
Ministrul Educaţiei, întrebat dacă şcoala începe luni: Sunt optimist. Le transmit părinţilor să îi ducă pe copii la şcoală
Ministrul Educaţiei, Daniel David, le-a transmis părinţilor să îşi ducă luni copiii la şcoală, el declarându-se optimist că vor începe cursurile, în ciuda nemulţumirilor profesorilor, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Daniel David i-a îndemnat, joi seară, la Digi24, pe părinţi să îşi ducă luni copiii la şcoală, precizând că este în esenţa profesiei de dascăl să primeşti copilul în clasă.
”Le transmit părinţilor să îi ducă pe copii la şcoală. Esenţa unui profesor, că este sindicalist sau că este nesindicalist, când are un copil în faţa şcolii îl invită în şcoală şi în sala de clasă. E o chestie de morală, nu mă refer la aspectul legal”, a afirmat ministrul Educaţiei, Daniel David.
El s-a arătat optimist că luni începe şcoala, în ciuda unor nemulţumiri care există în sistemul de învăţământ.
”Sunt optimist pentru faptul că vom începe luni şcoala, asta fără să anuleze, nemulţumirile pe care le văd în sistem, care vin şi din partea mea, poate o să le discutăm cândva. Sunt diverse forme de protest, unele mai implicite, altele mai explicite, dar şcoala începe luni”, a declarat ministrul Educaţiei, Daniel David.
Nemulţumiţi de măsurile de austeritate, sindicaliştii din învăţământ au anunţat că boicotează începerea anului şcolar.
”Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” şi Federaţia Naţională Sindicală „ALMA MATER”, în semn de revoltă faţă de prevederile Legii nr. 141/2025 referitoare la sistemul educaţional ce provoacă în învăţământ o criză fără precedent în ultimii 35 de ani, organizează în data de 8 septembrie 2025 PICHETAREA sediului Guvernului României, urmată de un MARŞ DE PROTEST până la Palatul Cotroceni”, au anunţat federaţiile sindiale.
Sindicaliştii afirmă că acţiunile ”urmăresc să atragă atenţia asupra obligativităţii soluţionării problemelor cu care se confruntă personalul din învăţământul preuniversitar şi superior, precum şi asupra faptului că salariaţii din educaţie resping măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate de Guvern, cu efecte negative asupra sistemului de învăţământ, dar în primul rând asupra beneficiarilor educaţiei”.
”Pe 8 septembrie, în loc să ne aflăm la catedră pentru a sărbători începutul şcolii, noi, profesorii, vom ieşi în stradă pentru viitorul educaţiei şi pentru viitorul României”, au mai transmis sindicaliştii.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.