INTERVIU Viața în Kiev, între două bombardamente / ”Mi-e groază să mă gândesc că vărul meu din Belarus va fi înrolat și va veni aici, să lupte împotriva mea”

Mă numesc Nadiya Bondarenko. Am 39 de ani și lucrez la o companie de IT din Ucraina. Nu am copii. Locuiesc în Kiev din 2000.

Până acum câteva zile, viața Nadiyei nu era mult diferită de cea a unui IT-it din Cluj, București ori Sibiu. Dintr-o dată e obligată să lucreze între două bombardamente, să-și facă planuri de ieșit din casă pentru cel mai sigur drum către bancă, farmacie sau alimentară și să se gândească serios ce va face atunci când va găsi soldați ruși pe străzile din cartierul ei. Și mai mult: ce va face dacă unul dintre ei este chiar vărul ei primar?

De ce ai decis să rămâi în oraș?

Înainte de a începe totul, cumva am avut posibilitatea să plec din țară, dar toată lumea era aici. Dar după ce a început totul, fratele meu nu putea pleca, așa că m-am hotărât să stau și eu. El e cea mai apropiată persoană pe care o am, așa că nu puteam să-l las.

Trebuie să fie înrolat?

Nu. În acest moment, nu. Sper să nu ajungem în acel moment, pentru că nu are pregătire militară, dar e greu de spus ce va urma.

Care e situația în Kiev acum? Cum e viața de zi cu zi?

Acum e bine. Pe perioada week-end-urilor trebuie să stăm în case, eu lucrez pentru o companie și am o echipă de 24 de persoane, iar jumătate din ea stă în Kiev, acum. Așa că majoritatea dintre ei nu au lucrat ieri, au lucrat de acasă.

Toate mijloacele de comunicare funcționează, o parte din sistemul de transport în comun funcționează, dar nu cred că există acum posibilitatea de a merge de la banca din stânga râului, la banca de pe partea dreaptă a râului. Poate doar dacă ai o mașină și nu se bombardează, sau nu sună sirenele.

Alimentele din supermarketuri sunt pe cale să se epuizeze și nu știu dacă vor mai aproviziona, nu știu dacă te poți duce la alte puncte de pe partea cealaltă a râului, pare complicat, e un risc mare. Sunt zone mai bine aprovizionate în zone nu atât de populate, dar acolo nu poți ajunge decât cu o mașină, iar eu nu am una.

Cât de apropiate sunt adăposturile antiaeriene?

Cel mai apropiat de locuința mea este la două minute de mers pe jos.

Au informat autoritățile din timp cu privire la locațiile lor, la modul de acțiune în timpul atacurilor?

Da, am fost bine informați de pericol pe toate canalele posibile. Știam ce avem de făcut.

Farmaciile sunt deschise?

Farmaciile sunt o problemă. Pentru că mulți oameni au plecat și unele nu mai au personal. Așa că doar unele farmacii sunt deschise și nu știu cât de bine sunt aprovizionate. Din ce am văzut în social-media, oamenii care au nevoie de medicamente esențiale, precum cei cu diabet asta e greu să găsească. Pe lângă că nu știi dacă găsești, există și bombardamente.

Din fericire, toată familia și prietenii mei sunt bine acum și pare că și vecinii mei sunt OK, așa că deocamdată nu ne facem griji.

Nu stai lângă o unitate militare sau lângă o clădire guvernamentală?

Sunt într-o zonă relativ sigură unde sunt acum. Sunt în zona de nord-est a orașului, acolo unde se concentrează cele mai multe forțe ale rușilor și pe unde încearcă să intre în Kiev. Dar e relativ sigur, sunt îngrijorată pentru că nu știu cum se va termina totul. Nu simt că mi-e frică, înțeleg foarte bine situația în care sunt, pericolul. Sper să fiu suficient de puternică încât să fac față oricărei situații.

E o întrebare grea pe care vreau să ți-o pun: ești în stare să lupți?

Nu am fost pusă acum într-o situație de a lupta. Sunt genul de om căruia nu-i place să i se spună ce să facă, tot timpul mi-a plăcut libertatea de a alege, libertatea de a fi acolo unde vreau eu, de a face lucruri pe care vreau să le fac.

Sunt genul de persoană care nu face ceva dacă nu vrea să facă. Dar voi încerca să fiu atentă și inteligentă atunci când voi fi în situații în care mi se solicită să intervin, dar atunci când voi vedea pe cineva care are nevoie de ajutor, probabil voi risca. Nu am fost niciodată într-o zonă de război, de conflict, nu am făcut pregătire armată, nici măcar cea pe care sunt medicii obligați să o facă, dar nu știu.

Știu că nu vreau libertatea rusă, nu sunt bine veniți aici, ne ucid, ne trag înapoi. Înțeleg că nu e poporul rus, înțeleg că e Kremlinul cred că voi încerca să evit violența pe cât pot, dar în momentul în care eu sunt în pericol sau o altă persoană apropiată, nu știu… Chiar nu știu ce să zic. E foarte greu. Nu vreau să rănesc pe nimeni, dar vreau să cred că voi fi în stare să mă apăr.

Pe panou scrie: ”Soldați ruși, opriți-vă! Putin a pierdut. Toată lumea e alături de Ucraina. Plecați de aici fără să aveți sânge pe mâini”

Care sunt speranțele tale în acest moment?

Sunt o persoană interesată de politică, de ce se întâmplă în lume. Vorbesc trei limbi așa că urmăresc știrile în Ucraina, Rusia și cele în limba engleză americană sau britanică. Așa că felul în care văd situația acum este că Putin vrea să fie principalul jucător, vrea să câștige. Care victorie îi va fi suficientă, nu știu să spun. Sper doar să nu ne coste pe noi foarte mult.

Cred că toată lumea ar trebui să fie speriată pentru că un om care trăiește în propria realitate, are pe mână o grămadă de bani și o întreagă mașină de propagandă. Acea persoană poate face orice și nu știu cum poți negocia sau cum poți avea încredere în această persoană. Sunt foarte mândră de poporul meu și de suportul pe care îl primim din întreaga lume. E incredibil, e uimitor să văd că oamenii nu obosesc și continuă să lupte, vin cu idei, pentru că de asta avem nevoie cel mai mult.

Sper să se termine curând, dar îmi dau seama că mă mint și mă gândesc apoi la cel mai rău scenariu pentru că sunt mai mari, nu și-au folosit toate armele, încep să folosească din ce în ce mai mult arme puternice și din ce în ce mai puține arme precise. Crește din ce în ce mai tare riscul să lovească infrastructură civilă, de exemplu stații de electricitate și cartiere civile.

Mi-e frică de faptul că-i vor implica și pe cei din Belarus. Deja îi folosesc pentru a expedia de acolo armată, dar nu am văzut încă dovezi ale prezenței soldaților belaruși. Însă am rude acolo și îmi spun că încep să primească scrisori de înrolare. Spun că e un exercițiu, dar și rușilor le-au spus că e un exercițiu militar. Și e război.

Mi-e groază să mă gândesc că poate vărul meu va fi înrolat și va veni aici, să lupte pentru prima dată în viața lui împotriva mea. E o nebunie.

Cel mai bun scenariu ar fi ca rușii să reușească să-și oprească președintele și să schimbe regimul politic pentru că e o dictatură. Nu văd cum își îmbunătățesc viața, am văzut știri care spun că le vor lua economiile pentru a lupta împotriva ucrainenilor.

Sunt o grămadă de bani. Realizezi ce s-ar putea face cu toți acești bani dacă s-ar cheltui pe timp de pace? S-ar face atâta bine. Doar distrugere și durere…

E o complet diferită perspectivă a oamenilor, pe care eu nu pot să o înțeleg. Să rănești pe cineva cu intenție, să iei vieți. Cel mai bine ar fi dacă rușii ar face ceva și l-ar opri pe Putin. Dar mi se pare puțin probabil să se întâmple asta.

”Vreau să le mulțumesc din suflet românilor pentru tot ajutorul și sprijinul și pentru că ne-au întâmpinat copiii și mamele și i-au ținut în siguranță” – Nadiya Bondarenko.

Ai văzut imagini cu oameni protestând împotriva războiului în aproape toate țările globului. Mitinguri de susținere pentru Ucraina. Pe tine te ajută să vezi asta?

Da, bineînțeles. Mă bucur să văd că țara noastră are o imagine tot mai bună și că oamenii văd adevărul. Suntem pacifiști, inteligenți, curajoși, suntem o națiune demnă distrusă acum fără niciun motiv. Spun că suntem toți naționaliști aici. Poate că sunt oameni care au o mândrie mai mare decât a mea, dar eu nu am văzut niciodată în cei 40 de ani ai mei pe cineva care să fie periculos, să atace pe altcineva pentru că are alte opinii. Nu e așa cum spune propaganda lui Putin.

Tot așa au încercat și în 2015 să ne aducă înapoi și nu am vrut, nu am vrut să ne pierdem progresul făcut, dar atunci nu am avut suportul internațional pe care îl avem acum. Atunci a fost o cauză pierdută, am rămas fără o parte din teritorii și oameni, iar acum continuăm să pierdem oameni. Mulți, mulți oameni tineri mor pentru că cineva încearcă să pară puternic și să facă jocuri.

Sursa fotografiilor: Nadiya Bondarenko