Home » Articole » Moldovencele pro-ruse Irina Vlah și Victoria Furtună, surprinse la Aeroport după ce s-ar fi întors din Federația Rusă / Acestea s-ar fi întâlnit și cu Serghei Kirienko, prim adjunct al șefului de cabinet al lui Putin

Moldovencele pro-ruse Irina Vlah și Victoria Furtună, surprinse la Aeroport după ce s-ar fi întors din Federația Rusă / Acestea s-ar fi întâlnit și cu Serghei Kirienko, prim adjunct al șefului de cabinet al lui Putin

14 aug. 2025
Moldovencele pro-ruse Irina Vlah și Victoria Furtună, surprinse la Aeroport după ce s-ar fi întors din Federația Rusă / Acestea s-ar fi întâlnit și cu Serghei Kirienko, prim adjunct al șefului de cabinet al lui Putin
Sursa: info1.md
Ascultă articolul

Președinta partidului „Inima Moldovei”, Irina Vlah, și lidera partidului Moldova Mare, Victoria Furtună, acolită a fugarului Ilan Șor, au fost surprinse la Aeroportul Internațional Chișinău în seara zilei de joi, 14 august, în timp ce s-ar fi întors dintr-o călătoriei la Moscova, scrie zdg.md.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

Conform ONE TV, cele două au ajuns în această seară, cu escală în Istanbul. Întrebate de jurnaliști care a fost scopul vizitei, Furtună și Vlah au refuzat să comenteze.

Vlah a spus că ar fi fost o vizită privată. Totuși, ONE TV scrie, citând surse, că „vizita privată” ar fi inclus o întâlnire cu Serghei Kirienko, șef adjunct al Administrației Prezidențiale ruse, care le-ar fi asigurat de sprijin pentru campania electorală.

ONE TV mai notează că cele două ar fi primit sarcini pentru campania electorală și „instrucțiuni să nu se atace reciproc”. În cazul în care Furtună va fi scoasă din cursă, aceasta ar urma să sprijine  Blocul Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei, din care face parte și Igor Dodon.

Conform ONE TV, la Moscova s-ar fi dus și membrul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova Constantin Starîș, care încă nu a revenit în țară.

Necunoscut publicului larg din afara Rusiei, Serghei Kirienko are o influență enormă asupra războiului din Ucraina, din postura sa de prim adjunct al șefului de cabinet al lui Putin. Kirienko  deține un rol important în strategia de război a Kremlinului în Ucraina, precum și în demersul de ocupare a părților din această țară. El este, de asemenea, unul dintre cele mai clare cazuri de transformare a unui liberal rus într-un tehnocrat angajat de guvern și, ulterior, într-un pilon al regimului președintelui Putin.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și

Top Articole