
Peste 80 de persoane au fost reţinute pentru a fi chestionate după lupte de stradă între migranți, în Moscova
Ministerul de Interne din Rusia a anunţat că peste 80 de persoane au fost duse la secţiile de poliţie pentru interogare după o luptă stradală majoră între migranţi într-o zonă rezidenţială din Moscova şi că toţi străinii implicaţi vor fi expulzaţi, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.
Mass-media ruse au publicat înregistrări video cu oameni care se luptă pe stradă cu bâte şi lopeţi şi sparg geamuri printre maşinile parcate în apropierea complexului rezidenţial Prokşino, deşi nu este clar deocamdată motivul bătăilor.
Migrants armed with shovels and metal rods clashed in Moscow, leaving three wounded. Russians reported hearing shouts in an „incomprehensible language.” pic.twitter.com/Oyq9kDEsXF
— WarTranslated (@wartranslated) October 25, 2025
Duminică, Ministerul de Interne din Rusia a declarat că 19 persoane au fost arestate pentru huliganism, adăugând că migranţilor cu cetăţenie rusă li se poate revoca cetăţenia. Alţi străini implicaţi vor fi expulzaţi, a precizat ministerul.
„Cetăţenii străini implicaţi care nu sunt închişi vor fi expulzaţi şi li se va interzice reintrarea” în ţară, a declarat Irina Volk, purtătoare de cuvânt a Ministerului de Interne.
Migraţia, în special din fostele republici sovietice din Asia Centrală şi Caucaz, a devenit o problemă politică internă majoră în Rusia.
Migraţia a fost restricţionată de la atacul mortal comis asupra unei săli de concerte din Moscova în 2024, despre care autorităţile ruse au declarat că a fost comis de tadjici.
Aproximativ 6,3 milioane de migranţi au sosit în Rusia în 2024, conform cifrelor Ministerului de Interne, aproximativ jumătate din total fiind din Uzbekistan, Tadjikistan şi Kârgâzstan.
În timp ce economia internă rusă se bazează pe forţa de muncă ieftină din aceste republici, în special în industria construcţiilor şi a bunurilor de larg consum, mulţi cetăţeni ruşi au reacţionat negativ faţă de ceea ce ei consideră a fi un aflux atât de mare de oameni cu puţine cunoştinţe despre obiceiurile sau cultura rusă.
Rusia s-a confruntat cu o lipsă acută de forţă de muncă în mai multe sectoare de la începutul războiului din Ucraina, deoarece sute de mii de oameni s-au alăturat armatei.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.