
Leon al XIV-lea îndeamnă la curaj şi perseverenţă din partea celor dedicaţi căutării păcii
Papa Leon al XIV-lea a făcut duminică apel la „curaj şi perseverenţă din partea tuturor celor angajaţi în dialog şi în căutarea sinceră a păcii” în timpul rugăciunii „Regina caeli”, celebrată pentru prima dată de la fereastra Palatului Apostolic în faţa miilor de credincioşi adunaţi în Piaţa Sfântul Petru, transmite EFE, transmite Agerpres.
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Rugăciunea noastră îmbrăţişează toate popoarele care suferă din cauza războiului. Invocăm curaj şi perseverenţă pentru toţi cei dedicaţi dialogului şi căutării sincere a păcii”, a spus pontiful american, fără a menţiona, aşa cum a făcut-o şi în alte ocazii, războiul din Ucraina sau Gaza.
Cu alte ocazii, Papa Leon al XIV-lea a cerut permiterea ajutorului umanitar în Gaza şi încetarea ostilităţilor.
Recent Leon al XIV-lea s-a oferit, de asemenea, să găzduiască la Vatican negocierile de pace între Rusia şi Ucraina, dar ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a numit această posibilitate „nerealistă”.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.