
Kelemen Hunor, despre reforma administrativă: Săptămâna viitoare sper că vom reuşi să luăm o decizie
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, speră că săptămâna viitoare va fi luată o decizie în coaliţie în privinţa reformei administrative, fiindcă implementarea deciziei necesită timp, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Şi aici părerile sunt împărţite. Eu sunt de acord să reducem 10% din posturile efectiv ocupate. PSD nu vrea, vrea reducerea cheltuielilor. Se poate găsi şi un compromis. (…) Asta înseamnă 10%, aproape 13.000 de persoane. Dacă te uiţi la organigrame, vezi unde sunt suprapopulate şi unde sunt limite acceptabile. (…) Unii au mers până când au umplut organigrama, au trecut peste, alţii sunt la minim. Deci, nu poţi să aplici exact pentru fiecare 10%, că cei care au fost corecţi rămân fără posibilitatea de a asigura servicii. Cei care sunt la maxim, dacă au pierdut 10%, încă sunt bine. De aceea noi am spus: trebuie să punem o frână de 20%, pierderea să nu fie mai mare de 20% nicăieri. Şi vor fi în jur de 1.600 de UAT-uri unde nu trebuie să dai afară pe nimeni, fiindcă sunt în regulă. Deci, 10% la nivel naţional nu înseamnă 10% în fiecare unitate administrativ-teritorială”, a declarat Kelemen Hunor la Adevărul live.
Pe de altă parte, spune el, se poate face un echilibru şi din cheltuieli, din cheltuielile tăiate, dar acest lucru nu ar avantaja unităţile administrativ-teritoriale mai mici.
„Reşedinţă de judeţ, municipiile mari – acolo se poate calibra, dar nu se poate la localităţile mici. Alte UAT-uri, alte judeţe au externalizat o grămadă de servicii. Te uiţi la organigramă, sunt 80 – 90 de oameni într-un judeţ şi dacă te uiţi la externalizare, acolo vezi 200 de oameni. Deci, au posibilitatea de a externaliza multe servicii şi multe alte activităţi, fiindcă din veniturile lor, pe cheltuielile de capital şi servicii, se pot plăti aceste externalizări”, a transmis preşedintele UDMR.
Kelemen Hunor a explicat că localităţile mai mici nu au această posibilitate de externalizare a serviciilor.
„Plus că există chestiuni legate de asistenţă socială, mai ales la judeţe. Sunt lucruri extrem de diferite. Aici trebuie să se întâmple şi o standardizare la un moment dat, după ce trecem de acest hop. Şi astea sunt discuţiile legate de administraţia locală. Nimeni nu spune că nu trebuie rezolvată situaţia şi nu trebuia să reducem cheltuielile acolo. Şi în administraţia centrală, bineînţeles, că şi asta e o discuţie. Şi eu aş prefera să începem cu administraţia centrală, că merge mai repede, că depinde direct de Guvern, de ministru, de autorităţile centrale, dar scopul de a reduce cheltuielile şi cum ajungi la acest deziderat, sigur, abordările sunt diferite. Săptămâna viitoare sper că vom reuşi să luăm o decizie, fiindcă implementarea deciziei oricum necesită timp”, a mai declarat preşedintele UDMR.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.