
LIVE Alegeri parlamentare în Cehia, la umbra Rusiei: Partidul magnatului populist judecat pentru corupție, Andrej Babiš, conduce cu 35,92%, la numărarea a 90% din secțiile închise / Alianța premierului Petr Fiala – 22,3% / Riscul intrării țării în clubul ”select” al Ungariei și Slovaciei
Cehii au fost chemați vineri și sâmbătă la urne pentru a-i alege pe cei 200 de deputați ai camerei inferioare a Parlamentului de la Praga. Alegerile sunt cruciale pentru parcursul țării, iar viitorul guvern va fi format fie de magnatul populist de dreapta, anchetat pentru corupție și fraudarea fondurilor UE, Andrej Babis (partidul ANO 2011 – Acțiunea Cetățenilor Nemulțumiți), fie de actualul premier cu orientare pro-europeană Petr Fiala și coaliția politică SPOLU (centru-dreapta). Prezența la vot sâmbătă după-amiază era de 70% (ora 16:00 a României).
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
UPDATE 18:51 Andrej Babis, reprezentantul partidului câștigător în acest scrutin, ANO 2011, este un aliat al lui Viktor Orban din Ungaria în grupul „Patrioţii pentru Europa” din Parlamentul European şi a adoptat o poziţie ambivalentă cu privire la ajutorul acordat Ucrainei, îndepărtându-se de guvernul Fiala, care a adoptat rapid o poziţie fermă de sprijinire a Kievului după atacul Rusiei din 2022.
UPDATE 18:48 Mișcarea STAN ar trebui să obțină mai mult de 11 la sută, iar Pirații și candidații SPD și ai Motoriștilor ar urma, de asemenea, să intre în Camera Deputaților. În schimb, gruparea Stačilo! (A fost destul!), pentru care candidează, printre alții, comuniștii și social-democrații, ar rămâne în afara camerei inferioare a Parlamentului cu mai puțin de cinci procente din voturi, transmite unul din cele mai vechi ziare cehe, liberal, orientat pe economie și business, Hospodárske noviny.
UPDATE 18:43 Vicepreședintele Partidului ANO, învingător în alegeri, Karel Havlíček, a declarat că își poate imagina cooperarea post-electorală cu partidul Motoriștii, dar a exclus orice coaliție cu actualele partide guvernamentale — Democrații Civici, Creștin-Democrații, TOP 09, partidele STAN — sau cu Pirații. Vorbind la sosirea sa la sediul electoral al ANO, el a refuzat să anticipeze posibile discuții privind sprijinul din partea extremei-drepte SPD, transmite Radio Prague International.
- „Motoriștii sunt apropiați de noi, împărtășim multe puncte programatice,” a spus Havlíček, menționând că ambele partide aparțin aceluiași grup în Parlamentul European. El a adăugat că „liniile roșii” ale ANO rămân ferme în ceea ce privește aderarea Cehiei la Uniunea Europeană și NATO — probleme pe care SPD le-a contestat cerând referendumuri.
Havlíček a reafirmat că liderul ANO, Andrej Babiš, este candidatul lor la funcția de prim-ministru și a spus că Babiš va rezolva orice potențial conflict de interese care ar putea decurge din holdingul său Agrofert.
UPDATE 18:24 „Dacă Petr Fiala nu va câștiga, iar deocamdată nu pare că ar câștiga, atunci va fi măcel în ODS. Asta face parte din procesul normal,” a transmis comentatorul Martin Zvěřina în Studioul Electoral iDNES.cz și MF DNES, citat de ziarul conservator Lidovky.
UPDATE 18:22 Jurnalistul ceh Petr Kambersky, pentru ziarul conservator Lidovky:
- ”În acest moment nu știm dacă Babiš chiar va „lua pe cineva în echipă” (în partid), va crea o coaliție deschisă și va oferi partenerului de guvernare ministere concrete, sau dacă va negocia o altă formă de sprijin. Ne așteaptă câteva săptămâni, dacă nu chiar luni, destul de haotice, totuși, forța guvernamentală dominantă este deja stabilită”.
UPDATE 18:13 Partidul magnatului populist de dreapta, anchetat pentru corupție și fraudarea fondurilor UE, Andrej Babiš, conduce cu 35,92%, la numărarea a 90% din secțiile închise. Alianța reprezentată de premierul Petr Fiala are 22,3%, conform informațiilor oficiale.
UPDATE 17:47 Scriitorul și disidentul anticomunist ceh Ivan Klíma, supraviețuitor al Holocaustului, a murit la 94 de ani.
UPDATE 17:43 Partidul magnatului populist de dreapta, anchetat pentru corupție și fraudarea fondurilor UE, Andrej Babiš, conduce cu 36,72%, la numărarea a 80% din secțiile închise. Alianța reprezentată de premierul Petr Fiala are 21,72%, conform informațiilor oficiale.
UPDATE 17:27 Partidul magnatului populist Andrej Babiš conduce cu 37,22%, la numărarea a peste 70% din secțiile închise. Alianța reprezentată de premierul Petr Fiala are 21,3%, conform informațiilor oficiale.
UPDATE 17:14 Prezența la vot s-a situat în unele locuri în jurul a 75 la sută, transmite unul dintre cele mai vechi ziare cehe, liberal, orientat pe economie și business, Hospodárske noviny. Nu fac excepție nici localitățile unde au venit să voteze peste 90 la sută dintre alegători. Prezența este sporită și de persoanele cu certificate de alegător.
În unele regiuni, ar putea fi mai mare decât la alegerile precedente pentru Camera Deputaților, de exemplu în regiunea Ústí. Acest lucru reiese din constatările ČTK la comisiile din secțiile de votare sau la reprezentanții primăriilor. În 2021, 65,4 la sută dintre alegători au participat la alegerile parlamentare.
UPDATE 17:10 Partidul magnatului populist Andrej Babiš conduce cu 37,68%, la numărarea a peste 60% din secțiile închise. Alianța reprezentată de premierul Petr Fiala are 20,87%, conform informațiilor oficiale.
UPDATE 17:05 Din rezultatele foarte scăzute (față de sondaje) ale partidelor SPD și Stačilo! (A fost destul!), este evident că voturile de protest s-au mutat de la extrema stângă și extrema dreaptă către Babiš, care este totuși mai centrist, notează ziarul conservator Lidovky.
UPDATE 17:02 Poliția cehă a transmis o listă de incidente petrecute în timpul alegerilor, publicată de ziarul conservator Lidovky, cel mai vechi din țară încă tipărit și în cel mai mare tiraj.
Astfel, președintele unei comisii avea 2,5 la mie de alcool în sânge. În fața unei secții de votare ardeau pubele. În fața alteia, un câine bloca accesul votanților. Într-o stație de pompieri era un steag sovietic. În altă parte, un bărbat a sărit tragic pe fereastra clădirii în care se afla secția de votare.
UPDATE 17:00 Partidul magnatului populist Andrej Babiš conduce cu puțin peste 38%, la numărarea a 50% din secțiile închise. Alianța reprezentată de premierul Petr Fiala – 20,31%, conform informațiilor oficiale.
UPDATE 16:50 Babis, om de afaceri miliardar, a fost inculpat și în martie 2022 pentru că a „ajutat” în 2007 la scoaterea fermei „Cuibul de barză” din holdingul său Agrofert (cu afaceri în industria alimentară, chimică şi media) pentru a obţine subvenţii europene de două milioane de euro rezervate IMM-urilor.
Prim-ministru din 2017 până în 2021, Andrej Babis a negat orice faptă ilegală, calificând procesul drept unul „politic”, în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor la care este de aşteptat să candideze.
Politicianul în vârstă de 68 de ani – nr. 5 pe lista celor mai bogaţi cehi, potrivit revistei Forbes – apare ca acuzat în acest proces alături de fosta sa asistentă Jana Nagyova.
UPDATE 16:46 În acest moment există probabilitatea ca stânga, Stačilo! (”A fost destul”), să nu fie reprezentată în viitorul parlament ceh:

UPDATE 16:45 Procesul de corupție în care Babis e acuzat că două dintre firmele lui au primit 82 de milioane de euro în timp ce el era ministru de Finanțe a început în septembrie 2022 într-un tribunal din Praga. Vezi detalii aici.
UPDATE 16:36 În 2019 cehii au protestat masiv în stradă și au mărit presiunea asupra conducătorului oligarh al țării de la acea vreme, Andrej Babiš, pentru ca el să demisioneze. Premierul declara atunci că ”nu e impresionat” de protestele oamenilor. Vezi detalii aici.
UPDATE 16:34 În decembrie 2018, Comisia Europeană a descoperit un conflict de interese în cazul fostului prim-ministru ceh Andrej Babis, astăzi favorit în sondaje. Două dintre firmele lui Andrej Babis au primit 82 de milioane de euro în 2017, când acesta era ministru de Finanțe. Vezi detalii aici.
UPDATE 16:00 Conform Europa Liberă, la alegeri participă 26 de partide, dar numai opt au șanse reale de a trece pragul de 5% necesar pentru a intra în parlament, conform sondajelor din 28 septembrie.
Printre acestea se numără:
- ANO (Acțiunea Cetățenilor Nemulțumiți), partid populist de dreapta condus de miliardarul Andrej Babiš, creditat cu circa 29% din voturi.
- Spolu, coaliția de centru-dreapta a actualului premier Petr Fiala, formată din Democrații Civici (ODS), Creștin-Democrații (KDU-ČSL) și TOP 09, cu aproximativ 20% din voturi.
- STAN (Primari și Independenți), membru al actualei coaliții guvernamentale, care candidează separat și are circa 11% în sondaje.
- Partidul Piraților, liberal, care a părăsit coaliția guvernamentală în septembrie 2024, cu un potențial de 10%.
- SPD (Libertate și Democrație Directă), un partid de extremă dreapta, anti-imigrație și eurosceptic, condus de Tomio Okamura, cu 13% în sondaje.
De asemenea, se află la limita accesului în Parlament partide mai mici, precum Stačilo! (Destul!), de extremă stânga, sau un partid care promovează drepturile automobiliștilor, care ar putea influența formarea guvernului dacă depășesc pragul de 5%.
știrea inițială
Alegătorii din Republica Cehă se vor prezenta la urne vineri şi sâmbătă, în ceea ce protagoniştii şi analiştii descriu drept un scrutin parlamentar crucial, care ar putea duce la ciocniri cu UE pe teme de la migraţie la politica climatică. Votul va fi urmărit îndeaproape la Bruxelles, care analizează cu nervozitate posibilitatea existenţei unui al treilea agitator anti-UE în Europa Centrală, alături de Ungaria şi Slovacia, cu implicaţii potenţiale asupra sprijinului blocului european pentru Ucraina, transmite News.ro.
Cehii vor înlătura probabil de la putere guvernul de centru-dreapta în alegerile legislative, sondajele favorizând revenirea la putere a miliardarului populist Andrej Babis, care promite creşteri salariale şi stimularea creşterii economice, reducând în acelaşi timp ajutorul acordat Ucrainei, scrie Reuters. Schimbarea ar stimula tabăra populistă anti-imigraţie din Europa şi ar putea complica consensul cu privire la politicile climatice ale UE.
Cehii au avut de suferit de pe urma creşterii inflaţiei după pandemie şi invazia Rusiei în Ucraina şi s-au recuperat lent după una dintre cele mai grave scăderi ale veniturilor reale din Europa. Acest lucru rămâne în mintea alegătorilor şi afectează popularitatea coaliţiei Spolu a prim-ministrului Petr Fiala şi a aliaţilor săi liberali din guvern, care s-au concentrat pe reducerea deficitului bugetar.
Dar cehii sunt obişnuiţi cu schimbările – niciun guvern în funcţie nu a câştigat un al doilea mandat din 1996.
Babis este un aliat al lui Viktor Orban din Ungaria în grupul „Patrioţii pentru Europa” din Parlamentul European şi a adoptat o poziţie ambivalentă cu privire la ajutorul acordat Ucrainei, îndepărtându-se de guvernul Fiala, care a adoptat rapid o poziţie fermă de sprijinire a Kievului după atacul Rusiei din 2022.
Deşi au donat mai puţin decât alţii din punct de vedere financiar, cehii au fost printre primii care au dat ucrainenilor tancuri şi vehicule de luptă şi au înfiinţat „Iniţiativa cehă”, reunind oameni de afaceri şi oficiali din domeniul apărării pentru a găsi milioane de proiectile de artilerie în întreaga lume pentru Kiev, cu finanţare din partea ţărilor occidentale. Babis promite să pună capăt acestui proiect, spunând că este prea scump şi că doreşte ca NATO şi UE să se ocupe de Ucraina.
„Nu avem bani aici pentru poporul nostru. Programul nostru vizează o viaţă mai bună pentru cetăţenii cehi… Nu suntem în Ucraina”, a declarat Babis, în vârstă de 71 de ani, într-o dezbatere care a avut loc miercuri la televiziunea CNN Prima News.
Partidul ANO nu are aliațiI și vrea să guverneze singur
Partidul său ANO este de aşteptat să câştige peste 30% din voturi, cu aproximativ 10 puncte procentuale mai mult decât coaliţia Spolu a lui Fiala, dar chiar şi cu un mic aliat numit Motocicliştii, probabil că nu va avea majoritatea în camera inferioară a parlamentului, care are 200 de locuri.
Relaţiile tensionate ale ANO cu Spolu şi aliaţii săi înseamnă că partidul lui Babis ar putea avea nevoie în parlament de sprijinul unor partide marginale anti-UE şi anti-NATO, SPD de extremă dreapta şi Stacilo! de extremă stânga, pentru a forma cabinetul său dintr-un singur partid, aşa cum preferă omul de afaceri.
Babis respinge orice demersuri în direcţia ieşirii din UE sau NATO, inclusiv solicitările de organizare a unor referendumuri, contracarând acuzaţiile actualului guvern că va devia ţara de la cursul său democratic pro-occidental.
„Această campanie de intimidare va speria mulţi alegători, dar este păcat, deoarece nu se bazează pe adevăr”, a declarat Martin Klihavec, un antreprenor care votează ANO. „Sub guvernul anterior al lui Babis, eram mai bine”, spune antreprenorul.
Babis trebuie să depăşească şi alte obstacole pentru a deveni prim-ministru. În calitate de proprietar al unui imperiu chimic şi alimentar, el trebuie să găsească o modalitate de a se conforma legilor privind conflictul de interese. De asemenea, el se confruntă cu un proces pentru acuzaţii de fraudă, legate de obţinerea unor subvenţii UE în urmă cu mai bine de 15 ani, acuzaţii pe care le neagă.
Pe de altă parte, Spolu şi aliaţii săi ar putea păstra majoritatea dacă unele partide mici obţin mai puţin de 5% din voturi, pragul necesar pentru a intra în parlament, un scenariu care i-a ajutat la ultimele alegeri, dar care este puţin probabil să se repete, potrivit sondajelor.
Secţiile de votare vor fi deschise vineri de la ora 14:00 (15:00, ora României) până la ora 22:00 şi sâmbătă de la ora 8:00 până la ora 14:00, iar rezultatele sunt aşteptate sâmbătă după-amiază.
știre în curs de actualizare
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.