
„Oare mai trăiește?” – Pianistul, gemenii, actorul: cine sunt și ce fac cei 48 de ostatici israelieni aflați încă în mâinile Hamas?
Analiză Corriere Della Sera, via Rador: Acum 730 de dimineți era viața. Era liniștea kibuțurilor sau muzica de la Festivalul Nova. Era Șabat, zi de sărbătoare. Apoi, soarele a venit dinspre est împreună cu sângele. Ucigașii Hamas aveau un singur obiectiv: să ucidă și să răpească cât mai mulți oameni posibil. Până la sfârșitul masacrului, peste 1.200 de persoane muriseră, iar 251 de ostatici fuseseră duși în Fâșia Gaza.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Tesler, un prieten apropiat al lui Bar Kuperstein, spune că în acea dimineață, „Bar mi-a trimis un ultim mesaj, spunând: dacă mi se întâmplă ceva, te rog, ai grijă de familia mea”.
Bar, în vârstă de 23 de ani, este acum unul dintre cei 48 de ostatici încă deținuți de Hamas. Analizele științifice ale rămășițelor umane recuperate de armată și informațiile adunate la fața locului, din videoclipurile publicate de Hamas sau de la ostaticii eliberați treptat, formează baza estimării numărului de vii și de morți.
Se crede că între 20 și 22 dintre persoanele răpite ar putea fi încă în viață. Pentru ceilalți nu există nicio speranță.
Hadar Goldin este un ofițer israelian de pe lista celor 48, dar nu a fost răpit pe 7 octombrie. Hamas are trupul său din 2014, când – la sfârșitul războiului supranumit „Marginea de Protecție” – a fost ucis împreună cu soldatul Oron Shaul.
IDF știa că există tuneluri sub Fâșie, dar cu acea ocazie a descoperit că era un fel de oraș-tunel scufundat. Soldatul Oron a fost salvat anul trecut. Ofițerul este încă undeva, sub Gaza. Recuperarea lui și a celorlalți, acum fără viață, face parte din cel mai important punct al acordului, dar atenția tuturor este acum îndreptată în primul rând asupra celor care probabil sunt în viață.
Nu mai este timp de pierdut și acesta este primul gând care îți vine în minte, când vizionezi videoclipul îngrozitor cu Evyatar David: redus la piele și oase, își sapă propriul mormânt în gaura neagră în care este ținut prizonier, în timp ce teroriștii îl luminează cu o lanternă, astfel încât lumea să poată vedea de ce sunt capabili. Are 24 de ani, încă poate vorbi și se poate mișca.
Într-un videoclip (de acum câteva luni), Rom Braslavski, un alt ostatic scheletic trecut pe lista celor vii, poate fi văzut și el zvârcolindu-se.
Nimrod Cohen are 21 de ani și este soldat. Temnicerii Hamas sunt nemiloși cu soldații. Cei care s-au întors din Fâșie spun că a fost torturat, legat și închis într-o cușcă pentru animale, că vorbea din ce în ce mai puțin pe zi ce trece și că în tuneluri a dezvoltat o boală de piele comună altor prizonieri din cauza condițiilor neigienice și umede, pe care le-a îndurat atât de mult timp.
Mai este și Alon Ohel, în vârstă de 24 de ani, pianist. Este unul dintre ultimii filmați în viață. „Aceștia nu sunt ochii lui”, au spus părinții lui din primul cadru. Iar experții oftalmologi confirmă: din imagini, au stabilit că nu poate vedea la ochiul drept, probabil din cauza grenadelor pe care teroriștii le-au aruncat în adăpostul de unde încercase să scape cu alți tineri, care fugeau de la Festivalul Nova.
Avinatan Or, în vârstă de 32 de ani, este și el încă în tuneluri, unde a reapărut prietena lui, Noa Argamani (salvată de un raid al soldaților IDF). Cu toții ne amintim de ea, Noa. Ne amintim de părul ei lung și închis la culoare, fluturând în vânt, în timp ce plângea și țipa: „Nu mă omorâți!” la militanții care au separat-o brutal de Avinatan și au luat-o cu motocicleta.
Gali și Ziv Berman sunt frați gemeni, ambii în vârstă de 27 de ani. Este posibil să fie prizonieri în aceeași porțiune de tunel. Îi numesc „Puterea Gemenilor”. Gali joacă ca fundaș, iar Ziv ca mijlocaș defensiv pentru echipa de fotbal Shualei Kfar.
David Cunio, între timp, are 34 de ani și este un actor care a câștigat un premiu pentru filmul său „Tinerețe” la Berlinale, cel mai mare festival de film din Germania. Alți tineri răpiți spun că era în viață, când s-au întors acasă.
Se vor întoarce cu toții? Oare mai sunt în viață David, Guy, Maksim, Matan, Rom, Tamir? „Până se vor întoarce cu toții acasă, inimile noastre vor fi ținute ostatice acolo jos, împreună cu ei”, este mesajul către lume de la cei care îi așteaptă. Și nu sunt doar membri ai familiei.
Toți israelienii așteaptă ca ei „să înceapă vindecarea”, așa cum au spus unii dintre ei într-una dintre protestele din piețe. Să înceapă să iasă din tunelul săpat în viața fiecăruia dintre ei după 7 octombrie.
Articol: Giusi Fasano / Traducerea Rador: Oana Avram
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.