
Nouă parlamentari USR, PNL UDMR, PSD le solicită lui Nicuşor Dan şi lui Ilie Bolojan deschiderea unei reprezentanţe a României la Taipei şi a Taiwanului la Bucureşti: E timpul să devenim europeni şi pe subiectul Taiwan
Nouă parlamentari de la toate partidele care fac parte din coaliţia de guvernare au trimis o scrisoare deschisă către preşedintele Nicuşor Dan, premierul Ilie Bolojan şi ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, îndemnându-i pe aceştia să scoată din imobilism relaţia dintre România şi Taiwan. Parlamentarii propun, printre altele, deschiderea unei reprezentanţe a României la Taipei şi a Taiwanului la Bucureşti, dar şi încheierea unui tratat de garantare a investiţiilor şi de evitare a dublei taxări între România şi Taiwan. ”E timpul să devenim europeni şi pe subiectul Taiwan”, spun ei, argumentând că ”practic, pe acest subiect, suntem mai chinezi decât chinezii”, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Cei nouă parlamentari explică în scrisoarea deschisă că 15 state din UE au un birou economic şi cultural la Taipei, iar Taiwan are 29 de asemenea birouri în Europa (patru în Germania, două în Franţa, trei în Elveţia). UE însăşi are o reprezentanţă la Taipei, deschisă în 2003.
”Pe subiectul Taiwan, România a obişnuit să se comporte ca un aliat ideal al Chinei comuniste. Ne pare rău să constatăm acest adevăr dureros. Dar concluzia este inevitabilă. Oficialii români sunt descurajaţi să se întâlnească cu cei taiwanezi. Există o obsesie legată de subiect – să nu cumva să supărăm China. China însăşi este un mare beneficiar al investiţiilor taiwaneze. Practic, pe acest subiect, suntem mai chinezi decât chinezii. Nu există nicio asumare politică sau instituţională a persoanelor care blochează acest dialog şi parteneriat. Este o situaţie pe atât de caraghioasă, pe cât de suspectă”, au afirmat parlamentarii în scrisoarea deschisă, apreciind că ”e timpul să devenim europeni şi pe subiectul Taiwan”.
Ei susţin că România pierde astfel bani, şi oportunităţi politice.
”România pierde anual investiţii de sute de milioane de euro şi ratează mii de locuri de muncă nou create pentru că cineva în statul român sabotează astfel chiar România. Cu 23 de milioane de locuitori, Taiwan are un PIB triplu faţă de România şi este o superputere în domeniul tehnologic. Produce 90% din cipurile de ultimă generaţie la nivel mondial”, se arată în scrisoarea deschisă.
Parlamentarii consideră că un alt câştig ar fi cel politic.
”Al doilea mare câştig este cel politic şi simbolic. E aberant că avem un parteneriat strategic cu SUA şi, pe subiectul Taiwan — care e important pentru ei — să fim servanţii Chinei. Statele Unite au nevoie de sprijin diplomatic din partea noastră pentru a descuraja China să rezolve conflictul prin forţă. Statele Unite trebuie să simtă că România este un aliat şi un partener în lumea liberă, nu un stat care e partener ba cu americanii ba cu chinezii, funcţie de anotimp”, au declarat parlamentarii.
Ei propun preşedintelui Nicuşor Dan, premierului Ilie Bolojan şi ministrului de externe Oana Ţoiu să facă demersuri, în primul rând, pentru deschiderea unei reprezentanţe a României la Taipei şi a Taiwanului la Bucureşti şi realizarea unui tratat de garantare a investiţiilor şi de evitare a dublei taxări între România şi Taiwan.
Parlamentarii recomandă să ne asigurăm că toate poziţiile României despre Taiwan sunt în linie cu cele ale UE de descurajare a tendinţei recente a Chinei de a rezolva conflictul pe cale militară.
De asemenea, ei propun destinatarilor acestei scrisori deschise să îndemne partidele parlamentare să adopte o rezoluţie oficială care exclude reunificarea prin forţă cu Taiwanul şi ”să fie eliminate practici frustrante pentru investitorii şi în general cetăţenii taiwanezi care au de-a face cu România (ştampila pusă nu pe paşaport ci pe o hârtie separată, caz unic în UE; cererea ca documente taiwaneze să fie autentificate în… China, etc)”.
Scrisoarea a fost semnată de Cristian Ghinea, senator USR, Daniel Fenechiu, senator PNL, Alexandru Muraru, deputat PNL, Szabolcs Nagy, deputat UDMR, Sorin Moise, senator PSD, Zoltán Miklós, deputat UDMR, Cristian-Augustin Niculescu-Ţâgârlaş, senator PNL, Ovidiu Jitaru, senator PNL, Botond Csoma, deputat UDMR.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.