G4Media.ro

Gabriel Resources: Aplicația și înscrierea Roșia Montană în UNESCO sunt în mod…

Sursa Foto: Alba24/ Autor: Ivan Rous

Gabriel Resources: Aplicația și înscrierea Roșia Montană în UNESCO sunt în mod fundamental în contradicție cu obligațiile României în temeiul tratatelor sale de investiții

Compania canadiană Gabriel Resources anunță, într-o informare pentru bursă, că aplicația și înscrierea peisajului minier Roșia Montană la UNESCO sunt ”în mod fundamental în contradicție cu obligațiile României în temeiul tratatelor sale de investiții în legătură cu investițiile Gabriel”. Compania susține că aceste acte, împreună cu alte măsuri luate de România, ”demonstrează în continuare decizia politică a României de a nu aproba proiectul sub nici o circumstanță.”

În iunie 2017, compania canadiană a chemat în instanță România la un Tribunal al Băncii Mondiale, invocând pierderi de 4,4 miliarde de dolari din cauză că Guvernul de la Bucureşti a decis să nu aprobe exploatarea minei de aur Roşia Montană. Procesul este în curs și ar putea fi soluționat în prima parte a anului viitor.

Casa de avocatură care reprezintă statul român în acest arbitraj a avertizat Guvernul că există un risc semnificativ ca listarea Roșia Montană la UNESCO să ducă la pierderea procesului cu Gabriel Resources. Avocații susțin că listarea la UNESCO, echivalentă cu stoparea oricărei activității de minerit la Roșia Montană, ar reprezenta o confirmare că statul român blochează dreptul companiei de a extrage aur, după ce același stat i-a acordat licența de exploatare în urmă cu mai bine de 20 de ani.

Redăm mai jos integral comunicatul companiei:

”Gabriel Resources Ltd. (simbolul de tranzacționare TSXV GBU – „Gabriel” sau „Compania”) constată că cererea României de a înscrie Roșia Montană ca sit al Patrimoniului Mondial UNESCO a fost aprobată de Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO la 27 iulie 2021, în cea de-a 44-a sesiune din Fuzhou, China. În consecință, „Peisajul cultural minier Roșia Montană”, o zonă care acoperă amprenta proiectului de exploatare a aurului și argintului al lui Gabriel la Roșia Montană („Proiectul”), a fost înscrisă de UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură) în Lista Patrimoniului Mondial („Înscrierea”) și adăugată în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol.

După cum am arătat în informările anterioare, în februarie 2020, guvernul român a reactivat procedura de listare a „Peisajului cultural minier Roșia Montană” ca sit al Patrimoniului Mondial UNESCO („Aplicația UNESCO”), inițiativă care a fost începută în februarie 2016, dar ulterior amânată la cererea guvernului român în așteptarea finalizării cererii de arbitraj ICSID în curs, formulată de Gabriel împotriva României („ICSID Arbitration”).

Aplicația UNESCO a înâmpinat o opoziție puternică din partea comunităților locale din Roșia Montană și din împrejurimi, fapt recunoscut public de miniștrii guvernului român. Mai mult, o astfel de aplicație și Înscrierea sunt fundamental incompatibile cu drepturile pe care grupul Gabriel le-a dobândit pentru a dezvolta proiectul și cu existența în continuare a unei licențe miniere de exploatare pentru zona proiectului.

Aceste acte, promovate de guvernul României, ignoră deciziile existente și valabile ale Ministerului Culturii din România prin care a fost eliminat statutul de sit arheologic protejat pentru o mare parte din zona aferentă proiectului și prin care a fost descarcată zona pentru activități miniere. În plus, cea mai mare parte a patrimoniului cultural pentru care se solicită protecție prin Aplicația UNESCO și care a fost identificată prin programele ample de cercetare arheologică finanțate de Gabriel, ar fi fost protejată în orice caz de proiect, indiferent de Înscriere.

În ciuda continuării arbitrajului ICSID, Gabriel și-a confirmat în repetate rânduri dorința de a ajunge la o rezoluție amiabilă care să permită dezvoltarea Proiectului, precum și valorificarea drepturilor dobândite în legătură cu zăcămintele minerale conturate la Bucium. Gabriel consideră că aprobarea Proiectului, o dezvoltare minieră atent planificată, durabilă și modernă, ar fi fost cea mai bună modalitate de a proteja patrimoniul cultural semnificativ al zonei Roșia Montană și de a ecologiza vasta poluare a mediului care asediază peisajul Roșia Montană astăzi ca o consecință a exploatării miniere istorice nereglementate. Proiectul ar fi generat, de asemenea, beneficii economice deosebit de importante pentru România și cetățenii săi și mii de locuri de muncă atât de necesare.

În acest scop, Compania a îndemnat ferm guvernul român să nu continue procedura UNESCO pentru a păstra posibilitatea unei eventuale soluții amiabile a litigiului de arbitraj ICSID – Înscrierea subminând în mod material această posibilitate.

Aplicația și Înscrierea UNESCO sunt în mod fundamental în contradicție cu obligațiile României în temeiul tratatelor sale de investiții în legătură cu investițiile Gabriel, iar aceste acte, împreună cu alte măsuri luate de România, demonstrează în continuare decizia politică a României de a nu aproba proiectul sub nici o circumstanță.”

Sursa Foto: Alba24/ Autor: Ivan Rous

Citește și

BREAKING Roșia Montană a fost înscrisă în Patrimoniul UNESCO și în Patrimoniul mondial în pericol

Primarul din Roșia Montană: Includerea în patrimoniul UNESCO este defavorabilă și pentru comunitate, și pentru țară / Blochează pe termen mediu și lung cea mai mare resursă de aur din Europa

Klaus Iohannis: Salut includerea peisajului cultural minier de la Roșia Montană în patrimoniul umanității!

USR PLUS: Zi istorică pentru România! Roşia Montană a fost inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO

Cioloș: Nici că putea să existe un cadou mai nimerit de care să mă bucur de ziua mea decât înscrierea sitului Roșia Montană în Patrimoniul UNESCO / Soluțiile economice și sociale viabile și durabile vor aduce bunăstare pentru oamenii din regiune

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

22 comentarii

  1. Fraza nu are nici o legatura cu logica, agultinare de vorbe fara sens. Ce jenant!

  2. E foame de haur si alte metale pretioase…

  3. Mafia aurului din masonerie ,evrei,ruși etc suferă că toate dokumentele sunt schimbate de ei de cinci ori..mars mafie din Romania

  4. Daca in mintea unui ongist, salvator de patrimoniu , sau ce mai gaseste el de salvat, inscrierea in UNESCO e vreo mare realizare, cititi mai bine comunicatul pungasilor astia….ala original, nu ales de ziarist, ce a considerat el relevant…, Gabriel Resources, dar mai ales speculatorii care detin acum compania, ne vor executa de multe miliarde $,…nu gaseam noi o cale de mijloc?….acum mergea extras aurul si prin metode ecologice, statul roman putea controla realizarea iazurilor de decantare, oricum are obligatia,…garantii de mediu, adica bani pusi in cont escrow…prin redevente, dar la valoare reala, nu la spagareala, drept de preemtiune la achizitia aurului, putea controla extragerea minereurilor…potentialele venituri erau serioase….si fara riscuri, investitorul prelua riscul, pe banii lui….daca cineva isi imagineaza ca extragerea se facea de pomana e poet,…acum ce am obtinut?…o tichie de margaritar, o sigla sa o punem pe sapca…aducerea sitului la statut de zona turistic inseamna miliarde pentru ecologizare, drumuri de acces, punere in siguranta a galeriilor, poate unii vor sa viziteze….numai structura de administrare a sitului necesita gramezi de bani…abureala cu atragerea de fonduri europene e o alta timpenie userista…nu ajunge tot PNNR-ul lui Ghinea pentru asta, cand va fi aprobat….in Romania nu exista expertiza pe decontaminarea haldelor de steril, despre depoluarea raului deja vorbim de SF…noi nu avem bani sa colmatam scurgerile de poluanti din galerii…cine face asta?…tocmai ieri spunea ministrul mediului ca nu are capacitate administrativa sa neutralizeze o simpla groapa de gunoi menajer….si vreun privat nu face asta….putem strange noi 2% ala de se da la ONG-uri vreo 100 de ani….aceeasi problema e pe toate siturile contaminate istoric…singurele ecologizate sunt alea preluate de Petrom, dar tot pe banii nostri….si cu aia avem proces de arbitraj…..Domnu Ciolos, daca ai lasat-o pe Corina Suteu sa trimita aplicatia, in ultima saptamana de mandat, cand ai fost premier, asuma si despagubirile ce le vom plati….fa rost si de bani de ecologizare….poate gasesti vreun donator, poate Soros?

  5. Cine vrea cianură? PNL şi PSD, groparii ţării.

  6. cred ca le complica foarte mult procesul cu statul roman ( in cardasie cu functionari ai statului roman de-a lungul timpului )

  7. Deja vu frații micula, cât e șpaga tura asta?

  8. „i-a acordat licența de exploatare în urmă cu mai bine de 20 de ani”…
    Nu inteleg aceasta fraza. Si ce daca i-a acordat licenta? Orice licenta poate fi si anulata, care e problema?

    • Problema lor nu e ca le anuleaza licenta, nu le anuleaza nimeni licenta, insa trebuie sa schimbe modalitatea de a scoate aur de acolo. Fiind un site listat la UNESCO, sunt obligati sa foloseasca metode ecologice de exploatare, adica fara decantari in cianuri. Asa ca am mari indoieli ca vor castiga mare lucru, chiar si la mama Tribunalului Mondial

  9. Acţiunile Gabriel Resources la bursa din Toronto (simbol GBU) se duc pe derdeluş (-8.333% la ultimul acces)

    https://money.tmx.com/en/quote/GBU

    Veşnica Pomenire!

  10. Well, f..k „Gabriel”, f..k Canada și f..k „tribunalul” Băncii Mondiale, jeguri lacome preocupate doar de jefuirea altor țări!

  11. Gabriel ai tras bățul scurt, ce să faci și Acordul de la Paris cu 20 de ani înainte de a fi semnat avea altă abordare și valoare……..

  12. Cum se pune problema :
    ,,Gabriel Goldenfinger” a obtinut de la Victor Ponta ( ,,frate perciunat” si el) Licenta de Exploatare, DAR care nu sunt suficienta pentru a incepe o Explorare.
    (Perciunatul Ponta ,,le-a soptit la ureche” lui ,,Gabriel Goldenfinger” ca se aranjeaza pana al urma si avizele de Mediu dupa ce castiga Victor Ponta Alegerile Presidentiale !

    Totusi pe nici o Hartie pe care a semnat-o perciunatul Ponta nu putea scrie ca ,,Statul Roman se Obliga sa Accepte in Orice Conditii Inceperea Exploatarii de la Rosia Montana” fara ca sa fie obtinute TOATE avizele de Mediu. Deci ,,Gabriel Goldenfinger” a semnat Documentele de Licenta cu ,,confratele” Victor Ponta pe propriul risc !!.

  13. Procuratura aservita politicienilor spagari pune barista pe tambal.
    La faptele desfasurate din 1995 incoace cred ca inculparile ar insuma un sfert din codul penal. Daca ar fi anchete finalizate si condamnari statul ar fi exonerat de raspundere si ar putea deschide procese penale pentru toate spagile in care a fost si este implicat GR!
    Dar suntem prea pr0st1 si spagari!
    Romanica de kkt te iubim!

    • Corect spus! Trebuie luate toate contractele de către DNA și interogat om de om. Sunt curios ce averi au cei care au semnat contractele cu canadienii de la Gabriel?

  14. Frank Timis plange 🙁

  15. Ce ascund politrucii romani cand e vorba depsre Rosia Montana!
    Ascund faptul ca e posibil ca Romania sa PLATEASCA BANI grei companiei canadiene Gabriel Resources.
    Din acest motiv Zombilica a ezitat iar Guvernul Cîțu a evitat să-și asume decizia de listare a sitului Roșia Montană la UNESCO, deși premierul a fost informat prin mai multe Memorandumuri și note de către Ministerul Finanțelor asupra posibilelor CONSECINTE ale listării, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale.
    Potrivit surselor citate, o primă cCONSECINTA asupra cărora a atras atenția Ministerul finantelor ar putea fi pierderea procesului de arbitraj de la Washington, unde statul român a fost dat în judecată de compania canadiană Gabriel Resources și solicită despăgubiri în valoare de câteva miliarde de euro.
    Aceste informații ar fi fost transmise prin memorandum Guvernului și prezentate atât de fostul ministru de finanțe cât și de secretarul general al ministerului în mai multe ședințe de guvern din cursul acestui an.
    Pe de altă parte, listarea la UNESCO presupune o serie de CHELTUIELI din partea statului român pentru conservarea minelor și a patrimoniului din Roșia Montană.
    Potrivit surselor G4Media.ro, Ministerul de finanțe a informat guvernul că sumele s-ar putea ridica la câteva sute de milioane de lei pe an.”

    DIGI 24: „Context:
    În luna septembrie a anului 2016, la Paris, situl Roşia Montană a fost inclus pe lista indicativă a UNESCO, un prim pas către lista, mult mai restrânsă, a Patrimoniului UNESCO.
    Doi ani mai târziu, Comitetul Patrimoniului Mondial a decis amânarea înscrierii Roşiei Montane în Patrimoniul UNESCO, la solicitarea Guvernului Dăncilă, care a invocat arbitrajul internaţional în curs.
    La începutul anului trecut, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, anunţa că Executivul a decis să reia procedura de includere a zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO, o notificare în acest sens fiind transmisă pe data de 31 ianuarie 2020.
    Pe acelaşi subiect, vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR-PLUS, a subliniat, recent, că formaţiunea pe care o reprezintă susţine în continuare listarea dosarului Roşia Montană în patrimoniul UNESCO şi că va menţine acest punct de vedere şi în cadrul coaliţiei, chiar dacă va exista o propunere alternativă.
    Gabriel Resources a obţinut în anul 1999 o licenţă de explorare pentru proiectul minei de aur Roşia Montană, în care compania canadiană deţine o participaţie de 80,69% iar compania minieră de stat Minvest Deva deţine 19,31%.
    Proiectul ar fi reprezentat cea mai mare mină de aur din Europa, iar Gabriel Resources susţine că ar fi injectat până la 24 de miliarde de dolari în economia României.
    Compania canadiană a anunţat, pe data de 30 iunie 2017, că va chema în instanţă România la un Tribunal al Băncii Mondiale pentru că ar fi înregistrat pierderi de 4,4 miliarde de dolari, deoarece Guvernul de la Bucureşti a decis să nu aprobe exploatarea minei de aur Roşia Montană în urma protestelor de stradă.
    Doi ani mai târziu, în luna februarie, Tribunalul de arbitraj internaţional al Băncii Mondiale – ICSID (Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor referitoare la Investiţii – n. r.) a admis, parţial, argumentele localnicilor din România în opoziţie cu proiectul de exploatare auriferă de la Roşia Montană, în urma unei petiţii depusă în octombrie 2018 de mai multe organizaţii de mediu.”

    INTREBARE: Daca Romania va pierde procesul cu Gabriel Resourses CINE va PLATI uriasele despagubiri?!
    Aseara Zombilica se balbaia pe subiect, Prelipceanu NU l-a intrebat pe PREMIERUL Romaniei acre vor fi CONSERCINTELE listarii(desi Site-ul DIGI 24 le mentioneaza), NU l-a intrebat de BANI, Prelipceanu l-a intrebat ca sa bifeze intrebarea, Zombilica a raspuns in 2 peri: NU au dat practic nici o INFORMATIE, Zombilica in general EVITA sa isi ASUME subiecte importante… abureste, abureste iar Prelipceanu bifeaza… rusine!!!
    In stil triumfalsit marca USR PLUS, au de[pus Dosarul, s-a linistit USR PLUS iar Romania daca va pierde PROCESUL cu Gabbriel Resources CINE va PLATI miliardele, cumva USR PLUS???!!!!
    In spatiul public NU a aparut nici o ANALIZA oficiala care a arate CONSECINTELE posibile, doar tromboneli electorale marca USR PLUS!
    Chair si Dacian Ciolos ieri jubila, desi cat a fost Premier a TARAGANAT Dosarul asta cat a putut, a declarat fostul Minsitru de externe Adrian Cioroianu!
    Rusine!

    • @lili
      Cine va plati ? Daca in Romania ar exista justitie, ar trebui sa plateasca cei care au facut acest contract extrem de pagubos pt statul roman. Cu siguranta ca s-au manjit cu sume mari de bani de la compania canadiana.

      Ar fi bine sa pui o alta intrebare – cine va plati poluarea solului si subsolului pt n generatii, cine va plati pierderea de vieti omenesti, cine va plati catastrofele naturale date de devarsarea cianurilor din lacurile de depozitare ?
      Ai uitat protestele masive pt RM de acum cativa ani ? Sunt convins ca s-ar fi repetat si acum.
      Sumele cerute de compania canadiana sunt fantasmagorice, cursul dolarului trebuie adus la zi si la urma-urmei nu stim daca Romania va plati si cat va plati din suma ceruta.

    • @Sanitarul: In 2016 Ciolos a lalait-o in stil mare cu Rosia Montana, data uitarii pana acum, azi vorbeste despre SOLUTIIle miraculaose care vor aduce BUNASTARE locuitorilor zonei!
      De ce dl Ciolos NU s-a preocupat in Programul de guvernare al aliantei, de exemplu, de SOLUTIILE economice-/sociale pentru Rosiia Montana, asa cum le mentiona pe Facebook(!!!) jubiland, Ieri?!
      Dvs, credeti vreo clipa ca zona Rosia Montana, FARA MINERIT va avea altta soarta decat Valea Jiului, ajunsa azi Valea plangerii: adica parasita, depopulata si saraca?!
      Vorbele lor goale NU produc nici locuri de munca, nici Bunastare, NU v-ati convins inca?!
      Dvs nu vgedeti ca nici macar Programul de guvernare NU sunt in stare sa-l implementeze, deja Zombilica ne spune ca „REFORMELE sunt deja FACUTE”!!!!!

  16. Prin inscrierea ROȘIEI MONTANE in PATRIMONIUL UNESCO slugile banului au pierdut !