Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a semnat o dispoziție prin care l-a convocat, vineri, pe ambasadorul Federației Ruse la București pentru a-i comunica protestul ferm al părții române în legătură cu atacurile masive executate de forțele ruse împotriva obiectivelor civile din Ucraina, în noaptea de 27/28 august, soldate cu numeroase victime civile și pagube materiale.
În cadrul întrevederii, partea română a condamnat aceste atacuri, care reprezintă crime de război și care demonstrează încă o dată desconsiderarea de către Federația Rusă a principiilor dreptului internațional și a obligațiilor sale internaționale. De asemenea, partea română a deplâns faptul că în cursul atacurilor a fost afectat sediul misiunii diplomatice a UE la Kiev, precum și sediul Institutului Cultural al Marii Britanii la Kiev (British Council).
Totodată, partea română a condamnat atacurile repetate ale forțelor armate ruse asupra infrastructurii civile ucrainene în proximitatea graniței cu România, subliniind caracterul iresponsabil al acestor atacuri și implicațiile lor grave asupra securității naționale.