Mihai Maci: De ce avem nevoie de meditații?

Răspunsul la această întrebare e, în același timp, simplu și complicat, scrie Mihai Maci într-o text pentru Edupedu.ro. Simplu, deoarece poate fi formulat în câteva cuvinte: pentru că lucrările elevilor/studenților nu sunt citite (nici măcar la examene) și ei nu sunt ascultați niciodată la nivelul a ceea ar avea de spus, ci doar puși să recite diverse lucruri pe care profesorii le consideră necesar a fi însușite (cel mai adesea, tot în perspectiva examenelor). Ceea ce li se cere nu e să spună ceva gândit de ei, ci să recite niște prefabricate livrate de cei care vând meditații.

Totuși, a înțelege rațiunile acestei stări de lucruri nu e tocmai ușor. Și asta deoarece problemele sistemului nostru educativ au în spate o istorie. Ceea ce noi vedem – mai curând ocazional – ca probleme sunt, de fapt, realități care au evoluat vreme îndelungată pentru a ajunge așa cum le vedem noi acum. De-a lungul acestei evoluții ele și-au creat pattern-uri, habitudini, mecanisme de funcționare (formale sau informale), de așa manieră încât – exceptând scurtele momente de indignare (născute cel mai adesea din frustrări personale) – ele reprezintă normalitatea însăși. Asta vrea să spună că lucrurile care nu ne plac, problemele adânci ale educației, nu sunt accidente petrecute recent, pe care le putem corecta din mers, ci – dimpotrivă – sunt structuri stabile, rezultate dintr-un proces de adaptare și de selectare care a durat decenii. Cum spunea Voltaire: ”Progresul nu înseamnă doar progresul binelui. Din păcate, odată cu binele evoluează și răul.”

Cred că aceasta e explicația faptului că, mai peste tot – și în educație în mod special – lucrurile sunt atât de greu reformabile. Orice tentativă de a schimba ceva pune în discuție o întreagă ordine și, mai ales, atentează la ”pricipiul bunului dobândit”: în speță la niște câștiguri extrasalariale (percepute tot mai mult ca ”drepturi”), la o ierarhie de influență (convertibilă în varii beneficii) și – dincolo de acestea – la o narațiune legitimatoare cu bătaie mai mare, în care nu e clar dacă cineva chiar a crezut vreodată, dar care s-a impus prin forța repetiției. O remarcăm abia când – naționalistă și/sau fundamentalistă – devine caricaturală, însă (și) ea crește în această ”seră” a discursurilor unidirecționale care se cer recitate de toți cei cărora le sunt adresate.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Mircea Miclea: Profesorii trebuie să aibă 1.500 euro salariu net / Avem o criză de sănătate mintală

7:38

Explicațiile unui istoric despre nostalgia după ziua de 1 Mai în regimul Ceaușescu

4:31

Câteva idei despre cum să faci din grătar o masă sănătoasă

4:50

Cum eviți mirosul neplăcut la pornirea aerului condiționat în mașină

1:39

Sfaturi despre cum să faci față meselor de Paște ca să nu îți afecteze dieta

4:31

Așa cum bine știm, în orice domeniu, ceea ce reglează logica lucrurilor este finalitatea lor. Finalitatea ciclurilor școlare gimnazial și liceal e reprezentată de examenele cu care acestea se încheie. Felul în care se susțin aceste examene și – mai ales – cel în care se corectează condiționează predarea disciplinelor de examen și are o legătură directă cu meditațiile elevilor ce le susțin. Întrucât cu (mulți) în urmă am fost – singura dată în viață – președinte al unei comisii de Bacalaureat, mi-a fost dat văd, cât se poate de concret, cum se face ”evaluarea” cele scrise de elevi. Lucrările lor, aduse din ziua precedentă la Centrul de evaluare, erau împărțite (pe baza unei distribuții aleatorii) în pachete de câte 50 de lucrări care mergeau la grupuri de doi corectori. Se pornea de la ambele capete și fiecare ajungea să le citească pe toate. Apoi treceau la următorul pachet de 50.

Citește textul lui Mihai Maci pe Edupedu.ro