Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O fată de 17 ani de la Liceul Teoretic ”Grigore Moisil” din Timişoara, un liceu de elită, a murit la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu”, după ce ar fi ingerat o substanţă. Ea se internase cu o stare de somnolenţăo stare de somnolenţă . Medicii au sesizat Poliţia, care acum face cercetări în acest caz, transmite News.ro.
”La data de 10 noiembrie 2025, în jurul orei 10:32, poliţiştii Secţiei 1 Urbane Timişoara au fost sesizaţi de un cadru medical cu privire la decesul unei minore, în vârstă de 17 ani, internată la Spitalul «Louis Ţurcanu» din data de 9 noiembrie 2025, care prezenta o stare de somnolenţă. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, trupul neînsufleţit fiind transportat la Institutul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei”, a transmis, marţi, IPJ Timiş.
În continuare, poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care a survenit decesul.
Potrivit unor surse, fata s-a prezentat la spital în 9 noiembrie, cu stare de somnolenţă, după ce ar fi ingerat o substanţă. O zi mai târziu, ea a m urit la spital. Mama fetei le-a spus medicilor şi poliţiştilor că fata se afla într-o depresie încă din perioada pandemiei de COVID.