
Mircea Miclea: Ce-i de făcut, într-un stat eșuat?
Cel care de 7 ani este șeful statului ne-a spus sec că „statul a eșuat”, apoi și-a văzut de alte treburi mai importante. Nici la el, nici la alți demnitari n-am văzut vreo undă de vinovăție, vreo umbră de regret. Probabil pentru că statul a eșuat în relația cu noi, cei care trudim și plătim taxe, nu în raport cu ei; ca mașină de produs bani și avantaje pentru cei aflați la putere, statul funcționează bine mersi. Nu știu de ce am fost cuprins, și cred că nu numai eu, de atâta dezamăgire și tristețe. Nu era nimic nou sub soare (David, Psalmul 11: „Căci atunci când se ridică oameni de nimic, nelegiuiții mișună pretutindeni”). Dar poate că acum suntem mai obosiți și mai înfricoșați de o pandemie care pare că nu se mai termină, de prețurile care cresc continuu, de o lume tot mai confuză, care renunță la valorile ei ferme. Acum, poate mai mult decât altă dată, avem toate motivele să devenim apatici, cinici sau dezamăgiți, să nu ne mai pese de țară, căci nici ei nu-i mai pasă de noi.
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Dar nu asta este soluția. Renunțarea și apatia ne tocesc mintea, ne corodează, încet dar sigur, sufletul. Ne facem nouă înșine rău, devenim tot mai bolnavi într-o lume tot mai bolnavă, facem rău copiilor noștri, care rămân fără modele, fără vectori de dezvoltare. Dacă noi renunțăm, de ce s-ar mai implica ei? De ce să nu evadeze din realitatea imediată în realități virtuale sau în jocuri pe calculator?
Atunci, care e soluția? Soluții mereu există. Nu vreau să fac aici pe pedagogul, vreau doar să susțin una dintre alternativele posibile.
Ca o masă cu trei picioare, cred că putem ajunge la un echilibru stabil, dacă ne concentrăm pe trei direcții.
Întâi, să ne îndreptăm spre noi înșine. Mereu avem ceva de făcut cu noi înșine: să creăm azi o versiune despre noi mai bună decât cea de ieri. Unii pot să-și maximizeze punctele tari (un talent, o competență, o vocație), alții pot să-și remedieze din punctele slabe (o dizabilitate, o dependență, o incompetență). Ne-ar face bine tuturor un plus de disciplină sau un proiect personal mai clar pentru anii ce vin. Sau să devenim mai autonomi, să gândim mai mult, mai critic, să nu ne lăsăm seduși de ideologii nocive, teorii conspiraționiste, de eco-chambers-urile de pe rețelele de socializare sau de „fake-news”. Dacă nu putem schimba țara, măcar să ne schimbăm pe noi înșine. Așadar, fără cuvinte mari, fără gesturi eroice, să ne stabilim fiecare ce anume din noi vrem să schimbăm și să perseverăm în schimbarea acestuia. Trebuie să avem un răspuns pozitiv, de acum într-un an, la întrebarea „Prin ce sunt mai bun acum, față de anul trecut?”.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii