Istoricul Timothy Garton Ash: Victoria lui Orbán în Ungaria îngroașă întunericul care cuprinde Europa

Articol de Timothy Garton Ash (istoric britanic) publicat de The Guardian., citat de Rador:

Duminică seară, în timp ce mă aflam într-o mulțime de oameni înghețați și dezolați din centrul Budapestei care-l ascultau pe liderul opoziției ungare Péter Márki-Zay acceptându-și înfrângerea la alegerile generale, fluxul de Twitter de pe telefon mi se umplea de fotografii cu civili ucraineni omorâți în orașul Bucea. Unii dintre ei aveau mâinile legate la spate. Lângă o femeie ucisă se putea vedea un breloc cu stelele galbene pe fundal albastru ale drapelului UE. Ororile din Ucraina sunt în mod evident mult mai rele decât nenorocirile din Ungaria, însă între ele există o legătură funestă.

Este de o ironie amară faptul că, exact când am aflat de unele dintre cele mai grave atrocități comise în războiul terorist purtat de președintele rus Vladimir Putin împotriva Ucrainei, cel mai loial aliat al lui Putin dintre liderii UE, premierul ungar Viktor Orbán, a fost reales, în parte și pentru că a transformat tocmai acel război într-un avantaj politic. Pe lângă faptul că a exploatat oricum toate avantajele pe care și le-a integrat deja într-un sistem politic profund măsluit, cum ar fi configurarea favorabilă a circumscripțiilor electorale și dominarea covârșitoare a peisajului mediatic, Orbán a câștigat și pentru că le-a spus ungurilor că nu-i va implica în acest război – și că facturile lor la încălzire nu se vor scumpi, grație acordurilor preferențiale pe care le are cu Putin.

În discursul său victorios, premierul ungar și-a enumerat „opozanții” pe care i-a înfrânt. Printre ei regăsim presa internațională, birocrații de la Bruxelles și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care l-a criticat dur pe Orbán pentru că se opune livrărilor de arme și unor noi sancțiuni, de care Ucraina are nevoie cu disperare. Așadar, el ne-a spus explicit cine îi sunt inamicii – iar amicul Putin s-a grăbit să-l felicite pentru măreața lui victorie.

Dacă ar fi câștigat coaliția opoziției formată din șase partide și condusă de Márki-Zay, Ungaria ar fi devenit un aliat de încredere al Vestului în fața agresiunii ruse, la fel cum se dovedesc a fi alte țări din Europa Centrală, precum Polonia și Cehia. „Rușilor, plecați acasă!”, au scandat câțiva tineri la finalul priveghiului dezolant al opoziției din Budapesta, amintindu-și un slogan din vremea invaziei sovietice din Ungaria, în 1956. La miezul nopții, traversând Piața Eroilor acum pustie, mi-am amintit că fix acolo l-am auzit în iunie 1989 pe însuși Orbán, tânăr și aparent idealist, cerând retragerea trupelor sovietice din Ungaria. În prezent însă, acest politician îmbătrânit și cinic refuză categoric tranzitul armelor occidentale prin Ungaria pentru a ajuta armata ucraineană să-i trimită pe ruși acasă. Mă întreb ce vede el atunci când privește în oglindă.

Un guvern ar actualei opoziții ar fi aderat și la parchetul UE, ceea ce ar fi permis anchetare cazurilor bine documentate de corupție implicând fonduri europene. Ar fi dat afară din țară și Banca Internațională de Investiții, despre care opoziția afirmă că are legături strânse cu regimul Putin. Și ar fi pornit procesul dificil de restaurare a Ungariei sub forma unei democrații liberale autentice.

În schimb, partidul Fidesz condus de Orbán și-a asigurat din nou o super-majoritate de două treimi, care-i permite să amendeze constituția după bunul plac. Orice asigurări mieroase va fi transmițând spre Bruxelles și Washington, partidul va continua consolidarea statului pe care politologii îl definesc drept regim autoritar electoral. Sistemul politic al Ungariei s-a apropiat acum mai mult de cel al statului non-UE Serbia – unde s-a înregistrat în weekend victoria simultană a altui naționalist autoritar electoral, președintele Aleksandar Vučić – decât de cel al unor democrații precum Franța sau Portugalia. Orbán și Vučić au de altfel o alianță strânsă.

Și opoziția are neajunsuri considerabile. Cele șase partide nu sunt atât de unite pe cât ar fi trebuit să fie și e clar că, în afara Budapestei, candidatul lor n-a reușit să-i convingă pe alegători. Per total, opoziția chiar a pierdut voturi, deși a câștigat unele circumscripții cu reprezentant unic din Budapesta. Dar sub nici o formă nu pot fi considerate corecte aceste alegeri.

Oriunde am mers în ultimele cinci zile am văzut străzi și vagoane de metrou tapetate cu afișe plătite de guvern înfățișându-l pe Orbán într-o ipostază de unchi afabil alături de sloganul „Protejăm pacea și securitatea Ungariei”. Un alt afiș omniprezent înfățișa o tânără mamă cu un copil mic alături de sloganul „Protejați copiii”. Acesta reprezenta o reclamă la un referendum promovat de guvern, organizat concomitent cu alegerile, cuprinzând astfel de întrebări precum: „Sunteți de acord cu promovarea terapiei de conversie sexuală pentru minori?” (Referendumul nu a întrunit pragul obligatoriu de 50% din voturi valide.)

Presa de stat a promovat necontenit varianta pro-Orbán, cum face de mai bine de un deceniu, ba chiar și-a rupt un pic din timp pentru a da efectiv vina pe ucraineni pentru războiul din țara lor. Márki-Zay a primit nu mai mult de cinci minute la televiziunea de stat pentru a explica programul opoziției. Facebook a fost și ea tapetată cu reclame pro-regim plătite, confirmându-se astfel încă o dată năravul rușinos al platformei de a-i ajuta pe inamicii democrației liberale în schimbul profiturilor murdare.

Totuși, după ce a împărțit cu generozitate pomeni fiscale și sociale pentru a câștiga alegerile, guvernul Orbán are acum nevoie de banii UE pentru a-și acoperi marea gaură din buget. Cu excepția cazului în care UE este pregătită să accepte că pur și simplu acum are un stat autoritar printre membrii ei, ea ar trebui să impună în sfârșit condiții exigente pentru acordarea fondurilor europene, care constituie de multă vreme una dintre sursele puterii lui Orbán. Ceea ce înseamnă menținerea înghețării subvențiilor și creditelor pentru redresarea post-pandemică, din moment ce un regim care este efectiv clădit pe utilizarea coruptă a banilor UE nu poate garanta transparența. Înseamnă de asemenea declanșarea în sfârșit a mecanismului de condiționare a fondurilor de statul de drept, ceea ce ar duce la înghețarea unor părți semnificative din finanțarea venită de la bugetul ordinar al UE. (Și ar fi bine ca UE să nu se lase păcălită să acorde Ungariei prea multe fonduri pentru refugiații ucraineni care în realitate doar au tranzitat țara.)

Dar aici avem o problemă. Confruntată cu cele mai noi probe privind comportamentul barbar al trupelor ruse din Ucraina, Europa trebuie să-și înăsprească sancțiunile contra lui Putin. Dar, când Orbán s-a întors de la cele două conferințe succesive NATO și UE de la Bruxelles de luna trecută, guvernul a trimis fiecărui cetățean ungar înscris pentru vaccinare anti-Covid-19 un e-mail prin care îl informa că „pe agendă au fost incluse propuneri împotriva cărora Ungaria a fost nevoită să-și apere interesele”. Guvernul lui nu va permite niciodată tranzitarea Ungariei de livrările de armament pentru Ucraina și nici sancțiuni vizând petrolul și gazul rusești, care asigură 64%, respectiv 85% din necesarul Ungariei. Drept răspuns la atrocitățile din Bucea, lideri UE precum președintele francez Emmanuel Macron propun acum noi sancțiuni, inclusiv privind petrolul rusesc. Autoproclamații „realiști” pot argumenta că UE e obligată să fie permisivă cu Ungaria pentru a-l menține pe Orbán în frontul comun european în chestiunea Ucrainei.

Însă UE ar trebui acum să adopte măsuri dure deopotrivă în privința inamicului extern rus și a inamicului intern ungar. Dar e ea capabilă și dispusă să le facă pe ambele simultan? Iată încă o dilemă pe care acest weekend întunecat și deprimant i-o așează în față unei Europe profund zdruncinate.

Traducerea Rador: Andrei Suba / Foto: Facebook – Viktor Orban