Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele Nicuşor Dan se află din nou, miercuri, la Roşia Montană. Şeful statului a mărturisit că a degustat produse tradiţionale, făcute în casă, şi a primit mici cadouri, el afirmând că oamenii din Roşia Montană fac parte dintr-o ”comunitate foarte caldă”. Nicuşor Dan a spus că locul poate atrage nu 20.000, ci două milioane de turişti, dacă este bine pus în valoare, transmite Ziarul Unirea, preluat de News.ro.
Preşedintele Nicuşor Dan s-a întors, miercuri, la Roşia Montană, unde continuă vacanţa alături de familia sa. El a povestit, răspunzând unor întrebări, că a degustat produse locale.
”Da, am mâncat compoturi, am băut diverse sucuri, slănină, şorici, toate făcute în casă, lapte muls direct de la vacă, toate lucrurile astea, şi în special laptele de vacă, mi-au adus aminte de copilărie, când eram la bunica. Ei nu aveau vaci, bunicii mei, dar aduceau de la vecini”, a răspuns Nicuşor Dan.
El a mărturisit că gazda sa de la Roşia Montană i-a oferit o sticlă de ţuică, iar copiilor le-a dat un borcan de miere. De asemenea, preşedintele a primit un trifoi cu patru foi din partea unei reprezentante a Bisericii Romano-Catolice din localitate.
”E o comunitate foarte caldă aici, în Roşia Montană, şi o să revin cu plăcere”, a spus preşedintele.
Articolul continuă mai jos
De altfel, Nicuşor Dan a afirmat, miercuri, că a mai fost la Roşia Montană în trecut şi pe unii dintre membrii acestei comunităţi îi cunoaşte din discuţiile pe care ei le-a avut cu ei la Bucureşti.
”Mă bucur că perspectivele de dezvoltare ale acestei localităţi sunt în creştere. Cred că pentru Roşia Montană, ca şi pentru celelalte situri UNESCO pe care le avem în România, trebuie să avem un program special, în care să integrăm şi privatul, pentru că sunt oportunităţi, astfel încât să fie o componentă importantă a turismului românesc. Roşia Montană e un sit unic în lume şi trebuie să aducem specialiştii care să poată să facă din situl ăsta ceva care să atragă nu 20.000 de turişti, ci 2.000.000 de turişti”, a declarat, miercuri, şeful statului.
Preşedintele Nicuşor Dan a mers și luni, într-o vizită, alături de familie, la Roşia Montană, imagini fiind publicate pe pagina de Facebook ”Adoptă o Casă la Roşia Montană”.
Tara arde iar baba… e in concediu, mananca compot si sorici si bea lapte direct de la vaca…
Poate ii explica cineva domnului Presedinte ce responsabilitati are, dati-i si fisa postului, ca e putin infantil, bietul de el.
A treia oara, deja, Romania a votat raul cel mai mic.
In 2000 nu l-am votat pe Iliescu, ci am votat impotriva lui Vadim.
Mai apoi nu l-am votat pe Iohannis ci am votat impotriva lui Ponta (reprezentantul PSD, al ciumei rosii, cu care Iohannis avea sa faca un pact, pentru linistea poporului).
Iar acum am votat impotriva lui Simion… alternativa nu exista, nici in noiembrie 2024 nu exista un candidat promitator…
Au trecut 36 de ani de la Revolutie iar Romania inca bajbaie in intuneric…
Pacat