Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Lando Norris (McLaren) s-a impus în ultimul antrenament de pe „Templul Vitezei”, sâmbătă, la capătul unei sesiuni extrem de strânse în care cei 20 de piloți s-au aflat la o diferență de cel mult o secundă de lider, și a oprit cronometrul la 1’19”331.
Charles Leclerc (Ferrari) a fost aproape de primul loc, dar până la urmă a încheiat pe doi, la 21 de miimi de lider, în timp ce Oscar Piastri (McLaren) a trebuit să se mulțumească doar cu ultima poziție de pe podium (+0”165).
A treia sesiune de antrenamente libere a Marelui Premiu al Italiei de sâmbătă a fost marcată mai ales de o dispută pe pistă între Max Verstappen și Esteban Ocon. La prima șicană, manevra francezului de la Haas a declanșat câteva înjurături din partea olandezului de la Red Bull. Apoi, EL3 s-au animat în momentul în care McLaren-urile au ieșit în față.
Primul pilot (Lando Norris) și ultimul pilot (Esteban Ocon de la Haas) au fost despărțiți de mai puțin de o secundă în clasamentul antrenamentului (+0”973).
Max Verstappen (Red Bull) a încheiat pe locul 4, la o zecime și jumătate de Norris. Cvadrupul campion mondial îi are în spate pe George Russell (locul 5, Mercedes) și Gabriel Bortoleto (Sauber, locul 6).
Lewis Hamilton (Ferrari) a semnat al 7-lea timp (+0’’267), imediat în fața lui Isack Hadjar (Racing Bulls).
FP3 CLASSIFICATION
Norris pips Leclerc by the narrowest of margins 🤏
Bortoleto just 0.227s off the pace in P6 👏#F1 #ItalianGP pic.twitter.com/U2j75000Ds— Formula 1 (@F1) September 6, 2025