
Ministrul Sănătății: Am primit „n” telefoane pentru „n” clinici private / ”Nu am răspuns şi nu voi răspunde”
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat, sâmbătă, la Ploieşti, că acţiunea de control care vizează unităţile sanitare private este cea mai amplă de acest gen din ultimii 25 de ani, iar în acest context spune că a primit „n” telefoane pentru diverse clinici private la care nu a răspuns, atrăgând atenţia că verificările se fac „la virgulă”, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„În urma incidentului de la Constanţa, şi pentru că nu vin de pe Lună, ştiu şi eu ce se întâmplă în sistemul ăsta de sănătate, chiar dacă poate miniştrii de dinainte n-au vorbit despre aceste probleme, am demarat acum 4 săptămâni primul şi cel mai amplu control la nivel naţional, care verifică toate unităţile sanitare private care au cel puţin o sală de operaţie. Controlul va mai dura vreo 3-4 săptămâni, până când voi avea raportul final. În urma acestui control, până în momentul de faţă, pentru peste 20 de clinici private din ţară s-a ridicat autorizaţia de funcţionare şi pentru peste 30 au fost acordate sancţiuni şi program de conformare semnificativ. Şi eu vă spun că am ridicat autorizaţie de funcţionare în Bucureşti, în multe locuri”, a spus ministrul, într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, cine nu respectă normativul va avea activitatea suspendată până când problemele identificate vor fi remediate.
„Am primit ‘n’ telefoane pentru ‘n’ clinici private, la care nu am răspuns şi la care nu voi răspunde. Colegii mei îşi fac treaba la virgulă, cine nu respectă normativul a fost suspendat şi va rămâne suspendat, vă asigur de asta, până când nu îşi va remedia problemele astfel încât să intre în legalitate”, a transmis Rogobete.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.