Home » Sportz » Încă un pilot de la Ferrari, nevoit să părăsească Scuderia înainte de venirea lui Lewis Hamilton

Încă un pilot de la Ferrari, nevoit să părăsească Scuderia înainte de venirea lui Lewis Hamilton

Încă un pilot de la Ferrari, nevoit să părăsească Scuderia înainte de venirea lui Lewis Hamilton
Monoposturile Ferrari, în acțiune / Sursa foto: HOCH ZWEI / imago sportfotodienst / Profimedia
Ascultă articolul

Oficialii Ferrari au făcut publică despărțirea de pilotul Robert Shwartzman, mutarea petrecându-se înainte de sosirea lui Lewis Hamilton la echipa italiană de Formula 1. Este al doilea pilot care va părăsi team-ul de la Maranello, după titularul Carlos Sainz Jr.

Robert Shwartzman, pilot de rezervă, va părăsi Scuderia Ferrari înainte de sosirea lui Lewis Hamilton la echipă

Shwartzman face parte din echipa Scuderiei de câțiva ani, pilotul în vârstă de 25 de ani lăsând liber un loc de pilot de rezervă în urma plecării sale.

- articolul continuă mai jos -

„Voi fi întotdeauna recunoscător pentru fiecare tur, pentru fiecare experiență și a fost un privilegiu să lucrez cu unii dintre cei mai talentați și inteligenți oameni din lumea auto.

Știu că timpul petrecut alături de echipă m-a transformat într-un pilot mai bun și sunt gata să duc toate amintirile cu mine în următoarea aventură”, a precizat Robert Shwartzman în momentul despărțirii de Ferrari.

În aceste condiții, la Ferrari poate începe cursa pentru găsirea unui pilot de rezervă, iar pretendenți sunt destui.

Presa din zona auto îl prezintă drept mare favorit de a ocupa postul de pilot de rezervă pe fratele mai mic al lui Charles Leclerc, Arthur.

Mai sunt vehiculate numele lui Antonio Giovinazzi, fost pilot Sauber, al lui Zhou Guanyu, care și-a pierdut locul de la Sauber, și al lui Oliver Bearman, cel care a concurat deja în două rânduri în acest sezon pentru Ferrari.

Ferrari se va despărți și de unul dintre piloții titulari din acest moment, Carlos Sainz Jr. urmând să treacă la Williams.

Cum arată grila de start pentru sezonul 2025 al Formulei 1

  • Alpine: Pierre Gasly, Jack Doohan
  • Aston Martin: Fernando Alonso, Lance Stroll
  • Scuderia Ferrari: Charles Leclerc, Lewis Hamilton
  • Haas: Esteban Ocon, Oliver Bearman
  • Sauber: Nico Hulkenberg, Garbiel Bortoleto
  • McLaren: Lando Norris, Oscar Piastri
  • Mercedes: George Russell, Andrea Kimi Antonelli
  • RB: Yuki Tsunoda, rămâne de anunțat
  • RedBull: Max Verstappen, Sergio Perez
  • Williams: Alexander Albon, Carlos Sainz Jr.

Marile Premii din sezonul 2025 al Formulei 1

  • Australia (Albert Park) – 16 martie
  • China (Shanghai) – 23 martie
  • Japonia (Suzuka) – 6 aprilie
  • Bahrain (Sakhir) – 13 aprilie
  • Arabia Saudită (Jeddah) – 20 aprilie
  • Miami (International Autodrome) – 4 mai
  • Emilia Romagna (Imola) – 18 mai
  • Monaco (Circuit de Monaco) – 25 mai
  • Barcelona (Montmelo) – 1 iunie
  • Canada (Gilles Villeneuve, Montreal) – 15 iunie
  • Austria (Spielberg) – 29 iunie
  • Marea Britanie (Silverstone) – 6 iulie
  • Belgia (Spa-Francorchamps) – 27 iulie
  • Ungaria (Hungaroring) – 3 august
  • Olanda (Zandvoort) – 31 august
  • Italia (Monza) – 7 septembrie
  • Azerbaijan (Baku) – 21 septembrie
  • Singapore (Marina Bay) – 5 octombrie
  • SUA (Austin) – 19 octombrie
  • Mexic (Hermanos Rodriguez) – 26 octombrie
  • Sao Paulo (Interlagos) – 9 noiembrie
  • Las Vegas (Nevada) – 22 noiembrie
  • Qatar (Lusail) – 30 noiembrie
  • Abu Dhabi (Yas Marina) – 7 decembrie.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole