G4Media.ro

Parlamentul britanic va vota la jumătatea lunii martie soarta Brexit-ului/ Care sunt…

sursa foto: Pixabay.com

Parlamentul britanic va vota la jumătatea lunii martie soarta Brexit-ului/ Care sunt cele trei scenarii posibile ale ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană

Trei scenarii au devenit posibile după ce în Parlamentul britanic s-au votat miercuri două amendamente prin care s-a stabilit o nouă strategie pentru Brexit. Primul amendament adoptat de Camera Comunelor se referă la asigurarea drepturilor cetăţenilor britanici în UE, indiferent de modul în care se va realiza Brexitul, cu sau fără acord.

Al doilea amendament se referă la angajamentul făcut de premierul britanic Theresa May de a organiza un „vot semnificativ” în Parlament la mijlocul lunii martie, conform Euronews, preluat de Rador.

Acordul Brexit negociat ce premierul Theresa May cu oficialii Uniunii Europene și finalizat în decembrie anul trecut va fi supus din nou votului în Parlament pe data de 12 martie. În cazul în care nici de această dată nu va fi adoptat în urma votului, parlamentarii britanici vor fi chemați a doua zi, pe 13 martie, să decidă dacă vor un Brexit fără acord.

Cum șansele pentru această opțiune sunt destul de mici, informează Reuters, atunci Parlamentul se va întruni din nou pe 14 martie pentru a vota o amânare de câteva luni a ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Marea Britanie, conform înțelegerilor din acest moment, va părăsi Comunitatea Europeană pe 29 martie.

  • 12 martie: reluarea votului pentru Acordul Brexit

Acordul Brexit instituie o perioadă de tranziție de aproape doi ani, de la 29 martie 2019, data la care Marea Britanie ar urma să părăsească Uniunea Europeană, până la finalul anului 2020. În această perioadă, care poate fi prelungită practic nelimitat, totul va rămâne neschimbat, cu o singură excepție: Marea Britanie va fi nevoită să accepte toate normele și reglementările Uniunii Europene, fără a avea însă drept de co-decizie.

Cu alte cuvinte, dreptul de vot al Marii Britanii în structurile de decizie ale UE va fi suspendat începând din primăvara anului viitor. Parlamentul britanic a respins la mijlocul lunii ianuarie Acordul negociat de Thesera May cu 432 de voturi împotrivă și 202 pentru.

  • 13 martie: votul pentru un Brexit fără acord

Un Brexit fără acord ar crea probleme tuturor. De acest scenariu se tem atât britanicii, cât și europenii. Comunitatea de afaceri din Regatul Unit și-a exprimat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la o ieșire fără acord. Într-un aviz publicat marți, guvernul a reamintit că, fără un acord, creșterea economiei britanice ar fi în 15 ani cu de la 6,3% până la 9% mai mică decât ce ar putea aștepta țara în cazul rămânerii în UE.

Reprezentanţii Ford Motor au avertizat-o pe Theresa May că vor intensifica pregătirile legate de mutarea producţiei în afara Marii Britanii, în cazul unui Brexit fără acord. Și grupul auto Nissan a decis să renunţe la producerea unuia din cele mai cunoscute modele ale sale, crossoverul X-Trail, la fabrica din Sunderland, în nord-estul Angliei, care este în momentul de faţă principala sa uzină din Europa.

Cum o bună parte a parlamentarilor britanici resping ideea unui Brexit fără acord, votul de pe 13 martie va fi, probabil, unul negativ. Așa se va ajunge la a treia soluție, lipsită însă de o finalitate în sine, după cum observa și negociatorul european pentru brexit, Michel Barnier: „nu este nevoie de mai mult timp, este nevoie de decizii”.

  • 14 martie: amânarea Brexit-ului

Dacă parlamentarii britanici vor refuza atât Acordul Brexit, cât și un Brexit fără acord, atunci le va fi înaintată o propunere de amânare „limitată” a Brexitului, o idee pe care May a respins-o mereu până acum. Timpul pe care îl vor câștiga le va permite parlamentarilor britanici să continue negocierile și să decidă dacă vor vota Acordul negociat în luna decembrie a anului trecut de Theresa May sau vor accepta un Brexit fără acord. Mai este și o altă soluție dacă Brexit-ul va fi amânat, o soluție propusă de laburiștii lui Corbyn: convocarea unui nou referendum național.

Negociatorul şef al Uniunii pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat, sâmbătă, că Uniunea Europeană este pregătită să ofere Marii Britanii concesii în disputa legată de clauza de backstop privind frontiera nord-irlandeză, citează cotidianul german Die Welt, preluat de Agerpres.

Michel Barnier a precizat că ştie că în Marea Britanie circulă impresia greşită că acest mecanism ar putea fi o capcană care să ţină ţara legată de Uniunea Europeană, dar a insistat că nu este cazul.

În virtutea clauzei de backstop, Regatul Unit s-a angajat să rămână în uniunea vamală europeană şi Irlanda de Nord să rămână aliniată anumitor norme ale pieţei unice europene până când s-ar ajunge la o înţelegere mai bună care să evite reapariţia unei ”frontiere dure” între Irlanda şi Irlanda de Nord. Conform acordului convenit între Londra şi Bruxelles, această clauză poate fi anulată numai prin acordul părţilor, ceea ce înseamnă că Regatul Unit nu ar putea ieşi din blocul comunitar fără acordul Uniunii Europene.

Pe de altă parte, liderii europeni au declarat că Acordul negociat de Bruxelles cu May nu poate fi modificat. „Dacă britanicii au nevoie de mai mult timp, putem lua în considerare o cerere de prelungire, dacă aceasta este justificată”, a declarat președintele francez Emmanuel Macron în cadrul unei conferințe de presă cu cancelarul Angela Merkel. „Acordul de retragere nu poate fi renegociat”, a reamintit, totuşi, președintele.

„Dacă Marea Britanie are nevoie de mai mult timp, este evident că nu o vom refuza”, a confirmat Merkel, primită la Paris, fără a menționa totuşi care vor fi condițiile.

Pe aceeași linie cu președintele francez, șeful guvernului spaniol, Pedro Sanchez, a declarat că Spania nu va „se opune concesiei cu privire la o eventuală prelungire”. Dar „trebuie să aibă o perspectivă clară asupra reglementării”, a adăugat el.

Surse: Rador, Euronews, Le Point, La Libre Belgique, Die Welt

Sursă foto: Pexels.com

NOTĂ Robert Ciobanu este bursier al Fundației Konrad Adenauer în parteneriat cu G4Media.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează