
Ministrul Sănătăţii anunţă cursuri pentru asistente şi infirmiere pe tema modului în care se limitează răspândirea infecţiilor în spitale
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă că a discutat cu oficialii Colegiului Medicilor şi Societăţii de ATI, iar până la finalul acestui an va fi pus la punct modul de pregătire pentru asistente şi infirmiere în aşa fel încât acestea să cunoască procedurile de prevenire a răspândirii infecţiilor, iar cele care nu vor parcurge respectivele cursuri nu vor mai putea lucra în ATI sau nu se vor mai putea angaja. Ministru mai spune că, în contextul în care cazuri precum de la Spitalul Sfânta Maria din iaşi se pot repeta, la nivelul Ministerului Sănătăţii va înfiinţa programul Acţiuni prioritate reducerea infecţiilor asociate activităţii medicale, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„În această dimineaţă am avut discuţii cu primul ministru, am avut discuţii cu domnul preşedinte Nicuşor Dan şi vom veni cu câteva măsuri pro-active, câteva din le anunţ acum. La Ministerul Sănătăţii, echipa mea, de săptămâna viitoare, va înfiinţa programul Acţiuni prioritate reducerea infecţiilor asociate activităţii medicale, aşa cum avem programele acţiuni prioritare pe ATI sau pe AVC. Practic, vom realiza o sursă de finanţare directă către unităţile sanitare care ai ATI prin care vom finanţa achiziţia de dezinfectanţi, de materiale de protecţie şi de consumabile, inclusiv filtre HEPA pentru a reduce presiunea bugetară de pe unitatea sanitară şi pentru a ne asigura că avem o finanţare directă şi pentru această zonă, direct în secţiile de ATI şi de ATI nou născuţi.
Acesta a subliniat că a discutat cu oficialii Societăţii Naţionale de ATI şi ai Colegiului medicilor din România, iar în perioada următoare, până la finalul anului, va fi pus la punct un modul de pregătire pentru asistente şi infirmiere în aşa fel încât acestea să cunoască procedurile de prevenire a răspândirii infecţiilor.
„Toate aceste cursuri se vor finaliza cu câte un atestat, iar legislativ vom introduce obligativitatea ca orice persoană, indiferent de gradul medical, care lucrează într-o secţie de anestezie-terapie intensivă să parcurgă aceste module, altfel nu va mai putea rămâne în acea secţie sau nu se va putea angaja”, a adăugat ministrul.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.