Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Încă o fată de 15 ani și un băiat de 18 ani cu COVID și care nu erau vaccinați au murit. 160 de decese au fost raportate în ultimele 24 de ore și 1.958 de cazuri noi.
Decesele de la grupa de varsta 10-19 ani:
Pacient din Mures, în vârstă de 15 ani, de sex feminin, fără comorbidități, nevaccinat
Pacient din Arges, în vârstă de 18 ani, de sex masculin, care prezenta comorbidități, nevaccinat.
BULETIN DE PRESĂ
26 noiembrie 2021, ora 13.00
Până astăzi, 26 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.773.845 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.234 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.670.101 pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.958 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 38 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
| Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate(total) | Număr de cazuri nou confirmate | Incidența înregistrată la 14 zile |
| 1. | Alba | 33500 | 49 | 2,71 |
| 2. | Arad | 40882 | 92 | 3,78 |
| 3. | Argeș | 45628 | 60 | 2,2 |
| 4. | Bacău | 40759 | 45 | 1,35 |
| 5. | Bihor | 49478 | 89 | 3,48 |
| 6. | Bistrița-Năsăud | 19208 | 16 | 1,13 |
| 7. | Botoșani | 22432 | 21 | 1,06 |
| 8. | Brașov | 65606 | 96 | 3,38 |
| 9. | Brăila | 22455 | 25 | 2 |
| 10. | Buzău | 23857 | 20 | 1,92 |
| 11. | Caraș-Severin | 18623 | 39 | 2,13 |
| 12. | Călărași | 17588 | 10 | 1,25 |
| 13. | Cluj | 86989 | 179 | 3,38 |
| 14. | Constanța | 68257 | 61 | 2,14 |
| 15. | Covasna | 12780 | 41 | 2,22 |
| 16. | Dâmbovița | 36011 | 59 | 2,06 |
| 17. | Dolj | 44704 | 39 | 1,21 |
| 18. | Galați | 43534 | 46 | 1,38 |
| 19. | Giurgiu | 19353 | 14 | 1,39 |
| 20. | Gorj | 15104 | 8 | 1,08 |
| 21. | Harghita | 13834 | 12 | 1,53 |
| 22. | Hunedoara | 35421 | 68 | 2,9 |
| 23. | Ialomița | 19304 | 18 | 1,89 |
| 24. | Iași | 70943 | 63 | 1,47 |
| 25. | Ilfov | 74854 | 76 | 2,85 |
| 26. | Maramureș | 30810 | 40 | 1,53 |
| 27. | Mehedinți | 15636 | 10 | 1,34 |
| 28. | Mureș | 39073 | 71 | 2,66 |
| 29. | Neamț | 30745 | 25 | 1,26 |
| 30. | Olt | 25814 | 50 | 1,5 |
| 31. | Prahova | 62618 | 83 | 1,93 |
| 32. | Satu Mare | 20460 | 21 | 1,36 |
| 33. | Sălaj | 17594 | 19 | 1,78 |
| 34. | Sibiu | 42238 | 103 | 3,17 |
| 35. | Suceava | 37638 | 18 | 0,76 |
| 36. | Teleorman | 24732 | 37 | 1,93 |
| 37. | Timiș | 86133 | 121 | 2,94 |
| 38. | Tulcea | 13682 | 15 | 1,68 |
| 39. | Vaslui | 26593 | 22 | 1,03 |
| 40. | Vâlcea | 26348 | 24 | 1,65 |
| 41. | Vrancea | 17638 | 12 | 1,15 |
| 42. | Mun. București | 301455 | 219 | 2,41 |
| 43. | Din străinătate** | 1921 | 3 | |
| 44. | Cazuri noi nealocate pe județe |
11613* |
-181 | |
| TOTAL | 1.773.845 | 1.958 | ||
*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.
**În ceea ce privește cazurile din străinătate, acestea sunt cazuri ale unor cetățeni care au venit în România fiind infectați în alte țări. Aceste cazuri au fost cuprinse în totalul cazurilor noi nealocate pe județe.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 431 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
| Nr. Crt. | JUDEȚ | Probe pozitive la retestare |
| 1 | ALBA | 8 |
| 2 | ARAD | 49 |
| 3 | ARGEŞ | 16 |
| 4 | BACĂU | 7 |
| 5 | BIHOR | 4 |
| 6 | BISTRIŢA-NĂSĂUD | 0 |
| 7 | BOTOŞANI | 5 |
| 8 | BRĂILA | 3 |
| 9 | BRAŞOV | 6 |
| 10 | BUZĂU | 20 |
| 11 | CĂLĂRAŞI | 3 |
| 12 | CARAŞ-SEVERIN | 8 |
| 13 | CLUJ | 12 |
| 14 | CONSTANŢA | 11 |
| 15 | COVASNA | 3 |
| 16 | DÂMBOVIŢA | 7 |
| 17 | DOLJ | 3 |
| 18 | GALAŢI | 6 |
| 19 | GIURGIU | 2 |
| 20 | GORJ | 6 |
| 21 | HARGHITA | 7 |
| 22 | HUNEDOARA | 16 |
| 23 | IALOMIŢA | 3 |
| 24 | IAŞI | 18 |
| 25 | ILFOV | 12 |
| 26 | MARAMUREŞ | 2 |
| 27 | MEHEDINŢI | 3 |
| 28 | MUNICIPIUL BUCUREŞTI | 53 |
| 29 | MUREŞ | 19 |
| 30 | NEAMŢ | 21 |
| 31 | OLT | 8 |
| 32 | PRAHOVA | 14 |
| 33 | SĂLAJ | 4 |
| 34 | SATU MARE | 2 |
| 35 | SIBIU | 7 |
| 36 | SUCEAVA | 15 |
| 37 | TELEORMAN | 14 |
| 38 | TIMIŞ | 25 |
| 39 | TULCEA | 1 |
| 40 | VÂLCEA | 1 |
| 41 | VASLUI | 4 |
| 42 | VRANCEA | 3 |
| Total | 431 |
Până astăzi, 55.989 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 25.11.2021 (10:00) – 26.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 160 de decese (73 bărbați și 87 femei), din care 45 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 160 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 10-99 ani, 1 la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 la categoria de vârstă 40-49 ani, 21 la categoria de vârstă 50-59 ani, 34 la categoria de vârstă 60-69 ani, 51 la categoria de vârstă 70-79 ani și 48 la categoria de vârstă peste 80 ani.
150 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Au fost raportate 45 de decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Arad, Bacău, Brașov, Bihor, Giurgiu, Gorj, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Suceava și Municipiul București, în lunile octombrie 2021 și noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 115 decese.
Din totalul de 160 de pacienți decedați, 142 erau nevaccinați și 18 vaccinați. Cei 18 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.338. Dintre acestea, 1.312 sunt internate la ATI. Dintre cei 1.312 pacienți internați la ATI, 130 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 130 sunt minori, 116 fiind internați în secții și 14 la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.686.762 de teste RT-PCR și 5.230.220 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.917 teste RT-PCR (6.776 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.141 la cerere) și 29.785 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 36.612 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.544 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 49.221 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 50 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.977 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 306 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 25 noiembrie, 2.010 sancțiuni contravenționale, în valoare de 397.351 lei.
Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.802 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.553 în Italia, 16.947 în Spania, 199 în Marea Britanie, 132 în Franța, 3.125 în Germania, 97 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 11 în SUA, 8 în Suedia, 146 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 5 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 28 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 9 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 12 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia, 8 în Croația, 6 în Portugalia, 6 în Polonia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda, Kuweit și Nigeria. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 197 de cetățeni români aflați în străinătate, 38 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran unul în Polonia, unul în Bulgaria, unul în Nigeria și unul în Turcia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.
Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul SARS – CoV – 2 la nivel european și global:
În intervalul 18 noiembrie 2021 – 25 noiembrie 2021, au fost raportate 45.308.597 de cazuri în UE / SEE. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Italia, Spania și Germania.
Începând din 15 decembrie, CEPCB a întrerupt publicarea datelor privind numărul cazurilor confirmate și numărul cetățenilor decedați, atât în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra, cât și la nivel global. Aceste raportări sunt actualizate săptămânal.
| ŢARA
|
CAZURI
CONFIRMATE |
DECEDAȚI
|
| Regatul Unit | 9.845.492 (+284.393) | 143.927 (+1029) |
| Franţa | 7.483.282 (+172.618) | 118.705 (+434) |
| Spania | 5.111.842 (+50.797) | 87.904 (+159) |
| Italia | 4.954.585 (+81.510) | 133.415 (+522) |
| Germania | 5.573.756 (+443.806) | 100.119 (+1845) |
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)
| SITUAȚIE GLOBALĂ LA 25 NOIEMBRIE 2021
|
|
| CAZURI CONFIRMATE | DECEDAȚI |
| 257.905.015 (+3.851.507) | 5.163.609 (+52.422) |
* Datele referitoare la numărul persoanelor vindecate, raportate zilnic în mod defalcat pe state și la nivel global, au încetat să fie prelucrate și comunicate de către centrul specializat în agregarea datelor de acest tip, respectiv Johns Hopkins CSSE.
** Datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 18 noiembrie 2021 – 25 noiembrie 2021.
*** CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.
Grupul de Comunicare Strategică
Foto: InquamPhotos / Octav Ganea
Despre domnul Năstase infectat și internat deși are schema completa de vaccinare ce ne spuneți g4media? Întreb și eu, ca tot aud ca vaccinați fac forme ușoare, ce se intampla dacă dl Năstase nu lua tratament și mergea după fenta, ca vaccinați nu fac forme grave, ca tratament trebuie sa, i dai,, altfel AT I scrie pe ei
@trollrus Tu nu te uiți la moaca lui Năstase că omul deja este mort si dacă ar avea vaccinuri înfipte in el câți țepi sunt in cactuși?
O face vaccinul bine, dar nu învie si însănătoșește alcoolici cirotici in pragul morții!
Plus de asta stai să vezi ca iese in 2-3 zile viu viut )daca se poate spune asta despre el la cum arată)! Măcar nu crapă ca șoșocii de 20 de ani fără comorbiditati! 😏
Dacă glonțul lui Năstase nu a fost eficient, vaccinul de ce ar fi?
2 ipoteze:
1. Fiind weekend-ul prelungit s-au retras majoritatea si nu mai pot raporta corect cazurile.
2. Văzând ca rămânem pe platou de 200 șoșoci crăpați pe zi Iohannis a dat indicății prețioase să scadă!
In nici un caz nu crapă mai puțini șoșoci!
Cat îți dă Soroș la postare gustere globalist
„Cu Covid” ????? Ce s`a intamplat ? Greseala de redactare ? Nu mai e „din cauza Covid” ? Nu mai mor toti acei oameni cu boli grave dar si nevaccinati „din cauza covid” fara sa fi avut nici o reala influenta ?
Alooo, ametiti de la INSP, rapirtarile, in Tarile UE cuprind formulele “de” respectiv “cu” covid!!!
Treceti si voi la nivelul urmator, ca deja ati dat destul in noi cu minciuni!
Iar au ascuns cazuri. Probabil pe varf am avut spre 1000 pe zi….
In fiecare zi mor oameni, unii tineri desi solutia vaccinarii este la indemana si gratis. Partea proasta este ca cei care aleg sa se puna in pericol pe ei ii pun in pericol si pe cei din jurul lor.
O persoană vaccinata si infectată, care poate transmite virusul, nu îi pune în pericol pe cei din jurul lor ? Nu mai puneți botul la vrăjeala asta ieftina. Vaccinul „protejează”, atât cât poate, doar persoana caruia i se administrează. Dar la cum își modifică virusul tulpina, e din ce in ce mai ineficient.
@Drobul de sare Tu te referi la vaccinați exact ca în povestea prostiei la drobul de sare! Un vaccinat poate transmite boala 3-5 zile, un nevaccinat pana la o lună, deci vorbim dtatistic de un risc de transmitere de 5-8 ori mai mic.
Nasol.
Și dacă au murit doi tineri nevaccinați , ce ? Ai dracu cercetători , parca nu ar ști că nu toți suntem construiți la fel și că dacă unu are intoleranta la lactoza , alți zece nu au. Nu domle’ , știința asta e doar când vine vorba de vaccinul dătător de nemurire , altfel nimic nu mai contează , nici că ai trecut prin boala și ai anticorpi , nici că sistemul tau imunitar a devenit mai puternic . Draci ,Laci , hai cu vaxinul, că asta e și gura soluție :))))
Oare ce e mai rau..sa mori de foame in saracie lucie suferind ani de zile sau sa mori de covid
Sa dai banii pe medicamente, mai bine maninci și nu stai in frig. S-ar putea sa trăiești mai mult