
Guvernul german, prudent după summitul Trump–Putin. Londra, în pregătirea desfășurării unei „Forțe Multinaționale Ucraina”
Guvernul german a adoptat o atitudine prudentă după summitul dintre președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin, desfășurat la Anchorage, în Alaska, relatează agenția dpa.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Cancelarul german Friedrich Merz este informat permanent cu privire la evoluțiile reuniunii, au declarat surse guvernamentale de la Berlin, precizând că echipa sa menține un contact strâns cu aliații internaționali. Trump a promis că îi va informa „prompt” pe partenerii europeni, dar nu a precizat termenul.
În paralel, Marea Britanie a anunțat că este pregătită să desfășoare personal militar în Ucraina la câteva zile după ce Moscova și Kievul vor conveni o încetare a luptelor, potrivit Ministerului britanic al Apărării.
Guvernul britanic a sprijinit, încă din vară, planurile de creare a unei „Forțe Multinaționale Ucraina”, menite să consolideze apărarea țării și să prevină o nouă agresiune rusă după încheierea conflictului.
„Planificarea a continuat în mod susținut pentru a se asigura că o forță se poate desfășura imediat după încetarea ostilităților”, a precizat un purtător de cuvânt al ministerului.
Conform Londrei, forța multinațională ar urma să contribuie la securizarea spațiului aerian și maritim al Ucrainei, să sprijine logistica, furnizarea de armament și instruirea armatei ucrainene. „Aceasta va consolida calea Ucrainei către pace și stabilitate”, a adăugat oficialul.
Primele proiecte pentru „Forța Multinațională Ucraina” au fost conturate luna trecută, după o reuniune a comandanților militari la Paris, la care au participat reprezentanți ai UE, NATO, SUA și peste 200 de planificatori militari.
Context
Președintele Donald Trump s-a întâlnit, vineri, 15 august, în Alaska, cu președintele rus Vladimir Putin – prima dată din 2007 când un președinte american îl invită pe liderul rus la discuții private în Statele Unite. Întâlnirea dintre cei doi lideri a fost gândită ca un pas spre încheierea războiului din Ucraina, dar nu a avut vreun rezultat concret în această direcție. „Nu există niciun acord până nu se ajunge la un acord”, a declarat Donald Trump, adăugând că s-au făcut „progrese mari”, dar „nu am ajuns acolo”. Vladimir Putin a vorbit doar despre acorduri preliminare care ar putea servi drept bază pentru negocieri, fără a oferi detalii.
Așteptată cu mare interes, întâlnirea care a durat peste două ore și jumătate s-a încheiat cu o conferință de presă scurtă, de 12 minute, fără întrebări din partea jurnaliștilor și cu puține detalii oferite despre negocieri. Fox News, televiziunea apropiată președintelui SUA care ar fi avut acces exclusiv la eveniment, i-a luat președintelui american un interviu după eveniment, chiar în sala unde eșuase să-l convingă pe Putin să înceteze atacurile asupra Ucrainei.
Summitul a avut loc la baza Elmendorf-Richardson din Anchorage – Alaska, stat american, geografic aproape de Rusia – sub un cer gri, unde cei doi lideri au coborât din avioane și s-au întâlnit pe un covor roșu desfășurat pe pistă. Trump l-a aplaudat scurt pe Putin și i-a strâns mâna, într-un gest de amabilitate demonstrativă, potrivit AFP.
Evenimentul a fost considerat de presa rusă o revenire coregrafiată a lui Putin pe scena internațională, inclusiv cu survol de avioane de luptă și salut oficial.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.