
Livrările de muniţie în cadrul iniţiativei Cehiei pentru Ucraina sunt în creştere, potrivit guvernului ceh
Livrările de muniţie de artilerie către Ucraina coordonate de Cehia sunt în creştere în acest an, dovadă a încrederii partenerilor într-un program guvernamental care asociază donaţiile de la partenerii NATO cu ofertele de vânzare de muniţie, a declarat joi Ministerul ceh al Apărării, citat de agenția de știri Reuters, informație preluată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Întrucât Ucraina se confruntă cu lipsa de muniţii, cehii au înfiinţat o echipă care, împreună cu companii private, a căutat stocuri de muniţie disponibile şi noi producţii în întreaga lume.
Loturile de muniţie disponibile sunt propuse ţărilor donatoare, care aleg apoi pe care să le finanţeze.
Programul, care face uz de contactele tradiţionale ale cehilor în domeniul comerţului cu arme, a fost o iniţiativă emblematică a guvernului de centru-dreapta ceh în cadrul eforturilor internaţionale de a ajuta Ucraina să combată agresiunea Rusiei. De asemenea, Cehia a donat echipamente grele şi alte materiale în valoare de sute de milioane de euro.
Directorul agenţiei de cooperare internaţională AMOS a Ministerului Apărării, Ales Vytecka, a declarat că, de la începutul acestui an, livrările au totalizat 850.000 de proiectile, între care 320.000 de proiectile de artilerie de calibru 155 mm, corespunzând standardelor NATO.
Pentru comparaţie, în cursul anului 2024 au fost trimise 1,5 milioane de proiectile, între care 500.000 de calibrul 155 mm.
Andrej Babis, liderul partidului ceh de opoziţie ANO, care conduce în sondajele de opinie înainte de alegerile din octombrie, a spus că va elimina această iniţiativă dacă ANO revine la putere, afirmând într-un interviu acordat în această săptămână Reuters că programul este supraevaluat şi netransparent.
Vytecka a respins criticile la adresa iniţiativei, afirmând că există atâta transparenţă pe cât permit preocupările legate de securitate.
„O dovadă clară şi incontestabilă a satisfacţiei partenerilor noştri este faptul că în 2025 contribuţiile donatorilor au crescut semnificativ”, a declarat Vytecka. De la începutul acestui an până în prezent, contribuţiile au crescut cu 29% în comparaţie cu anul 2024, a spus el, fără a indica sume concrete, adăugând că printre ţările care şi-au majorat contribuţiile se numără Canada, Germania, Norvegia, Suedia, Ţările de Jos şi Danemarca.
Ţările donatoare au decis întotdeauna singure ce livrări şi la ce preţuri le vor finanţa, iar ofertele au fost supuse unor audituri în fiecare ţară donatoare, a indicat el.
Cehii au acţionat în principal ca intermediari. Guvernul a declarat anul trecut că a alocat aproximativ 35 de milioane de euro pentru achiziţionarea de muniţie de la un furnizor ceh.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.