
Închisoare pe viaţă pentru 11 persoane responsabile de incendiul devastator din Turcia soldat cu 78 de morţi, printre care 30 de copii
Unsprezece persoane au fost condamnate la pedepse cu închisoare pe viaţă pentru incendiul care a avut loc în ianuarie într-un hotel montan din Turcia şi în care au murit 78 de persoane, printre care circa 30 de copii, a anunţat vineri tribunalul din Bolu, în nordul ţării, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Printre cei condamnaţi se numără proprietarul, directorul şi membrii consiliului de administraţie ai hotelului, ancheta dezvăluind foarte multe abateri de la normele de securitate, potrivit media turce prezente la proces.
Un adjunct al primarului din Bolu şi şeful pompierilor din oraş au primit de asemenea pedepse cu închisoare pe viaţă. Tribunalul urmează să detalieze pedepsele.
În total, 32 de persoane, dintre care 20 aflate în detenţie provizorie, au compărut în cursul procesului, unde apropiaţi ai victimelor au afişat chipurile acestora în exteriorul unei săli de sport recheziţionate pentru a găzdui dezbaterile.
Ancheta a dezvăluit că alarma incendiului de la Grand Kartal, hotel de lux din staţiunea de ski Kartalkaya, nu funcţionase în noaptea tragediei şi că unele dintre instalaţiile sale de gaz nu corespundeau normelor.
„Aveam inspecţii regulate”, s-a apărat în timpul procesului Halit Ergul, proprietarul Grand Kartal, condamnat pe viaţă şi care a dat vina pe furnizorul de gaz.
„Nu autorizam nici măcar focurile de artificii în faţa hotelului în timpul nunţilor pentru a împiedica să moară păsări”, a declarat el în faţa judecătorilor, potrivit agenţiei de presă private DHA.
Supravieţuitori şi apropiaţi ai victimelor au compărut în faţa instanţei, adesea în lacrimi, oferind fiecare propria relatare a incendiului care plecase de la restaurantul hotelului cu puţin timp înainte de ora 03:30 în timpul nopţii de 21 ianuarie.
„Mă duc la cimitir în fiecare dimineaţă. Niciun psiholog nu poate vindeca o asemenea durere”, a spus marţi Hilmi Altin, care şi-a pierdut soţul şi fiica de nouă ani în acea noapte, potrivit relatării din mai multe media.
Familii întregi au murit în hotel, a cărui faţadă înnegrită a fost pe prima pagină a presei mondiale. De asemenea, 137 de persoane au fost rănite în acel incendiu.
Bilanţul foarte greu şi prezenţa a circa 30 de copii printre cele 78 de victime au provocat o vie emoţie şi o furie puternică, alimentată de acuzaţii de neglijenţă.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.
 
			 
			 
			