Muzeul din Manchester își întreabă vizitatorii dacă ar trebui să continue să afișeze corpul unei femei din Egiptul antic

Unul dintre cele mai importante muzee din Europa își întreabă vizitatorii dacă ar trebui să continue să expună cadavrul unei femei din Egiptul antic, la 200 de ani după ce a fost adus în Marea Britanie de către comercianți de bumbac, în contextul „decolonizării” unora dintre cele mai faimoase exponate ale sale, transmite The Guardian.

Muzeul din Manchester, care în luna mai a fost numit Muzeul European al Anului 2025, organizează o consultare privind viitorul lui Asru, o femeie care a trăit în Teba, orașul antic situat pe locul actualului Luxor, în urmă cu 2.700 de ani.

O placă comemorativă din muzeu pune întrebarea: „Ar trebui să continuăm să expunem cadavrul lui Asru?”, invitând vizitatorii să trimită răspunsurile într-o cutie poștală amplasată dedesubt.

Muzeul adaugă: „Corpul mumificat al lui Asru a fost dezvelit la Societatea de Istorie Naturală din Manchester în aprilie 1825. De atunci, a fost expus în mod regulat timp de două secole. În acest timp, și noi ne-am schimbat ca muzeu și ne gândim mai mult la modul în care avem grijă de oameni”.

Povestea corpului lui Asru este una dintre numeroasele povești care arată cum dezvoltarea sectorului muzeal din Marea Britanie a beneficiat de colonialism și sclavia transatlantică, într-o perioadă în care etica expunerii cadavrelor umane și a trofeelor de război din expansiunea imperialistă este pusă sub semnul întrebării.

În martie, un raport al deputaților din grupul parlamentar multipartid pentru reparații africane a cerut interzicerea vânzării rămășițelor ancestrale și expunerea lor publică fără consimțământ.

Sicriul din lemn frumos decorat al lui Asru dezvăluie câteva detalii biografice. O femeie bogată, care avea aproximativ 60 de ani când a murit, tatăl ei se numea Pa-Kush, ceea ce înseamnă „kushitul”, un bărbat de culoare din Sudanul de astăzi. Pa-Kush a lucrat ca scrib, o funcție de rang înalt, când Egiptul era condus de faraonii kushiti. Numele lui Asru înseamnă „brațul ei este împotriva lor”.

În secolul al XIX-lea, sarcofagul lui Asru a fost achiziționat de Robert și William Garnett, fiii unui fost negustor de sclavi africani, care i-au urmat în industria bumbacului, potrivit cercetărilor efectuate de unul dintre curatorii muzeului, Campbell Price. Familia Garnett a donat trupul lui Asru Societății de Istorie Naturală din Manchester, predecesoarea Muzeului Manchester.

Pe lângă consultarea privind Asru, muzeul a lansat Decolonise! Trail (Decolonizați! Traseul), numit după inițiativa din domeniul artei și culturii care este utilizată pentru a contesta perspectivele stereotipice legate de imperiu și colonialism.

Traseul leagă exponate din Africa și Asia, subminând narațiunile tradiționale „eurocentrice” despre acestea prin opere de artă expuse recent alături de ele.

Acesta este susținut de o broșură care pune întrebări precum „Ar trebui ca dorința de cunoaștere să prevaleze asupra dorințelor culturilor antice?”, „Știți de unde provin mineralele din tehnologia dvs.?” și „Ce este justiția climatică?”.

Alături de sulițele africane – obiecte descrise în broșură ca având „idei reductive și inexacte despre poporul african” – se află o bandă desenată LGBTQ+ realizată de artistul congolez Edher Numbi.

Un mural realizat de artiștii britanici gemeni Singh în galeria Asia de Sud a muzeului examinează legătura dintre sclavie și colonizarea Indiei. Acesta prezintă o citată din 1928 a ministrului de interne al Regatului Unit de la acea vreme, William Joynson-Hicks, care, vorbind despre India ca o piață importantă de export pentru „produsele din bumbac din Lancashire”, a spus: „Nu am cucerit India pentru binele indienilor… Am cucerit India ca piață de desfacere pentru produsele britanice. Am cucerit India cu sabia și cu sabia o vom păstra.”

Chloe Cousins, managerul pentru justiție socială al Muzeului din Manchester, care a creat traseul, a declarat: „Traseul este nou, dar conceptul de decolonizare nu este deloc nou pentru Muzeul din Manchester. Prezentarea unor relatări mai precise și mai nuanțate despre istoria colecțiilor este una dintre modalitățile prin care putem avea grijă de oamenii și comunitățile ale căror bunuri, povești și istorii sunt păstrate aici.”