G4Media.ro

LIVE Inundații: Nu sunt decese în urma inundațiilor / Aproape 70 de…

Case inundate in zona dintre raul Negru si raul Tarlung din satul Bacel, judetul Covasna, 29 mai 2025. Inquam Photos / Alex Nicodim

LIVE Inundații: Nu sunt decese în urma inundațiilor / Aproape 70 de localități afectate în 14 județe / Cod roşu de inundaţii pe râuri din Moldova şi Transilvania, până vineri la prânz

Fenomenele hidrometeorologice severe, prognozate de meteorologi, au provocat inundații în 62 de localități din 16 județe ale țării și în municipiul București, a anunțat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Salvatorii au intervenit în forță pentru a gestiona situațiile de urgență generate de inundații, viituri și căderi de copaci.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

UPDATE, ora 13.11

Şeful DSU, Raed Arafat, a precizat, joi, că nu există nicio persoană dată dispărută sau decedată în urma inundaţiilor din ultimele zile.

El a explicat, în acest context, că acele două persoane găsite moarte – una în râul Mureş şi alta într-un beci, în judeţul Neamţ – nu au fost victime ale inundaţiilor.

”Evacuările au fost extrem de importante, majoritatea populaţiei a colaborat, au fost puţini care au refuzat, pe semnătură. (…) una este să evacuezi preventiv, alta este să te duci să salvezi vieţi în timpul unei viituri”, a subliniat el. (Detalii, aici)

UPDATE, ora 12.55

Circulaţia rutieră este restricţionată pe două drumuri naţionale la acest moment, DN 2B din Galaţi şi DN 13E din Covasna, respectiv este blocată pe patru drumuri judeţene din cauza apei şi a aluviunilor acumulate, precum şi a copacilor căzuţi, a declarat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, transmite Agerpres.

„Circulaţia rutieră este restricţionată pe două drumuri naţionale la acest moment, DN 2B din Galaţi şi DN 13E din Covasna, respectiv este blocată pe patru drumuri judeţene, DJ 103B din Covasna, DJ 281B din Iaşi, DJ 121G din Covasna şi DJ 282E din Iaşi, din cauza apei şi a aluviunilor acumulate, precum şi a copacilor căzuţi. Bineînţeles, acest lucru este în curs de remediere şi urmează să se dea drumul cât mai rapid după ce finalizează colegii intervenţiile”, a declarat Raed Arafat, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Traficul feroviar continuă la acest moment să fie afectat pe magistrala 300, dar este în lucru rezolvarea problemei, a adăugat Arafat. De asemenea, în localitatea Topoloveni, judeţul Argeş, circulaţia rutieră este închisă pe podul aflat pe strada Depozitelor, un pilon fiind posibil afectat de ape şi urmează remedierea, a mai spus Arafat.

Şeful DSU a menţionat că de la debutul fenomenelor hidrometeorologice periculoase circulaţia rutieră a fost afectată pe şase drumuri naţionale şi pe opt drumuri judeţene.

„Traficul feroviar a fost afectat pe magistrala 300, între staţiile Predeal şi Timişu de Sus, din cauza surpării terasamentului pe o lungime de circa 50 de metri şi situaţia va fi remediată. Iar trenurile circulă, dar circulă pe un singur fir, ce înseamnă că pot să fie anumite întârzieri „, a mai spus Arafat.

UPDATE, ora 12.30

Conform prognozei joi, ora 12:00 și vineri, 30 mai,  ora 12:00, se vor produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide, cu posibile depăşiri ale Cotelor de apărare, pe: Râul Negru (judeţele: Harghita, Covasna şi Braşov), râul Olt – pe sectorul aval confluenţă cu râul Râul Negru – amonte S.H. Hoghiz (judeţele: Covasna şi Braşov) şi râul Miletin – pe sectorul aval S.H. Nicolae Bălcescu (judeţele: Botoşani şi Iaşi), transmite Agerpres.

De asemenea, un Cod portocaliu de fenomene hidrologice semnificative va fi valabil în perioada 29 mai, ora 12:00 – 30 mai, ora 00:00, pe următoarele cursuri de apă: Târnava Mare – bazin amonte S.H. Odorheiu Secuiesc şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Odorheiu Secuiesc – amonte S.H. Mediaş (judeţele: Harghita, Mureş, Braşov şi Sibiu), Târnava Mică – bazin amonte S.H. Bălăuşeri şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Bălăuşeri – amonte S.H. Târnăveni (judeţele: Harghita şi Mureş), Olt – bazin amonte S.H. Sebeş Olt (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov şi Sibiu), Buzău – bazin amonte Ac. Siriu (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Trotuş – bazin amonte S.H. Ghimeş Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Ghimeş Făget (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bârlad – bazin amonte S.H. Negreşti şi afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Galaţi şi Vrancea) şi Miletin (afluent al râului Jijia) – judeţele Botoşani şi Iaşi.

Potrivit hidrologilor, până sâmbătă, la ora 12:00, va fi în vigoare o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râurile: Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa-Năsăud), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Cluj), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Glodeni – amonte confluenţă cu râul Arieş (judeţele: Harghita, Mureş şi Bistriţa-Năsăud), Târnava (judeţele: Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu şi Alba), Olt – bazin amonte S.H. Sebeş Olt şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sebeş Olt – amonte de Acumularea Ioneşti (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov), Ialomiţa – bazin amonte S.H. Târgovişte şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Târgovişte – amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov).

Fenomenele prognozate se mai pot produce şi pe cursurile de apă: Prahova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Prahova şi Ialomiţa), Buzău (judeţele: Braşov, Covasna, Buzău, Prahova şi Brăila), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa – bazin amonte S.H. Cârlibaba şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Cârlibaba (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bârlad (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Galaţi şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Siret – pe sectorul aval confluenţă cu râul Trotuş (judeţele: Vrancea şi Galaţi) şi Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi).

UPDATE, ora 10.22

Zece locuinţe afectate de inundaţii în municipiul Vaslui.

Mai multe locuinţe, curţi, străzi şi drumuri din judeţ au fost afectate în urma inundaţiilor provocate de precipitaţiile abundente înregistrate în ultimele zile. De asemenea, cotele de atenţie pe anumite cursuri au fost depăşite, iar un râu a ieşit din matcă, potrivit autorităţilor.

UPDATE, ora 8.51

Confor ultimelor date furnizate de IGSU, au fost înregistrate efecte ale inundațiilor în 69 de localități din 14 județe (AG, BC, BT, BV, BZ, CV, GL, HR, IS, NT, PH, SV, VS și VN).

S-a intervenit pentru evacuarea apei din 68 case, 114 de curți, 51 beciuri/subsoluri (5 instituții publice), 6 anexe gospodărești, precum și pentru degajarea a 8 copaci prăbușiți.
Pe lângă cele 375 de persoane evacuate în cursul zilei de 28.05.2025, rămân în continuare evacuate 21 persoane din 2 județe (BT- Șupitca și BV – Dumbrăvița). De asemenea 1.078 de persoane din localitățile CIUGHEȘ/BC (1.060) și ÎNGĂREȘTI/NT (18) rămân în continuare izolate rutier. Există acces pietonal și cu autovehicule de teren.
În localitatea BOROȘNEU MARE/CV se deversează apa în continuare controlat, prin 2 breșe (un realizată în 27.05.2025 și una realizată în cursul zilei de 28.05.2025) în digul de apărare al pârâului Zagon, pe aproximativ 800 ha teren arabil și pășune.

Totodată, circulația rutieră este restricționată pe 2 drumuri naționale (DN 2B/GL și DN 13E/CV), este blocată pe 4 drumuri județene (DJ 103B/CV, DJ 281B/IS, DJ 121G/CV și DJ 282E/IS) și a fost temporar afectată pe 1 drum județean (DJ 112J/BV) din cauza apei și aluviunilor acumulate, precum și a copacilor căzuți pe carosabil.

Traficul feroviar este afectat pe magistrala CF 300 între stațiile Predeal și Timișu de Sus, din cauza surpării terasamentului pe o lungime de cca. 50 m. La momentul raportării circulația trenurilor se desfășoară alternativ pe un fir.

În localitățile Băcel, Lunca Mărcușului, Boroșneul Mare și Brateș, în data de 29.05.2025, se va continua efectuarea lucrărilor de consolidare a digurilor pe malurile râurilor Covasna, Tărlung și râul Negru.

În prezent nu sunt semnalate persoane blocate sau urgențe medicale ce nu pot fi asigurate din cauza fenomenelor meteorologice. La momentul raportării sunt intervenții în desfășurare în 4 de localități din 3 județe (BV, CV și NT).

UPDATE, ora 7.56

Există restricţii de circulaţie în judeţele Covasna, Galaţi, Harghita şi Braşov, din cauza precipitaţiilor abundente din ultima perioadă.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în urma precipitaţiilor abundente din ultima perioadă, sunt impuse următoarele restricţii de circulaţie:

în judeţul Covasna: DN 13E Reci – Ţufalău; restricţie de tonaj pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, ca urmare a debitului crescut pe Râul Negru;

în judeţul Galaţi: DN 2B Brăila – Şendreni; restricţie de viteză de 30 km/oră, în urma unei alunecări de teren din zona rampei pasajului de la kilometrul 125+850 de metri, localitatea Şendreni;

în judeţul Harghita: DN 13B Praid – Borzont; trafic restricţionat pe o bandă, semnalizat corespunzător, ca urmare a surpării acostamentului pe o lungime de aproximativ 15 metri, localitatea Bucin;

în judeţul Braşov: Magistrala 300, între staţiile CF Predeal şi Timişu de Sus; terasament surpat pe o lungime de circa 50 de metri, fiind afectat sensul Braşov – Bucureşti, traficul feroviar desfăşurându-se alternativ, pe celălalt fir.

UPDATE, joi, 29 mai, ora 7.54

Pompierii intervin în municipiul Brașov, în urma inundațiilor / Se evaucuează apa din mai multe curți din cartierul Stupini

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” al județului Brașov anunță că vor continua intervenția în județ și pe parcursul zilei de joi.

Sunt aici mai multe zone afectate de inundații, generate de precipitațiile abundente și de avertizările hidrologice de: Cod Roșu și Cod Portocaliu, valabile în perioada 27 – 29 mai 2025, ora 14:00.

La această oră, se acționează cu mijloace tehnice și forțe din cadrul ISU Brașov și din județele învecinate în următoarele zone:

  • ⁠ ⁠Municipiul Brașov– Cartierul Stupini în Zona podului de pe DN13, în zona îndiguită. De asemenea, sunt în desfășurare misiuni pentru evacuarea apei din mai multe curți si gospodării.
  • ⁠ ⁠Localitatea Bod acționăm în zona îndiguită cu 4 motopompe pentru evacuarea apei, precum și în Cartierul Scriitorilor, în cazul a 6 gospodării afectate
  • ⁠ ⁠Localitatea Hoghiz- intervenim împreună cu Serviciului pentru Gospodărirea Apelor Brașov cu o motopompă.

UPDATE Ora 21:43 Centrul Infotrafic anunţă, miercuri seară, că, din cauza precipitaţiilor abundente, sunt impuse restricţii de circulaţie pe mai multe artere, transmite News.ro.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în urma precipitaţiilor din ultimele zile, sunt impuse următoarele restricţii de circulaţie:
– judeţul Harghita: DN 13B Praid – Borzont – trafic restricţionat pe o bandă (surpare acostament), semnalizat corespunzător;
– judeţul Covasna: DN 13E Reci – Ţufalău – restricţie pentru autovehicule cu masa mai mare de 3,5 tone (debit crescut pe Râul Negru, apa ajungând la nivelul suprastructurii podului de la kilometrul 39+775); se circulă pe rute ocolitoare;
– judeţul Braşov: Magistrala CF 300 între staţiile Predeal şi Timişu de Sus – terasament surpat pe o lungime de 50 metri; se circulă alternativ pe un fir.

UPDATE Ora 21:01 Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, care a venit miercuri în judeţul Covasna pentru a verifica mobilizarea echipelor şi coordonarea intervenţiilor în zonele aflate în pericol de inundaţii, a declarat că în localitatea Băcel situaţia este critică, următoarele 24 de ore fiind decisive, transmite Agerpres.

Potrivit acestuia, judeţul Covasna se află sub cod roşu de ploaie până joi la prânz, solul este complet saturat cu apă şi oamenii din echipele de intervenţie, care încearcă să stopeze înaintarea apelor cu saci de nisip, sunt foarte obosiţi.

  • „Una peste alta, ne dorim foarte mult şi sperăm să trecem această noapte cu bine, pentru că, deşi condiţiile meteorologice şi prognozele sunt uşor favorabile faţă de cele de ieri, în continuare situaţia este una critică, pentru că solul este suprasaturat cu apă, pentru că oamenii sunt epuizaţi, pentru că localnicii sunt speriaţi şi ceea ce sper să se întâmple este că mâine dimineaţă vom putea spune că am depăşit noaptea cu bine, moment din care, spun eu, putem să considerăm că, cel puţin pentru această zonă, pericolul este unul depăşit”, a afirmat ministrul Mediului.

UPDATE Ora 20:57

UPDATE Ora 18.00 Ploile din ultimele zile au creat probleme în zonele în care se află cursuri de apă în municipiul Braşov, cele mai afectate fiind cartierele Stupini – traversat de pârâul Ghimbăşel, Şchei – traversat de pârâul Graft, Noua – unde există canalul Timiş, dar şi în zona centrală, sub pasajul de pe strada Hărmanului, inundat de râul Timişul Sec, transmite Agerpres.

„Am avut o situaţie pe care am gestionat-o la primele ore, în sensul că aluviunile şi cursurile din zona Pietrele Solomon au creat un blocaj la canalul de colectare din zona Podul Creţului. Am intervenit acolo şi am deblocat situaţia şi o să trecem după aceea la curăţarea zonei. Nu sunt victime omeneşti, iar asta este un lucru bun. De asemenea, avem situaţia din Triaj. Avem şi acolo intervenţie şi controlăm situaţia. Cel mai complicat este (…) în zona Ghimbăşelului. Acest canal (…) trebuie urgent curăţat. Din păcate, condiţiile meteo generează efectele pe care le vedem astăzi”, a declarat primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, conform unui comunicat de presă remis miercuri.

Potrivit edilului, în aceste situaţii au intervenit utilaje şi personal uman de la mai multe instituţii şi prestatori privaţi, astfel încât totul a fost ţinut sub control.

„Gestionăm această situaţie şi vreau să-i asigur pe toţi cetăţenii că facem tot ceea ce este necesar pentru a îi proteja, împreună cu colegii de la ISU, de la Poliţia Locală, de la Poliţia municipiului, cu reprezentanţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) ai Primăriei Municipiului Braşov şi cu toţi agenţii economici care sunt parte în procedurile de lucru, cu noii prestatori ai municipiului Braşov, care intervin cu utilaje şi cu resursă umană necesară, în aşa fel încât să ţinem situaţia sub control”, a menţionat primarul Scripcaru.

În cartierul Stupini, echipele SVSU şi ISU Braşov intervin încă de luni cu motopompe pentru a evacua apa acumulată în gospodăriile din apropierea pârâului Ghimbăşel, al cărui nivel creşte continuu. Aici, încă de luni s-a început supraînălţarea digului cu saci de nisip şi se intervine cu două motopompe de mare capacitate şi alte două de capacitate mai mică, una dintre acestea fiind primită de la ISU Hunedoara, a precizat, la rândul său, inspectorul şef al ISU Braşov, general de brigadă Lucian Marciu.

O situaţie deosebită s-a înregistrat în cartierul Schei, unde, din cauza aluviunilor şi bolovanilor de pe versanţi, zona în care pârâul Graft intră în subteran s-a blocat, astfel că apele s-au revărsat pe străzile din cartier. Aici, Primăria a intervenit miercuri dimineaţă, iar în cursul zilei, s-a acţionat pentru curăţarea aluviunilor rămase pe carosabil, pentru a se putea redeschide circulaţia autobuzelor, care a fost temporar întreruptă. Şi în cartierul Noua au fost inundate mai multe zone, inclusiv lângă Căminul pentru persoane vârstnice – unde a fost necesară intervenţia SVSU cu motopompe.

De asemenea, o altă zonă inundată a fost cea de sub pasajul de pe strada Hărmanului, unde, din acest motiv, în zonă, a fost, de asemenea, închisă circulaţia. În ce priveşte judeţul Braşov, bilanţul făcut public de ISU, miercuri, indică zeci de gospodării şi drumuri inundate.

Astfel, în localitatea Bod, apa a pătruns peste digul de protecţie şi s-a revărsat pe DJ 112A, astfel că aici se construieşte un dig provizoriu din saci de nisip, iar în Moieciu, s-a surpat malul pârâului Bangaleasa, care a inundat mai multe gospodării.

În oraşul Zărneşti, un număr de 22 de gospodării au fost afectate de inundaţii, iar în municipiul Săcele o stradă, a transmis ISU Braşov. Judeţul Braşov se află sub avertizare de Cod Roşu şi Cod Portocaliu de ploi în perioada 27 – 29 mai.

UPDATE Ora 17.55  Zeci de persoane din localitatea Lunca Mărcuşului din judeţul Covasna au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele, miercuri, după ce apele râului Tărlung au ieşit din matcă şi s-au revărsat pe ambele maluri. Nu sunt case inundate, iar autorităţile intervin în zonă. Şi în localitatea Băcel, câteva familii au fost nevoite să plece din casele lor.

La Chichiş, şapte persoane au rămas izolate, dar deocamdată refuză să fie evacuate. Viiturile au provocat pagube materiale în mai multe localităţi din acest judeţ, echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) intervenind pentru limitarea pagubelor produse de vremea rea, transmite News.ro.

Mai multe localităţi ale judeţului Covasna sunt afectate de inundaţii, pompierii intervenind la Boroşneu Mare, Sântionlunca, Zăbrătău, Crasna, Brateş şi în alte zone pentru limitarea pagubelor produse în urma inundaţiilor.
Una dintre cele mai afectate localităţi este Lunca Mărcuşului, unde 49 de persoane, între care patru copii, au fost evacuate ori s-au autoevacuat. În zonă nu sunt gospodării inundate, însă apele râului Tărlung au ieşit din matcă, autorităţile intervenind pentru îndiguire.
De asemenea, în localitatea Băcel un număr de 15 adulţi şi doi copii au fost nevoiţi să plece din casele lor. În continuare, în acea zonă se lucrează la îndiguire şi se fac recunoaşteri în teren pentru identificarea eventualelor breşe.
În schimb, în localitatea Boroşneu Mare drumul judeţean 131 a fost acoperit de ape, fiind blocat, şi sunt afectate de inundaţii patru gospodării, după ce un curs de apă a crescut atât de mult încât a depăşit nivelul unui dig. Echipajele de pompieri acţionează pentru extragerea apei şi îndiguire.
În localitatea Sântionlunca a fost inundat un grajd, în localitatea Covasna apele au intrat într-o curte şi au acoperit două străzi, iar la Zăbrătău două gospodării au fost afectate de inundaţii.
”În zona din amonte a localităţii Belin s-a constatat o surpare gravă a digului de protecţie care a condus la creşterea riscului de inundaţii asupra mai multor gospodării şi infrastructuri locale. Între localităţile Zăbrătău şi Crasna a fost distrus un capăt de pod. În localitatea Brateş se lucrează pentru îndiguire. S-a creat o breşa în dig”, mai arată bilanţul ISU Covasna.
În jurul orei 16.00, un echipaj din cadrul ISU Covasna a fost solicitat să intervină cu barca pneumatică în localitatea Chichiş, la 5 case izolate. Cele 7 persoane aflate în zonă au refuzat evacuarea. Echipajul le-a asigurat alimente şi apă.
”În cazul în care pericolul va fi iminent persoanele vor fi evacuate. Nivelul apei este în creştere, iar evoluţia depinde şi de precipitaţiile din următoarele ore”, precizează sursa citată.
Miercuri, în sprijinul pompierilor din cadrul ISU Covasna au fost trimişi salvatori de la ISU Bucureşti, ISU Hunedoara şi ISU Dâmboviţa.

UPDATE Ora 16.50 În contextul avertizării meteorologice Cod Portocaliu de averse torențiale care a afectat județul Vaslui în ultimele 24 de ore, echipajele de intervenție au fost mobilizate pentru gestionarea situațiilor generate de cantitățile mari de precipitații.

De ieri și până în această după-amiază, au fost desfășurate 42 de misiuni de evacuare a apei din curți, gospodării și de pe străzi, în mai multe zone din județ. La acest moment, se acționează în cadrul a 4 intervenții aflate în desfășurare, în zone unde acumulările de apă continuă să creeze probleme.

Potrivit datelor transmise de Sistemul de Gospodărire a Apelor Vaslui, râul Bârlad a atins cota de atenție în partea de nord a județului, iar în zonele localităților Roșiești și Trohan s-a înregistrat Faza I de apărare, măsură ce implică monitorizarea permanentă a evoluției nivelului apelor și pregătirea pentru posibile intervenții suplimentare.

Autoritățile locale și județene, împreună cu echipele de pompieri, polițiști și reprezentanți ai Apelor Române, sunt în teren și monitorizează atent evoluția fenomenelor meteorologice și hidrologice. Se recomandă cetățenilor să evite deplasările în zonele afectate, să urmeze indicațiile autorităților și să se informeze din surse oficiale.

În acest moment județul Vaslui se află în sub incidența Codului Galben de ploi însemnate cantitativ cu acumulări de apă de 20-40l / mp. .

UPDATE ora 15.45 Peste 6.000 de oameni din personalul operativ al Administrației Naționale „Apele Române” sunt mobilizați în teren pentru monitorizare și intervenție în zonele afectate de avertizările hidrologice

În județele Brașov și Covasna, cele mai afectate de viiturile din ultimele zile, aproximativ 150 de oameni sunt pregătiți să intervină în punctele critice.

Inundații România
Sursa foto Administrația Națională Apele Române

În județele cele mai afectate de viiturile din ultimele zile – Brașov și Covasna – sunt pregătiți să intervină aproximativ 150 de oameni în punctele critice.

Administrația Națională „Apele Române” a dispus unităților din subordine (Administrațiilor Bazinale de Apă- ABA și Sistemelor de Gospodărire a Apelor- SGA) relocarea de motopompe de mare capacitate din județele învecinate către zonele vizate din Covasna și Brașov, pentru întărirea capacității de intervenție.

Pentru protejarea localității Boroșneu Mare (județul Covasna), în timpul nopții de 28 mai, s-a executat controlat o breșă în digul de pe malul drept al pârâului Zagon, la aproximativ 500 m amonte de confluența acestuia cu pârâul Covasna.

 

Inundații
Sursa foto Administrația Națională Apele Române

Măsura a fost necesară pentru a proteja cele aproximativ 80 de locuințe aflate pe malul stâng. De asemenea, echipele „Apelor Române” – Apele Române Olt au intervenit pe timpul nopții cu peste 10.000 de saci de nisip, pentru apărarea gospodăriilor aflate în pericol.

Riscul rămâne ridicat în zona Luncii Mărcușului și a localității Băcel, la confluența râului Tărlung cu Râul Negru.
Toate acumulările din zonele vizate de avertizările hidrologice – Paltinu, Măneciu, Siriu- Apele Romane Buzau-Ialomita, Poiana Uzului- Apele Române Siret, Săcele – au preluat până acum peste 20 de milioane de metri cubi de apă și sunt pregătite în continuare să asigure tranzitarea în condiții de siguranță a viiturilor.

În colaborare cu Hidroelectrica, viiturile înrtegistrate pe raurile Trorus si Siret sunt tranzitate controlat prin salba de acumulări de pe râul Siret. Viitura de pe Trotuș a fost atenuată, iar acumulările sunt pregătite pentru o nouă undă de viitură care se va forma pe râul Trotuș.

De asemenea, acumularea Stânca-Costești este pregătită să preia viitura prognozată pe râul Prut în perioada imediat următoare.

Este în vigoare avertizarea hidrologică emisă astăzi de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.

UPDATE, ora 14.55

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a anunțat miercuri că va efectua o vizită de lucru în zonele afectate de inundațiile din ultimele zile.
Ministrul Mircea Fechet va inspecta breșa realizată în cursul nopții trecute, din localitatea Boroșneu Mare, acumularea Săcele, dar și alte zone sensibile din județele Brașov și Covasna.

UPDATE Ora 14.10 Douăsprezece gospodării în care se află 18 persoane sunt izolate, miercuri, într-o comună din judeţul Neamţ, în urma creşterii debitului râului Topoliţa. În zonă nu există posibilitatea accesului auto şi se poate circula pe o punte pietonală care este în apă. ISU va trimite în zonă un echipaj cu o barcă pentru a răspunde eventualelor solicitări, transmite News.ro.

”În urma efectuării misiunii de recunoaştere în satul Ingăreşti din comuna Urecheni s-a constatat că 12 gospodării în care se află aproximativ 18 persoane sunt izolate, ca urmare a creşterii debitului râului Topoliţa. Nu există posibilitatea accesului auto. Accesul se poate efectua doar pedestru, pe o punte pietonală care este în apă”, au afirmat reprezentanţii ISU Neamţ.
Ei au precizat că miercuri, de la ora 13.30, s-a întrunit Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Urecheni pentru a stabili măsurile care se impun.
De asemenea, ISU Neamţ va asigura un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului Târgu-Neamţ cu o barcă pentru a interveni în eventualele solicitări.

UPDATE Ora 14.05 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a anunţat că intervine, miercuri, pentru evacuarea apei din mai multe gospodării din patru localităţi.

O intervenţie are loc pentru evacuarea apei din două gospodării din satul Cornăţel, comuna Urecheşti, transmite Agerpres. Şi în satul Bibireşti, din comuna Ungheni, se acţionează pentru scoaterea apei dintr-o curte inundată. Intervenţii similare au loc în satele Mărgineni şi Valea Budului, din comuna Mărgineni, unde au fost inundate trei gospodării.

Pompierii acţionează în comuna Palanca pentru realizarea unei căi de acces către localităţile Ciugheş, Cădărăşti şi Pajiştea. Aproape 1.800 oameni din cele trei localităţi au acces în zonă doar pedestru, după ce podul provizoriu a fost luat de viituri. Potrivit ISU Bacău, începând de miercuri, de la ora 12:00 şi până joi, la ora 14:00, este valabilă o avertizare Cod Roşu pentru râurile Bistriţa şi Trotuş.

UPDATE Ora 14.45 Mai multe gospodării din patru localităţi au fost inundate, miercuri, iar pompierii au intervenit pentru a evacua apa, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, transmite Agerpres.

În localitatea Straja, din comuna Tarcău, pompierii au evacuat apa dintr-un beci şi curtea unei gospodării. O acţiune similară a avut loc la Gâdinţi, unde s-a intervenit pentru scoaterea apei din curtea unei case. În comuna Girov au fost inundate curţile a patru gospodării, iar în satul Boboieşti, din comuna Pipirig, au fost inundate o curte şi un beci.

Pompierii au intervenit şi pe drumurile naţionale DN 15B, în comuna Vânători-Neamţ şi DN 15D, între localităţile Roman şi Băceşti, pentru a îndepărta doi copaci căzuţi pe carosabil.

„În contextul avertizărilor hidrologice, ISU Neamţ împreună cu reprezentanţii SVSU şi SGA au desfăşurat misiuni de recunoaştere pe râurile Moldova, Bistriţa, Bârlad, Râs şi Trotuş. Pompierii din cadrul ISU Neamţ monitorizează situaţia în teren şi la acest moment şi sunt pregătiţi să intervină la solicitările cetăţenilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sergentul major Clarisa Jinga.

Judeţul Neamţ este sub avertizări meteorologice şi hidrologice de Cod portocaliu.

UPDATE Ora 12.55 Hidrologii au emis o avertizare Cod roşu de inundaţii valabilă, până joi după-amiază, în judeţele Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu, Prahova, Buzău, Neamţ, Bacău, Covasna, Vrancea, Botoşani şi Iaşi. Alte râuri din Transilvania, Muntenia, Oltenia şi Moldova se află sub avertizare Cod portocaliu, transmite News.ro.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a actualizat, miercuri, avertizarea hidrologică vizând fenomene periculoase precum scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, însoţite de posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri semnificative ale debitelor şi nivelurilor, care pot duce la depăşiri ale cotelor de apărare.
Astfel, de miercuri, de la ora 12:00, şi până joi, la ora 14:00, este în vigoare Codul Roşu pentru judeţele Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu, Prahova, Buzău, Neamţ, Bacău, Covasna, Vrancea, Botoşani şi Iaşi.
Totodată, de miercuri, de la ora 12:00, până joi, la ora 24:00, este activ un Cod Portocaliu pentru râuri din Transilvania, Muntenia, Oltenia şi Moldova, în judeţele: Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Sibiu, Alba, Argeş, Dâmboviţa, Vâlcea, Prahova, Ilfov, Ialomiţa, Buzău, Suceava, Neamţ, Bacău, Covasna, Vrancea, Iaşi, Vaslui, Galaţi şi Botoşani.
De asemenea, de joi, de la ora 12:00, până vineri, la aceeaşi oră, avertizarea Cod Portocaliu este menţinută pentru judeţul Botoşani, în bazinul hidrografic Prut, sectorul amonte de Acumularea Stânca Costeşti.
În paralel, de miercuri, de la ora 12:00, până vineri, la ora 12:00, este în vigoare un Cod Galben pentru râuri din Maramureş, Transilvania, Moldova, Muntenia şi Oltenia, în judeţele: Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu, Alba, Covasna, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Prahova, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Suceava, Neamţ, Bacău, Vaslui, Iaşi, Vrancea şi Galaţi.
”În acest context, populaţia este rugată să manifeste responsabilitate, să evite deplasările în apropierea râurilor aflate sub avertizare, să îşi protejeze bunurile şi să urmărească în permanenţă comunicările oficiale ale autorităţilor. Este esenţial ca, în caz de necesitate, persoanele din zonele vizate să colaboreze cu echipele de intervenţie şi să respecte cu stricteţe instrucţiunile primite”, au precizat hidrologii.

UPDATE Ora 12.48 Precipitaţiile abundente din ultimele zile au dus la creşterea nivelului peste cota de atenţie pe mai multe râuri din judeţul Vaslui, fiind semnalată şi ieşirea din matcă a unui râu din comuna Dragomireşti, transmite Agerpres.

Potrivit autorităţilor, situaţii deosebite sunt pe Râul Bârlad, care la Negreşti este cu 85 de centimetri peste cota de atenţie, cu tendinţă de creştere, pe Râul Vasluieţ la Codăeşti, unde nivelul este în creştere, fiind cu 89 de centimetri peste cota de atenţie, pe Râul Dobrovăţ care vine din judeţul Iaşi şi este în creştere, fiind cu 38 de centimetri peste cota de atenţie.

„Am primit un mesaj de la primarul comunei Dragomireşti că Râul Lipova a ieşit din matcă. Reiau mesajul către toţi primarii să anunţe la numărul 112 orice situaţie de urgenţă, astfel încât să putem interveni rapid dace este nevoie”, a declarat prefectul judeţului Vaslui, Eduard Popica.

Conform datelor de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Vaslui, alte râuri au nivelul în creştere dar se menţin sub cota de atenţie. Autorităţile monitorizează în continuare starea tuturor cursurilor de apă şi sunt pregătite să intervină în cazul unor situaţii deosebite.

UPDATE ora 12.30 Cotele apelor sunt în creştere pe mai multe râuri din judeţul Covasna, situaţia cea mai critică fiind înregistrată în localitatea Băcel, din comuna Chichiş, unde au fost evacuate, deja, aproape 100 de persoane din zona inundabilă.

Primarul comunei Chichiş, Silviu Tăraş, a declarat pentru Agerpres că sute de oameni încarcă saci cu nisip şi încearcă să stopeze revărsarea apelor.

„Situaţia este foarte critică în special în localitatea Băcel, pentru că acolo se întâlnesc trei cursuri de apă, Tărlungul care vine de la lacul de acumulare şi preia pe drum ce vine din munţi, Râul Negru şi Oltul. Deci, ne aflăm la confluenţa râurilor şi aici se adună toată apa (…) Tărlungul mai are cinci centimetri şi atinge podul, iar asta înseamnă că se va revărsa pe ambele părţi, în zona locuită. În cursul dimineţii au fost evacuate 100 de persoane, la sala de sport din comuna Dobârlău, dar partea bună a lucrurilor este că nimeni nu mai este acolo, toată lumea este găzduită de rude şi prieteni (…) Sunt sute de oameni, pe lângă pompieri, jandarmi şi poliţişti, care aduc nisip, vin camioane, încarcă în saci ca să oprească apa. Toată lumea încearcă să salveze bunurile şi vieţile”, a declarat primarul Silviu Tăraş.

UPDATE Ora 11.30 Pompierii militari și voluntari, sprijiniți de jandarmi, au intervit, în localitatea Prisăcani, orașul Flămânzi, pentru evacuarea mai multor persoane din gospodăriile afectate de inundații.

Acțiunea s-a desfășurat pe strada Canalului, acolo unde apele râului Miletin, dar și cele scurse de pe versanți au inundat 14 gospodării. 13 persoane au fost evacuate din locuințe și duse, în siguranță, la Centrul de zi pentru persoane vârstnice din localitatea Nicolae Bălcescu sau la rude.

De la instituirea codului portocaliu de ploi însemnate cantitativ și inundații, au mai fost efectuate evacuări în următoarele localități:

– Horoghiuca – 2 adulți și un copil. Au fost evacuate de forțele ISU Botoșani și SVSU Coșula. Acestea au fost cazate la rude.
– Stroiesti – 4 adulți și 3 copii. Au intervenit Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Lunca siSunt cazate la rude.

Mai multe echipaje ale ISU Botoșani, ISU Cluj, autoritățile locale și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență sunt în teren și intervin pentru protecția gospodăriilor prin dispunerea de saci de nisip, evacuarea apei din gospodării, respectiv evacuarea populației, la nevoie.

Cele mai afectate localități sunt: Prisăcani (orașul Flămâzi) , Stroiești (comuna Lunca), Pădureni (comuna Coșula).

 UPDATE Ora 11.25 Rămân în vigoare avertizările meteorologice ce vizează ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului până mâine, 29 mai, ora 03.00, conform ANM.

Pentru detalii despre zonele afectate de fenomenele vizate, accesați https://www.meteoromania.ro/avertizari/
Pompierii au următoarele recomandări pentru populație:
Curățați șanțurile și rigolele pentru a permite scurgerea normală a apei provenite din precipitații;
Închideți toate ferestrele și asigurați-vă că obiectele din exterior sunt fixate pentru a preveni eventuale accidente;
Evitați zonele cu copaci, stâlpi, panouri publicitare sau alte structuri care ar putea fi doborâte de vânt;
Amânați activitățile în aer liber! Lucrul în spații deschise sau la înălțime devine periculos pe vreme rea;
În cazul creșterii debitelor unor cursuri de apă, nu încercați să le traversați și nu vă apropiați de malurile acestora;
Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.
Pentru informații despre comportamentul recomandat în situații de urgență, consultați platforma https://fiipregatit.ro și aplicația DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.

UPDATE Ora 11.10 Cota de atenţie pe râul Buzău a fost depăşită, miercuri dimineaţă, cu 21 cm, la Staţia hidrologică Racoviţa fiind înregistrată o cotă de 371 cm, cu un debit de 440 mc/s, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Brăila.

„Conform informaţiilor transmise de Sistemul de Gospodărire a Apelor Brăila, în această dimineaţă la ora 07:00, cota râului Buzău, la Staţia hidrologică Racoviţa, era de 371 cm (+190 cm faţă de cota din data de 27.05.2025), cu un debit de 440 mc/s. A fost depăşită cota de atenţie cu 21 cm. La aceeaşi oră, cota râului Călmăţui era de 176 cm, cu un debit de 0, 948 mc/s. Cota de atenţie pe râul Călmăţui la Staţia hidrologică Cireşu este de 300 cm, la un debit de 8,05 mc/s”, a transmis ISU Brăila.

Potrivit sursei citate, pe râurile interioare şi pe fluviul Dunărea, pe teritoriul judeţului Brăila, nu au fost semnalate probleme deosebite.

UPDATE Ora 10.50 Circulaţia rutieră este închisă, miercuri, pe mai multe drumuri judeţene din Vrancea, din cauza ploilor abundente care au făcut şoselele impracticabile. Şase persoane au rămas izolate la Mănăstirea Muşunoaiele după ce un pod s-a surpat, transmite News.ro.

Potrivit IPJ Vrancea, drumul judeţean DJ 205 H, care face legătura între comunele Păuneşti şi Moviliţa, a fost închis circulaţiei rutiere, iar pentru a ajunge în comuna Moviliţa, şoferii sunt redirecţionaţi pe ruta ocolitoare DN 2 – E 85 – Haret – Panciu.
Totodată, DJ 119 C, care traversează satul Angheleşti din comuna Rugineşti, este în prezent impracticabil din cauza acumulărilor de apă.
O situaţie ceva mai gravă se regăseşte în comuna Fitioneşti, unde podul care face legătura cu Mănăstirea Muşunoaiele s-a prăbuşit. În urma incidentului, şase persoane au rămas izolate la mănăstire.
Zonele afectate au fost semnalizate corespunzător, iar echipajele Serviciului Drumuri Naţionale Vrancea şi poliţiştii Serviciului Rutier monitorizează evoluţia situaţiei urmând ca, în funcţie de starea carosabilului, să revină asupra măsurilor impuse.

UPDATE Ora 10.45 Mai multe spaţii comerciale, curţi şi parcări au fost inundate în municipiul Galaţi, în urma ploilor abundente, militarii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi intervenind pe timpul nopţii de marţi spre miercuri pentru evacuarea apei.

Potrivit ISU Galaţi, un echipaj cu o autospecială şi o motopompă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Galaţi a intervenit pentru evacuarea apei dintr-o parcare şi din mai multe spaţii comerciale situate pe strada Viilor.

De asemenea, militarii ISU Galaţi au intervenit cu două autospeciale şi o motopompă pentru evacuarea apei din trei curţi inundate în municipiul Galaţi. Un alt echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Galaţi, cu o autospecială şi o motopompă, a intervenit pentru evacuarea apei dintr-o parcare auto de pe strada Macului.

„Pe lângă misiunile de evacuare a apei, echipaje ale ISU Galaţi sunt în teren şi continuă misiunile de patrulare pentru a monitoriza evoluţia situaţiei în zonele expuse riscului de inundaţii şi a interveni rapid, dacă va fi nevoie”, a transmis ISU Galaţi.

Știrea inițială

Situația pe scurt:

  • Localități afectate: 62 din 16 județe (AG, BC, BT, BV, BZ, CJ, CV, HR, IL, IS, IF, MS, NT, SV, VS, VN) și București
  • Intervenții: Evacuarea apei din case, curți, subsoluri, degajarea unui stâlp de electricitate și a 23 de copaci prăbușiți, avarierea a 12 autovehicule.
  • Drumuri blocate: Circulație temporar blocată pe 3 drumuri naționale și 2 drumuri județene din cauza apei, aluviunilor și copacilor căzuți.
  • Izolare: Peste 1700 de persoane izolate rutier în localitatea Ciugheș (Bacău) după ce un pod provizoriu a fost luat de ape. Se asigură acces pietonal și cu autovehicule de teren.
  • Evacuări: 18 minori evacuați preventiv în Dumbrăvița (Brașov), 3 persoane evacuate preventiv în Șupitca (Botoșani).
  • Dig: Executare breșă controlată în digul de apărare al pârâului Zagon (Covasna) pentru a deversa apa pe 500 hectare de teren.
  • București: Un copac a căzut pe un autoturism, dar șoferul nu a suferit răni.
  • Ialomița: Un pod plutitor a fost luat de ape în localitatea Manasia.
  • Topoloveni (Argeș): Circulație închisă pe podul aflat pe str. Depozitelor până pe 29 mai, ora 08.00, din cauza unui pilon posibil afectat de ape.

Evacuări preventive și situații speciale:

Majoritatea persoanelor evacuate preventiv s-au întors la domiciliu. Totuși, 4 persoane rămân relocate la rude (2 în Trenu, Prahova, din cauza unei alunecări de teren și 2 în Mărgineni, Bacău, din cauza unei locuințe inundate).

Apel la calm și respectarea recomandărilor:

În prezent, nu sunt semnalate persoane blocate sau urgențe medicale ce nu pot fi asigurate din cauza fenomenelor meteorologice. Nici alimentarea cu energie electrică nu a fost întreruptă.

Ministerul Afacerilor Interne monitorizează permanent evoluția fenomenelor hidrometeorologice și coordonează intervențiile în teren. Autoritățile roagă populația să respecte recomandările și să se informeze din surse oficiale.

Informații suplimentare:

Pentru informații suplimentare privind modul de comportare în situații de urgență, puteți accesa platforma națională de pregătire fiipregatit.ro și puteți descărca aplicația DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. noroc ca e critica in covasna. daca era la galati ar fimers aur in campanie. acum e statul interesat la fel

    • noroc ca ne spune sa nu mergem. se interzice. ca la vaccin. ca asa trebuie. explicatii stiintifice si transparenta? armata pe strada

    • clar se inunda covasna ungurii vor vota tot in apa in galati. le explica aia cum e cu apa fara casa

  2. Dacă era amonte de București pe Dâmbovița și trebuia pregolit rapid Lacul Morii, oare cum trecea debitul râului pe sub pasajul rutier Unirii?

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.