Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ana Vlad este din Republica Moldova, iar de opt ani a ales să se mute la Sibiu. În urmă cu un an, după ce a accesat fonduri europene, tânăra a decis să pună bazele unei afaceri prin care și-a dorit să aducă gustul plăcintelor moldovenești la Sibiu, scrie Turnul Sfatului.
Ana are 32 de ani și vine din Ungheni. La Sibiu a ajuns datorită soțului ei cu care s-a cunoscut în Germania și cu care și-a întemeiat aici o familie frumoasă.
„În luna august a anului trecut am accesat fonduri europene, am câștigat proiectul și așa am început. La noi, în Republica Moldova, găsești la orice colț aceste plăcinte bune cu aluat proaspăt și cu toate umpluturile proaspete.
Cumva, vreau să mâncăm cât mai sănătos, acest lucru am vrut să-l aducem aici, să nu mai mâncăm produse procesate”, a declarat aceasta.
Ana pregătește încă de dimineață plăcinte cu varză, ceapă, mere, plăcinte cu jumeri și cartofi, cu carne, cu brânză și stafide, cu vișine, cu telemea, cu brânză și mărar, toate cu umpluturi locale, care se găsesc la Sibiu și pe care le ia de la producători locali.
„Rețetele sunt din Republica Moldova, diferit la ele este aluatul, îl facem aici la cinci dimineața și este întins foarte, foarte subțire. Apoi le rulăm și le dăm forma, urmând să le coacem la cuptor”, a mai detaliat aceasta.
Bravo pt inițiativă !!!
Asta e dovada că se poate . Frați și surorile împreună . Jos hotarul nedrept !! Prutul, râu intern, nu graniță !!
Bravo pt inițiativă !!!
Asta e dovada că se poate . Frați și surorile împreună . Jos hotarul nedrept !! Prutul, râu intern, nu graniță !!