Invitarea lui Iaroslav Hunka în Parlamentul Canadei a oferit o ocazie de aur propagandei ruse, dar lupta împotriva URSS nu te făcea neapărat nazist (expert britanic, Politico)

Scandalul Hunka din Canada este o demonstrație a modului în care, atunci când istoria este complicată, ea poate fi un cadou pentru propagandiștii care exploatează atracția simplității, scrie, într-un editorial publicat de Politico, Keir Giles, expert în probleme de securitate legate de Rusia și de Forțele Armate ale Federației Ruse și director al think-tank-ului Conflict Studies Research Centre.

Mai jos, câteva pasaje din argumentele invocate de expertul britanic:

Un lucru neadevărat, dar simplu, este mult mai convingător decât un adevăr complicat și nuanțat – o problemă majoră pentru democrațiile occidentale care încearcă să lupte împotriva dezinformării și a propagandei, contracarând-o cu adevărul, și un motiv pentru care verificarea faptelor și dezmințirea sunt doar de un folos limitat pentru a face acest lucru.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Sfaturi despre cum să faci față meselor de Paște ca să nu îți afecteze dieta

4:31

Din scaunul rulant, campion național la raliu intrat în Cartea Recordurilor

4:58

Sfaturi pentru a evita să te simți prea plin după o masă

05:35

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

În cazul lui Hunka, indignarea în masă provine din înrolarea sa în una dintre legiunile străine ale Waffen-SS, care luptau împotriva forțelor sovietice pe frontul de est al Germaniei. Și este o demonstrație a modului în care, atunci când istoria este complicată, ea poate fi un cadou pentru propagandiștii care exploatează atracția simplității.

Această istorie este complicată, deoarece lupta împotriva URSS la acea vreme nu te făcea neapărat nazist, ci doar o persoană care a avut de ales la care dintre cele două regimuri de teroare să reziste. Cu toate acestea, ideea că voluntarii și recruții străini erau repartizați la Waffen-SS mai degrabă decât la Wehrmacht din motive administrative și nu ideologice este greu de acceptat de publicul condiționat să creadă că sarcina principală a SS-ului era genocidul. Iar narațiunile simple precum „toți membrii SS erau vinovați de crime de război” sunt mai răspândite, deoarece sunt mult mai ușor de înțeles.

Inamicii Canadei s-au agățat astfel de aceste narațiuni simple, alături de cetățenii îngrijorați din Canada însăși, pasul greșit cu privire la Hunka fiind folosit de Rusia și de susținătorii săi pentru a ataca Ucraina și Canada.

Potrivit ambasadorului Rusiei în Canada, unitatea lui Hunka „a comis multiple crime de război, inclusiv crime în masă, împotriva poporului rus, a etnicilor ruși. Acesta este un fapt dovedit”. Dar ori de câte ori un oficial rus numește ceva un „fapt dovedit”, ar trebui să se declanșeze alarma. Și, cu siguranță, și în acest caz faptele au fost inventate din nimic. Investigații exhaustive repetate – inclusiv nu doar de către procesele de la Nürnberg, ci și de către autoritățile britanice, canadiene și chiar sovietice – au dus la concluzia că nu au fost comise crime de război sau atrocități de către această unitate.

Dar aceasta este doar cea mai recentă întorsătură a unei campanii de lungă durată a Ambasadei Rusiei la Ottawa, care datează chiar din perioada sovietică, când URSS folosea acuzațiile de colaborare nazistă în scopuri politice ca parte a operațiunilor sale de „măsuri active”.

Și, având în vedere propriul istoric de agresiune și atrocități al Moscovei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și în perioada de după acesta, există un cinism special care stă la baza acuzațiilor rusești. Rusia se simte confortabil să strige despre „naziști”, reali sau imaginari, în Ucraina sau în altă parte, deoarece, spre deosebire de Germania nazistă, liderii și soldații Uniunii Sovietice nu au fost niciodată judecați pentru crimele lor de război. Rusia se agață de procesele de la Nürnberg ca reper de legitimitate, deoarece, în calitate de putere victorioasă, nu a fost niciodată supusă aceluiași bilanț. Și totuși, atât înainte, cât și după efortul de a împărți Europa de Est între ei, sovieticii și naziștii au avut atât de multe în comun, încât acum este ilegal să subliniezi aceste asemănări în Rusia.

Cu toate acestea, nu doar dușmanii democrației sunt cei care aderă la seducția simplității. Grupurile de susținere a evreilor din Canada au condamnat puternic, în mod normal, invitarea lui Hunka. Dar și în acest caz, acuzațiile riscă să fie influențate mai mult de concepții greșite și supoziții decât de istorie și dovezi.

Friends of Simon Wiesenthal Center au afirmat: „crimele împotriva umanității comise de unitatea lui Hunka în timpul Holocaustului sunt bine documentate” – o declarație care nu pare să aibă mai multă substanță decât acuzația Rusiei.

De fapt, în timpul unor investigații anterioare ale aceluiași grup, efectuate de o comisie de anchetă canadiană, s-a constatat că Simon Wiesenthal însuși a făcut acuzații ample care s-au dovedit a fi „aproape total inutile” și „au pus guvernul canadian la o cantitate considerabilă de muncă fără scop”.

Rezultatul tuturor acestor lucruri este că oameni altfel inteligenți încearcă acum să se întreacă unii pe alții într-un cor de condamnări fără dovezi.

Chiar în Parlament, deputatul conservator canadian Melissa Lantsman l-a numit pe Hunka „un monstru”. Între timp, se pare că ministrul polonez al educației a decis să ceară mai întâi extrădarea lui Hunka în Polonia, pentru ca apoi să încerce să stabilească dacă a comis într-adevăr vreo infracțiune. Iar ostracizarea se extinde acum și la membrii familiei lui Hunka, născuți cu mult timp după ce orice posibilă crimă ar fi putut fi comisă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Episodul arată că este greu, dar esențial să te confrunți cu adevăruri complexe. Din păcate, însă, o abordare de dezmințire sau de verificare a faptelor pentru a contracara dezinformarea se bazează pe un public dispus să investească timp și efort pentru a citi versiunea corectă a evenimentelor și să fie interesat să o descopere. Acest lucru înseamnă că debunking-ul funcționează în principal pentru audiențe foarte specifice, cum ar fi oficialii guvernamentali, analiștii, academicienii și (unii) jurnaliștii.

Dar majoritatea celorlalți, mai ales atunci când doar parcurgem rețelele de socializare, sunt mai degrabă susceptibili de a avea un interes superficial și trecător, ceea ce înseamnă că o expunere îndelungată a motivelor pentru care o anumită informație este greșită va avea mult mai puține șanse să ajungă la noi și să aibă un impact.

În cazul Hunka, comentariile care adoptă o viziune mai echilibrată asupra istoriei complexe există, dar sunt rare, iar atunci când apar, sunt, din nefericire, foarte lungi – un contrast direct cu majoritatea narațiunilor de propagandă care sunt răspândite cu succes de Rusia și de agenții săi. Din păcate, o idee suficient de simplă pentru a încăpea pe un tricou este mult mai puternică decât o replică care trebuie să înceapă cu „ei bine, de fapt…”.

Premierul canadian Justin Trudeau a prezentat acum scuze pentru ovaționarea lui Hunka. Cu toate acestea, orice discuție ulterioară despre această eroare trebuie să fie formulată cu grijă, deoarece orice sugestie că Canada dă dovadă de căință pentru că „a onorat un nazist” ar consimți la rescrierea istoriei de către Rusia și susținătorii săi și ar recunoaște acuzațiile de vinovăție ale lui Hunka care nu se bazează pe nicio probă.

Este adevărat că Hunka nu ar fi trebuit să fie invitat niciodată în Camera Comunelor din Canada. Dar asta nu pentru că el însuși ar putea fi vinovat de vreo crimă. Pe bună dreptate sau nu, într-o chestiune atât de toxică, era inevitabil ca invitația să ofere o ocazie de aur pentru propaganda rusă.