
Poliţia italiană a pus sub sechestru acţiuni ale holdingului Campari în valoare de peste un miliard de euro / Grupul de băuturi alcoolice, acuzat de fraudă fiscală
Justiţia italiană a ordonat vineri punerea sub sechestru a unor acţiuni în valoare de 1,3 miliarde de euro deţinute în grupul de băuturi spirtoase Campari de un holding luxemburghez acuzat de fraudă fiscală, relatează AFP şi Reuters, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Ancheta poliţiei financiare din Milano a stabilit că holdingul luxemburghez Lagfin a absorbit, în cadrul unei operaţiuni de „fuziune prin încorporare”, propria sa societate italiană care deţinea majoritatea acţiunilor la Campari.
În cadrul acestei operaţiuni, holdingul nu ar fi declarat câştiguri de capital de aproximativ 5,3 miliarde de euro ale companiei sale italiene care controlează Campari, deşi ar fi trebuit să o facă şi să plătească impozite pe aceste venituri.
Cei 1,3 miliarde de euro în acţiuni ordinare Campari reprezintă suma impozitelor care ar fi trebuit plătite.
Pe lângă lichiorul cu acelaşi nume, acest grup controlează numeroase mărci de băuturi spirtoase, precum whisky-ul Wild Turkey sau Glen Grant, coniacul Courvoisier, precum şi alte mărci de gin, tequila sau vodcă.
Campari are o valoare bursieră de aproximativ şapte miliarde de euro la Bursa din Milano.
Societatea holding cu sediul în Luxemburg, Lagfin SCA, nu a fost disponibilă imediat pentru comentarii.
Campari a declarat că nu este implicată în acest caz şi niciuna dintre filialele sale.
Cu toate acestea, potrivit ordinului de confiscare văzut de Reuters, preşedintele Campari, Luca Garavoglia, se numără printre persoanele anchetate pentru declaraţii fiscale frauduloase, pe lângă Lagfin SCA ca societate. Avocaţii lui Garavoglia nu au răspuns încă la o solicitare scrisă de comentarii.
Procurorii din Milano au lansat anul trecut o anchetă penală, după ce verificările efectuate de Guardia di Finanza au descoperit aproximativ 1 miliard de euro impozite neplătite între 2018 şi 2020, datorate de Lagfin. Ancheta a fost apoi transferată parchetului din oraşul Monza, care a ordonat, vineri, confiscarea acţiunilor.
Anul trecut, Lagfin a declarat într-un comunicat de presă că „şi-a îndeplinit întotdeauna obligaţiile fiscale în toate jurisdicţiile în care operează şi consideră că orice potenţială obiecţie este lipsită de orice temei”.
Poliţia a declarat vineri că a descoperit 5,3 miliarde de euro câştiguri de capital nedeclarate, pentru care compania nu a plătit aşa-numita „taxă de ieşire”, percepută firmelor care îşi transferă sediul fiscal în străinătate. Câştigurile de capital provin din fuziunea între Lagfin şi filiala sa italiană, care deţinea o participaţie majoritară la Campari.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.