperea singur și, în general, dușmanii săi erau vrăjitorii care îi țineau pe oameni în obscuritate. În plus, era neinteresat de valori materiale și nu deranja ideologic orientarea politică a României.

Dincolo însă de orice grilă de interpretare pe care cineva ar putea-o aplica astăzi, personajele acestor reviste au bucurat copilăria unor generații întregi de copii români ale acelor ani. Cu toate acestea, spune istoricul Tudor Roșu, nu e cazul ca în jurul lor să apară nostalgii pentru perioada comunistă.

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

26 comentarii

  1. Contrabanda?
    Eu am cumparat Pif gadget de la chioscul de ziare al micului orasel in care locuiam si nu aveam „pile”
    E adevarat ca nu aveam bani sa-l cumpar regulat dar unii aveau.
    La un moment dat a disparut dar nimic nu s-a gasit vreodata din belsug in Romania. La fel ca portocalele – exemplu la intamplare – daca era ceva placut sau necesar la un moment dat nu se mai gasea si asa, mai adaugai o frustrare la lista care nu parea ca avea sa se inchida vreodata.
    Pana si revista sovietica Radio in care apareau chiar pe coperta chestii care pentru Romania erau secrete militare, a avut aparitie sporadica desi nu avea cum sa fie considerata subversiva.

  2. Nu erau deloc contrabandă în anii 60, te puteai abona la ele chiar și din ultimul sat.

    • @Loser ’60,
      Te mai astept mult? Poti sa-ti iei cu tine revista preferata, numai coboara odata! Pentru pacatul trollingului voi fi ingaduitor, dar pentru pacatul legat de copiatul nickname-ului colegului de postaceala nu voi fi la fel de ingaduitor. Sper ca cele 10 grade in plus la smoala sa te faca sa regreti…

    • E bou, i-am spus de-atâtea ori că nu face nimic dacă fură numele, lumea se prinde oricum că e același loser trist și disperat. L-am enervat așa de tare, că nu mai știe ce să mai facă, crapă de nervi. Asta am și vrut :))))))))))))))))))))

    • @sscaratuki, din pacate pt tine nu eram nici macar pe teava in anii 60, nici macar planificat, deci va trebui sa mai astepti. Daca mai ai tu timp si nu pleci tu primul buhahhahahahabahaha

    • Nu m-am referit la varsta cronologica, ci la varsta mentala-cea legata de modul de gandire. Totusi ma simt dator sa le cer scuze celor din generatia ”60” si sa le transmit pe aceasta cale un…calduros: ”La multi ani!”
      @Losere,
      Inteleg ca toata viata ”iti atarna in fata”. Iti recomand sa-ti pastrezi echilibrul si sa n-o …calci in picioare…!
      La multi ani la toata lumea!

  3. Aveau ai mei pe cineva la Tarom. Un var de-al tatalui. Asa primeam aceste reviste impreuna cu Le Monde vechi de 2,3 saptamani. Faceam schimb cu alti copii, dupa ce le rasfoiam de 100 de ori. La un moment dat am incercat sa invat franceza sa jnteleg ce scrie acolo. Tata le aducea si ma asezam cu el sa citim. Ma rog, el stia bine franceza, imi citea… as da orice sa mai am un exemplar dintre cele pe care le-am impartit astfel cu tata… Zice articolul sa nu fim nostalgici, dar deh, nimeni nu e imun.

  4. Ce contrabanda? E contrabanda in imaginatia autorului 😀

    Revista, am cumparat-o (in Bucuresti, nu cunosc in restul tarii) incepand din 1966 si cam pana in 1974-1975 de la orice chiosc de ziare si nu le lipseau jucariile. Nu era o revista scumpa. M-a facut sa iubesc Franta si limba franceza 😉
    Pana in 1977, se gasea absolut orice, oriunde. Imbracaminte, alimente, cafea la torefactor in alimentara, tigari (se vindeau la bucata) bauturi straine de toate felurile, etc. La orice alimentara.

    Lipsa/lipsele, au inceput brusc, din 1976-1977, Romania devenind exact o oree de Nord actuala. Logic, deoarece generatiile formate pe vremea monarhiei au iesit la pensie si au fost inlocuite cu tot soiul de imbecili fara pregatire, insa de „origine sanatoasa”.
    Conjugat cu 1a criza petroliera, cu lipsa importurilor ca deh, Nea Ceasca dorea ca Romania sa devina „independenta”, a dus la prabusirea nivelului de trai, de pregatire, de orice. Izolationism stalinian, de tip corean actual.

    • Poate se gasea la tine la torefactor (ce e aia), in oraselul in care locuiam eu erau alocate 8 exemplare la chioscul de ziare. Oraseslul avea 60000 de locuitori. Erau si cativa abonati. Nu se putea abona oricine. Deci era contrabanda. Era contrabanda cu cafea, desi cafea se gasea cateodata, nu?

  5. Rahan a apărut direct în episoade complete. Noutatea la Pif Gadget (pe lângă surpriză) era că avea povești întregi (récitts complets) și puteai urmări un episod de la un capăt la altul. Nu înseamnă că aveau aceeași calitate ca cele din foileton. Mulți din eroii „Vaillant, le journal plus captivant” cu povești în serial de zeci de pagini au făcut transferul la echipa lui Pif dar încetul cu încetul au dispărut (în ceața uitării). Yves le loup (aventuri medievale), Ragnar (vikingi), Căpitanul Cormoran (pirați), Bob Mallard și Pouchon (piloți), Jaques Flash (omul invizibil), Nasdine Hodja (al nostru Nastratin Hogea un fel de 1001 de nopți dar fără vr ăji), Teddy Ted (western). Printre eroii simpatici apăruți la Gadget au fost Docteur Justice (judokanul doctor OMS ) și poate cel mai interesant și straniu Corto Maltese a lui Hugo Pratt. Despre revistele sigilate, sigur era să te abonezi (ei da, incredibil, dar a existat și această posibilitate!) Abonamentul, odată făcut mergea înainte în virtutea inerției. În culmea gloriei și Salvador Dali făcea reclamă la ciocolata Lanvin în Pif!

    • Asa este, pe ultimele pagini. Reclame „Vest” erau afisate pe peste tot, in Bucuresti, pana prin 1975-1976. Cam pana s-a „desteptat taratza”, in idiotul de Ceasca.

  6. Am citit pana la incredere in progres, vazuta ca valoare umanista de catre acest sinistru istoric de arte. Ba, licurici ai vazut Piata Progresu si nu numai? Intradevar nostalgie si melancolie. Bleqx

  7. Cititorii Pif sunt pensionarii p$disti de azi! Au supt comunismul cu laptele mamei.
    Este nevoie acum de 30 de ani de Charlie Hebdo și reviste cu transsexuali, altfel țara asta n-ar nici o șansă!!

    • Sa ma scuze cititorii da’ nu pot sa ma abtin:
      @maDa prost poti sa ma fii! Mai rau decat un pzdist radical!
      Care e problema ta? Crezi ca toti aveam relatii la secu ca sa citim si Le Figaro?
      Aia aveam aia citeam! Asta era mica fereastra deschisa legal catre lumea libera. Chiar si revistele de stanga din vest puteau fi o sursa de informare daca stii sa iei din ele ce este important.
      Important e sa stii sa citesti! Tu stii?

    • Mananci rahat imbecilule. Raaahaaaaaaaaaaaan! :))

    • Esti dobitoc! Dar complet. In 90 incepusera sa se vanda iara in bucuresti. Pe 1 mai era un magazin. Aveam 10-12 ani. Tu zici ca sunt pensionar psdist ca citeam pif??? Esti vai crucea ta. Ai idee ce insemna pt un copil revista aia mai ales ca venea si cu jucarie? In timp ce in comunism erau niste reviste vai mama lor. Nu am cuvinte sa descriu cat de prost esti.

    • @mDa,
      Ma topeam ca smoala dupa Pif si Rahan. Ai curajul sa-mi spui in fata ca sunt…comunist batran? Mi-am retras tridentul in teaca si promit ca n-am sa scuip nici flacari…

    • Esti un bou! Eu am invatat franceza citind Pif, dobitocule! Era una din putinele ferestre catre lume dar la cata minte pari sa ai, imi racesc gura degeaba…

  8. Am fost abonat multi ani. Pifurile si rahanele, citite si rascitite asa cum erau, le-am pierdut acum multi ani. Dar, aviz amatorilor, colectia completa pina la nr. 937 poate fi gasita pe torenti. Pdfuri ce pot fi citite minunat de pe tableta. Chiar si acum, asa dinozauri si comunisti cum suntem considerati.

  9. La noi in provincie, ca sa ai Pif fara pile, trebuia sa te abonezi pe un an intreg (425 de lei). Mama, o contabila oarecare, nici nu clipea cand ma abona, desi putina lume era dispusa sa scoata patru sute dintr-un foc la vremea aia.
    A mers reteta asta din ’72 pana-n ’76. Dupa aia, mai veneau reviste la chioscuri, dar se duceau la doctori si activisti, pentru ciubuc sau influenta.
    Am invatat franceza fara sa-mi dau seama si in fiecare saptamana cand venea Pif-ul era pentru mine o zi de sarbatoare.

  10. In Bucuresti se distribuia la chioscuri dar datorita numarului mic se dadea doar pe sub mana. La fel Rahan. Bunicul avea o relatie la un chiosc si mi-o aducea in fiecare saptamana din 77 cred pana prin 81. Rahanul cred ca aparea lunar. Dupa care nu s-au mai gasit. PLus ca si eu mai crescusem si mi-am redus treptat interesul. Erau sigilate in tipla (PIF-ul) cu surpriza inauntru. Am invatat franceza fara efort si aveam un vocabular mult peste medie datorita revistelor. Putini colegi o obtineau. Era totusi o raritate. Nu exista nici un pic de propaganda comunista in ele. Doar alimentau cu bani partidul comunist francez. Pentru copii de 8-13 ani erau tot ce isi puteau dori la vremea respectiva.

  11. Nu am avut abonament (eram fara pile) dar cu mult efort am reusit sa adun o colectie de 500 numere, cumparate din piata de vechituri. Le mai am si acuma si din cand in cand le mai rasfoiesc, nostalgie oblige. Chiar si mirosul revistelor imi aduce aminte de copilarie. Seria noua Pif am cumparat-o de la chiosc inmedio cu gadget cu tot, dar din pacate nu a mai prins la tineret. La fel si Super Pif. Rahan am tot in afara de faimosul numar 35.
    Ma bucur ca inca mai sunt pasionati de Pif. Credeam ca sunt singurul…

  12. Rahan nu era revista, era supliment al revistei Pif.

  13. Nu era permis abonamentul, era o revistă occidentală. În Ardeal era exclus să găsești așa ceva la chioșcuri. Totuși aveam revista pentru că îmi plătea cineva din Franța abonamentul acolo:revista Pif plus un mic gadget .Rahan știam că există dar nu am văzut-o decât în reclame. La poștă se furau cam 25-50%dintre revistele mele, uneori furau gadgetul. Dacă reclamam furtul, ziceau funcționarele că ele nu au nici o vină, francezii nu trimit revista. După ’89 m-am întâlnit cu o cunoștință care se lăuda că avea Pif pentru că mama ei e șefa la poștă (probabil nu știa ca ma-să fură revistele de acolo)

  14. Văd tot felul de comentarii. Vaillant era la chioșcul de ziare relativ la îndemână, adică destul de numeroase. 2,75 parcă costa. Pif Gadget l-am putut lua mai greu, aduceau mai puține. Întotdeauna erau sigilate și cu surpriza în revistă. Or fi fost cazuri izolate de prăduială sau autorul articolului era super ghinionist. M-am rugat de tata să-mi facă abonament, avea o cunoștință la Poștă și a reușit. Nu pe bază de PCR. Colegi de clasă cînd au văzut asta au reușit și ei. Fără pile la partid…Revistă comunistă! Hmmm. Cum de nu mi-am dat seama?! Poate aventurile eroilor să fi fost! Rahan, tipărit în țară apărea fără surpriză. Din start. Contrabandă e mult spus, se făceau schimburi între copii. Ca și la timbre, etc, etc. O altă sursă, foarte lesnicioasă era Consignația/Anticariatul. De aici am luat și reviste și Poch-uri în stare perfectă. Eu însumi am dus un geamantan de Pif-uri. Devenisem student și-aveam alte priorități. În concluzie, din goana după senzațional, se denaturează mult lucrurile. Apropo de colecție, 70-80 de reviste? Păi eu și-acum am mai multe rătăcite prin casă. Poate titluri diferite de reviste, așa mai merge…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.