Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, ar fi spus la ședința conducerii PSD, că „este doar o chestiune de timp” până la ieșirea de la guvernare a social-democraților, scrie digi24.ro.
În ședința PSD, Stănescu le-a transmis liderilor social-democrați că în momentul în care să umple paharul ar trebui să se ia o decizie radicală, făcând referire la neînțelegerile privind administrația publică și acele măsuri care ar însemna reducerea numărului de angajați, la care nu au reușit să ajungă la un numitor comun cu Ilie Bolojan.
„Este doar o chestiune de timp până când PSD iese de la guvernare. Atunci când se va umple paharul, va trebui să luăm o decizie radicală”, a mai adăugat Paul Stănescu, secretarul general al PSD, la ședința de la Senat.
A mai apărut acest scenariu și în trecut, însă este prima oară când se vorbește deschis într-o ședință într-un format atât de larg. Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, este așteptat la o conferință de presă să dea detalii despre planurile Partidului Social Democrat.
La fel ca si iesirea lui din politica.
Acest partid care nu e partid ar trebui sa ramana singur la guvernare si sa repare tot ce a stricat cu banii membrilor sai miliardari.
Tâlharii pesedeu vor să jefuiască averea publică nestingheriți.
Se teme că nu-și mai ia Paul Stănescu subvenția pentru stuful furajer ?
Asta are tot clanul mufat la banul public , nu inteleg de ce nu este arestat pana acum ? !