Home » Articole » BREAKING România a trecut și al treilea test: Moody’s confirmă ratingul României la ”Baa3”, perspectiva rămâne negativă / Riscuri legate de menținerea sprijinului politic pentru reforme

BREAKING România a trecut și al treilea test: Moody’s confirmă ratingul României la ”Baa3”, perspectiva rămâne negativă / Riscuri legate de menținerea sprijinului politic pentru reforme

BREAKING România a trecut și al treilea test: Moody's confirmă ratingul României la ”Baa3”, perspectiva rămâne negativă / Riscuri legate de menținerea sprijinului politic pentru reforme
Sursa foto: International Investment Bank
Ascultă articolul

Agenţia de rating Moody’s a confirmat, vineri, calificativul României la ”Baa3”, perspectiva rămând negativă. Decizia de a menţine perspectiva negativă reflectă riscurile semnificative de implementare legate de programul ambiţios de consolidare fiscală al Guvernului, se arată într-un raport al Moody’s.

Aceasta este cea de-a treia agenție de rating, după Fitch și Standard and Poors, care confirmă actualul rating și evită retrogradarea României la categoria junk (nerecomandată investițiilor). O retrogradare a României din cauza deficitului bugetar-record în UE provocată de guvernul PSD-PNL condus de Marcel Ciolacu ar fi putut duce la imposibilitatea finanțării datoriei publice.

- articolul continuă mai jos -

Moody’s a arătat în raportul emis vineri noapte, după închiderea burselor, că măsurile fiscale adoptate de Guvernul Bolojan în iulie şi septembrie anul acesta au îmbunătăţit semnificativ perspectivele fiscale ale României faţă de aşteptările agenţiei, care în martie a schimbat perspectiva din stabilă în negativă.

Măsurile de consolidare combinate depăşesc 3% din PIB în 2025 şi 2026, principalii factori contributori fiind creşteri ale TVA şi indexarea îngheţării salariilor din sectorul public şi a pensiilor.

Moody’s a mai arătat că prognoza sa de deficit bugetar pentru 2026 s-a îmbunătățit de la valoarea inițială de 7,7% din PIB la 6,1% din PIB ca urmare a celor două pachete de măsuri luate de guvernul Bolojan.

”Cu toate acestea, rămân riscurile semnificative privind implementarea pachetului de măsuri, legate de menţinerea sprijinului politic pentru program, asigurarea disciplinei cheltuielilor şi atingerea ţintelor de creştere a veniturilor, precum şi riscul ca impactul negativ asupra creşterii al pachetului să submineze efortul de consolidare fiscală”, a arătat agenţia de rating.

Știri video

Comentarii
  • Viorel_Minculescu

    In ziua in care vine la butoane PSD-AUR-RUSIA intrăm in Junk și se blochează toate robinetele de bani ale UE către România!
    Si rușilor le-a luat 3 ani să ajungă în sapă de lemn, pe noi 3 luni guvernarea putinista AUR-PSD ne va scoate in stradă pe toți la o nouă revoluție!

  • Lasa ca se va ocupa Psd impreuna cu scl.av.ii sovietici haur-pot-sos sa saboteze reformele,si atunci vine FMI ca in 2010 sa face tva 24% invlusiv la medicamente si alimente.Niste haurolaci vor intreba de ce vine FMI? Pentru ca datoram multi bani,cum ar veni pe persoana fizica,ai bani de dat la banca,banca ti ia ,nu te intreaba daca ai ce manca….

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole