
O serie de instituţii media conservatoare au acceptat noile reguli de presă ale Pentagonului, care au fost respinse de mass-media mainstream
Departamentul de Război al SUA, noua denumire a Departamentului Apărării, a anunţat miercuri că aproximativ 60 de jurnalişti, toţi din cadrul unor mass-media de orientare conservatoare, vor avea acces la Pentagon, după ce au acceptat noilor norme pe care această instituţie le-a impus presei şi care au fost respinse de mass-media mainstream, care le-a considerat o restrângere a libertăţii de exprimare şi prin urmare şi-a retras jurnaliştii de la Pentagon, relatează agenţia EFE, preluată Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Anunţate în septembrie de secretarul apărării Pete Hegseth, noile reguli stabilesc limitări stricte privind accesul fizic al jurnaliştilor în sediul Pentagonului şi folosirea surselor, precum şi posibile sancţiuni pentru solicitarea fără autorizaţie prealabilă a unor informaţii de interes public.
Marile instituţii media americane au refuzat să accepte aceste condiţii, prin urmare începând de miercurea trecută, când a expirat termenul pentru semnarea unui angajament de respectare a noilor reguli, au rămas fără acreditări la Pentagon. Printre aceste mass-media se numără New York Times, Washington Post, Politico, agenţiile Reuters şi Associated Press, posturi de televiziune precum ABC News, CBS News, CNN, NBC News şi chiar postul conservator Fox News, unde Hegseth a fost comentator înainte ca Trump să-l numească la conducerea Pentagonului.
Între timp, alte mass-media au acceptat noile reguli ale Pentagonului, printre acestea numărându-se publicaţia Frontlines, o filială a organizaţiei Turning Point, fondată de activistul conservator Charlie Kirk, asasinat luna trecută într-un campus universitar de un tânăr radicalizat împotriva republicanilor preşedintelui Donald Trump, şi alte instituţii online care susţin deschis administraţia acestuia din urmă, precum The Gateway Pundit sau The National Pulse, potrivit unei declaraţii a purtătorului de cuvânt al Departamentului de Război, Sean Parnell. Acesta a menţionat că peste 60 de „jurnalişti independenţi dintr-un spectru larg” au semnat documentul cu noile reguli.
Timp de peste 50 de ani, jurnaliştii acreditaţi la Pentagon, mulţi dintre ei având propriile birouri în imensa clădire a acestei instituţii, puteau intra în birourile oficialilor de rang înalt pentru a solicita informaţii despre mişcările trupelor sau utilizarea fondurilor, puteau intervieva responsabili militari pe holuri şi solicita actualizări de la purtătorii de cuvânt.
Dar de când Pete Hegseth a preluat funcţia de secretar al Apărării în ianuarie, relaţiile Pentagonului cu presa s-au schimbat radical, această instituţie renunţând la conferinţele de presă săptămânale şi la informările detaliate asupra operaţiunilor militare, cum ar fi de exemplu atacurile recente în Marea Caraibilor asupra unor ambarcaţiuni suspectate că transportau narcotice.
Pete Hegseth deja limitase din luna mai zonele de acces ale jurnaliştilor ce nu erau supuse restricţiilor privind protecţia informaţiilor clasificate. El a ordonat apoi teste poligraf pentru a-i identifica pe cei responsabili de scurgeri de informaţii şi în cele din urmă a anunţat noile reguli intrate în vigoare săptămâna trecută.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.