Home » Articole » Mihai Tudose, întrebat cum este să fie pe acelaşi afiş cu Rareş Bogdan, despre care a spus că poartă chiloţii peste pantaloni: Noi nu ne-am jignit, e o figură de stil cu Superman / M-a sunat apoi şi mi-a zis: „Bă, e genială, să văd cum scap de ea acum”

Mihai Tudose, întrebat cum este să fie pe acelaşi afiş cu Rareş Bogdan, despre care a spus că poartă chiloţii peste pantaloni: Noi nu ne-am jignit, e o figură de stil cu Superman / M-a sunat apoi şi mi-a zis: „Bă, e genială, să văd cum scap de ea acum”

Mihai Tudose, întrebat cum este să fie pe acelaşi afiş cu Rareş Bogdan, despre care a spus că poartă chiloţii peste pantaloni: Noi nu ne-am jignit, e o figură de stil cu Superman / M-a sunat apoi şi mi-a zis: „Bă, e genială, să văd cum scap de ea acum”
Sursa foto: colaj G4Media / Octav Ganea Inquam Photo
Ascultă articolul

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a afirmat, în legătură cu faptul că se află acum pe aceeaşi listă electorală şi pe acelaşi afiş cu europarlamentarul PNL Rareş Bogdan, despre care afirmase că “poartă chiloţii peste pantaloni”, că ei nu s-au jignit şi este o figură de stil comparaţia cu Superman. Tudose a precizat că Rareş Bogdan a apreciat afirmaţia şi l-a sunat apoi, spunându-i “e genială, să văd cum scap de ea acum”, transmite News.ro.

- articolul continuă mai jos -

Mihai Tudose a fost întrebat, vineri, cum este să fie pe acelaşi afiş electoral cu Rareş Bogban despre care afirmase că poartă chiloţii peste pantaloni.

“După cum vedeţi, nu îi mai are”, a răspuns Mihai Tudose.

Europarlamentarul PSD a completat ulterior.

“Vom lucra împreună, fiindcă eu sunt convins că nici domnul Rareş Bogdan nu va rata nicio ocazie, dar cu umor, că noi nu ne-am jignit până la urmă. E o figură de stil cu Superman. A apreciat-o chiar şi domnul Rareş Bogdan, m-a sunat după aia şi a zis: bă, e genială, să văd cum scap de ea acum. E apanajul nostru, suntem şi prieteni, am lucrat împreună, ne-am şi taxat când am avut impresia că am greşit, fiindcă, nu-i aşa, uniunea s-a făcut astăzi, practic, s-a oficializat, ne-am armonizat. Dacă unul dintre noi o să creadă că celălalt hai să spunem că nu respectă drumul drept indicat de partide, de lideri, îl va taxa pe celălalt. Eu sunt convins de asta şi face parte din farmecul vieţii. Dar e o critică constructivă. Dar, după cum vedeţi, e îmbrăcat în costum regulamentar”, a transmis Mihai Tudose.

Afirmaţiile lui Tudose au fost făcute în noiembrie.

”Poate dimineaţă s-a trezit şi sub impulsul unui film, sau al unei benzi de desene animate, şi-a pus chiloţii peste pantaloni, pelerina şi a început să zboare pentru blocuri”, susţinea el, referitor la Rareş Bogdan.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole